Lingai de neuitat: Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu

de Cristian Teodorescu     Cotidianul
Luni, 14 februarie 2005, 0:00


In 1989 au fugit de la conducerea revistei „Luceafarul“, de frica Revolutiei. Au reaparut in timpul guvernarii Vacaroiu. Recuperati de Patrulaterul rosu, fostul redactor-sef Nicolae Dan Fruntelata si adjunctul sau Mihai Ungheanu devin secretari de stat. In prezent, Fruntelata e omul lui Vacaroiu, iar Ungheanu, senator PRM.

In decembrie ’89, citiva tineri scriitori necunoscuti patrund in Casa Scinteii, sa preia revista „Luceafarul“. In numele cui? Al poporului, fireste. N-aveau insa de la cine. Conducerea disparuse. Redactorul-sef Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu, eminenta cenusie a revistei, se ascunsesera preventiv.

Se temeau de represalii din partea lui Mircea Dinescu, dat afara de la „Luceafarul“ cu citiva ani in urma? Le era frica sa nu-si aduca aminte cititorii de atacurile impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, atacuri murdare, la persoana, care scirbisera lumea literara?

Printre victimele revistei se numarase si Dorin Tudoran, alungat din redactie cu scandal. Dar „Luceafarul“ facuse si victime prin ricoseu. Tineri scriitori care au luat de bu- na ideologia revistei si care s-au format in asa-numitul spirit al „protocronismului“.

Revista-trambulina pentru functii inalte

La 15 ani dupa Revolutie, protocronismul nu mai inseamna nimic pentru multi cititori. Sub Ceausescu a fost insa un ingredient esential al national-comunismului. Termenul era inventia lui Edgar Papu, carturar care s-a trezit apoi confiscat de interese de partid si manevrat ca Pinocchio, fara sa inteleaga de ce. Pe urmele lui G.

Calinescu, Edgar Papu, fost detinut politic, scrisese niste eseuri inocente in care afirma ca anumiti scriitori romani clasici anticipau momente ulterioare ale culturii universale. Luind protocronismul in brate, „Luceafarul“, revista eclipsata de „Romania literara“, devine exponenta culturala a national-comunismului ceausist. Asa ajunge o trambulina pentru functii inalte.

Nicolae Dragos e promovat redactor-sef la „Scinteia“, din functia de sef al „Luceafarului“. Era asta o surpriza?

Placeau la Cabinetul Elenei Ceausescu

Poetul Nicolae Dragos devenise unul dintre laudatorii de frunte ai lui Ceausescu. I s-a dat „Scinteia“ pe mina pentru ca placea si la Cabinetul 1, dar mai ales la Cabinetul 2. Nicolae Dan Fruntelata, poet submediocru, i-a luat locul lui Dragos la conducerea revistei, fiindca facea impresie buna la Cabinetul 2, tot in calitate de lingau al familiei.

Pentru Elena Ceausescu, Fruntelata devine „Danut“. Poetul, nu foarte inteligent, dar credincios si incapabil sa-si inchipuie ca ceausismul s-ar putea incheia vreodata, pozeaza in vedeta cu mari resurse de parvenire, pina in ultima clipa a regimului. Desi conducea o revista a Uniunii Scriitorilor, Nicolae Dan Fruntelata, fabulosul Danut, nu mai avea nici o legatura cu Uniunea.

„Luceafarul“ devenise revista lui, primita cadou de la virful partidului. In realitate, cel care conducea publicatia era criticul Mihai Ungheanu.

Vesnicul om din umbra al revistei

Spre deosebire de poetii care faceau servicii vizibile partidului, Mihai Ungheanu se multumea cu rolul de om din umbra, la „Luceafarul“. N-avea Mihai Ungheanu ambitii politice personale sau, pur si simplu, el n-a reusit sa intre in gratiile ceausestilor? La inceputurile carierei sale de critic literar, Ungheanu facea parte din echipa „Romaniei literare“.

