Pe nametii acestia de imparatie ingropata sub zapezi, vocile prietenilor mei din Transilvania suna ca de pe alta lume. Unul dintre ei m-a chemat la telefon chiar in ziua slujbei de pomenire facuta pentru Iuliu Maniu la Badacini. Cu o zi inainte, la Bucuresti, se tinusera lucrarile Consiliului National de Conducere al PNTCD, cel care a aprobat schimbarea denumirii partidului si fuziunea cu URR.
Convorbirea se desfasura greu, se auzea ca la telefoanele de razboi. Si, cu toate acestea, am tinut sa le aflu parerea despre cele hotarite cu o zi mai devreme. Lasa-ne in durerea noastra, a zis prietenul meu. Am insistat. As vrea sa stiu ce credeti voi despre hotarirea de ieri a fruntasilor taranisti! Lasa-ne in durerea noastra, a repetat el.
Si altceva? Nu-ti ajunge atita?! Mi-am dat seama si n-am mai insistat. Draga Cornel, te-am sunat sa te rugam sa te duci sa-l cauti pe Alex Mihai Stoenescu si sa-i zici ca este un impostor. In emisiunea aia a lui de rahat si-a permis sa spuna despre Iuliu Maniu ca a fost un impostor politic.
Sa-i zici ca unul care ajunge la puscarie si e aruncat de comunisti la groapa comuna n-are cum sa fie impostor.
Vitrege vremuri s-au abatut din nou peste taranisti! N-au intrat in parlament. Candidatul lor la presedintie a adunat chiar mai putine voturi decit partidul. Iar urmasii celor care au participat la faurirea Marii Uniri si, mai tirziu, si-au lasat oasele prin puscariile comuniste hotarasc sa umble prin politica sub un nume nou.
Socotesc ca “taranesc” ii impiedica rau in incercarea lor de a se mai apropia de sufletele romanilor.
In plus, mai vine si un pirlit de istoric, subinginerul Alex Mihai Stoenescu, cindva tutar pe la Ministerul Apararii Nationale (pe vremea lui Nicolae Ceausescu) si mai apoi un fel de ober tutar si secretar de stat in diverse ministere incapute pe miinile a tot felul de netoti (mai nou, nici scriitorul-nici istoricul Stoenescu se chinuieste sa ne spuna cit de penibila a fost monarhia!).
Sa revenim la durerea prietenilor mei de peste munti si la ce s-a intimplat la pomenita intilnire a taranistilor, la care s-a hotarit schimbarea denumirii. Adica PNTCD-ul sa se numeasca Partidul Popular Crestin Democrat. De buna seama ca taranistii, membri ai Internationalei Crestin Democrate, incearca prin aceasta botezare o relansare ca partid popular in Romania.
Gheorghe Ciuhandu (primar peste un oras care exact in aceleasi zile avea strazile tintuite numai in bolovani si cucuie de gheata) isi imagineaza ca, sub o alta denumire, partidul sau va fi sufocat de aderenti si simpatizanti.
Conform unui asemenea tip de gindire, vina nu ar fi a celor care trudesc la propasirea partidului, ci a numelui. Judecata de domnisoara cu cap de gisca. Ea a fost botezata Raveca si crede ca nu este admirata pentru ca nu se numeste Roberta. Si da fuga la primarie sa-si schimbe numele. Pe urma poposeste si la un doctor sa-i mai tunza nitel din nas, care i se pare cam lung.
Asa si Gheorghe Ciuhandu cu ai sai. Nu se gindesc sa aduca oameni tineri si cu mai mult oxigen in creier. Se cramponeaza de schimbarea numelui ca solutie salvatoare. Cu alte cuvinte, ce-ar fi ca, pe acelasi principiu, pentru ca n-a fost votat, sa-i cerem lui Gheorghe Ciuhandu sa-si schimbe numele in Gheorghe Schroeder. Sau in Gheorghe Blair.
Cei doi au succes in tarile lor, sint votati de populatie si invitati mai toata ziua pe la cite o televiziune. Cei de la primarie sint de acord cu ideea aceasta puerila si-l imbarbateaza.
Ce sanse exista ca, adoptind un asemenea nume, primarul Timisoarei sa fie mai iubit de romani si de europeni, iar partidul pe care il conduce sa sara pragul Parlamentului Romaniei? Eu zic ca si Gheorghe Schroeder e tot una. Ba e un pic mai rau. Intr-o clipa de negindire, o mina de oameni a votat pentru schimbarea denumirii unui partid purtator de durere si ideal in Romania moderna.
“Lasa-ne in durerea noastra!” sint cuvintele unor taranisti pe care incerc sa-i inteleg, dar nu pot sa-i aprob in resemnarea lor.