Pe atunci era considerat un tinar cu mari sanse de a se impune. Dupa ce s-a repliat la „Luceafarul“, Mihai Ungheanu a devenit adversarul directiei moderniste si estetice a revistei la care isi cistigase reputatia de critic. A orchestrat toate atacurile si cabalele care s-au purtat in ultimii ani ai ceausismului impotriva „Romaniei literare“.

Secretari de stat in Guvernul Vacaroiu

Disparuti fara urma in perioada revolutiei fierbinti, Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu ies din nou la suprafata, direct in Guvernul Romaniei, in Cabinetul Vacaroiu. Ungheanu devine secretar de stat la Cultura, iar Fruntelata - la Departamentul Informatiilor Publice.

Ungheanu iese in evidenta prin vechiul sau talent de a fabrica scenarii de tot soiul, pe care le publica in „Romania mare“, iar Fruntelata, prin tunsoarea impecabila, „plastic“, si prin docilitate. Poetul intra pe sub pielea premierului, astfel ca dupa ce se sparge Patrulaterul rosu si PDSR intra in opozitie, Vacaroiu il ia dupa el in Parlament, ca auxiliar.

Ambitiosul de pe vremuri si-a pierdut aplombul. Se multumeste cu rolul de om al lui Vacaroiu. Patru ani mai tirziu, cind PDSR revine la putere, iar „Hagi al finantelor“ ajunge presedintele Senatului, omul lui de incredere devine un personaj influent. Dar fara mare suprafata. Mediocritatea poetului e si a omului. Mult mai tenacele sau adjunct de la „Luceafarul“ intra in Parlament, pe listele PRM.

Inteligent si precaut, Mihai Ungheanu se straduieste sa fie util partidului, dar are grija sa nu iasa prea mult in evidenta, pentru a nu stirni gelozia lui C.V. Tudor. Ca fapt divers, dupa ce s-a vazut senator, Ungheanu a rarit-o cu articolele din „Romania mare“.

Reteta supravietuirii politice fara literatura

Dupa Revolutie, Nicolae Dan Fruntelata si-a pus lira in cui. Poezia nu-i mai aduce nici foloase politice, nici privilegii sociale. Versurile pe care stie el sa le faca nu-si mai gasesc locul decit in vreo antologie a umorului involuntar, din lirica (sic!) cintaretilor de partid si de familie ai Epocii de Aur.

Cu cit talent avea, Fruntelata nu s-ar fi putut impune decit in calitate de laudator al regimului comunist si al ceausestilor. Ca si Vadim Tudor, a obtinut maximum de profit dintr-o productie literara de doi bani. Lipsit insa de tupeul lui CVT, nu si-a exploatat decit partial relatiile la care ajunsese in timpul comunismului.

Ceea ce l-a ajutat sa supravietuiasca politic, si nu oricum, a fost exercitiul indelungat al slugoseniei.

Sindromul orfanului de partid si de regim

Ramas fara stapin in decembrie ’89, Fruntelata n-a facut prea mari eforturi de adaptare pentru a prinde trenul Guvernului Vacaroiu. Patrulaterul rosu a fost, de fapt, vehicolul care i-a recuperat pe cei mai multi dintre sustinatorii ceausismului, mizind pe fidelitatea lor neconditionata. Dar si pentru ca vorbeau aceeasi limba, care a supravietuit caderii Ceausestilor.

Pentru Nicolae Vacaroiu, trecutul de poet de curte al protejatului sau n-a fost un prilej de cutremurare interioara. A insemnat un argument suplimentar de selectie. Fostul contabil ceausist l-a adulmecat pe fostul poet ceausist, recunoscind la el aerul de familie al defunctului regim, dar si sindromul orfanului, de care suferea intens pe atunci pe atunci si presedintele Iliescu.

Pe atunci, Ion Iliescu scapa, una-doua, numele lui Ceausescu in public, de parca ar fi trebuit sa dea socoteala fostului nr. 1 al Romaniei si dupa moartea acestuia.



















2570 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică