Domnul Ponta, daca va mai face declaratii de genul asta, va obtine de la partid nu functia de secretar general, ci eventual o sanctiune", declara liderul PSD, Adrian Nastase. El marturiseste ca s-a cam saturat sa alimenteze ideea ca liderul TSD face aceste lucruri sub aripa sa.

Jurnalul National: Domnule Adrian Nastase, credeti ca sedinta Biroului Executiv Central de miercuri va linisti apele in partid?

Adrian Nastase: In mare masura, da. Sa nu ne inchipuim cumva ca aceasta sedinta reprezinta punctul final al unei dezbateri care este foarte complicata si foarte complexa.

Biroul Executiv nu reprezinta decat un moment intermediar inainte de Congres, iar Congresul, la randul lui, nu va fi decat un alt reper intr-un proces de adaptare a partidului la o Romanie care s-a schimbat si datorita noua.

J.N - Propunerea dvs. privind noua formula de conducere a PSD a fost acceptata sau adoptata de BExC? Raportul dvs. nu a fost supus la vot, iar dupa reactiile ulterioare ale lui Miron Mitrea, Victor Ponta, se pare ca aceasta formula nu este batuta in cuie…

A. N. - In partid noi avem 600.000 de membri, unii mai importanti, altii mai putin importanti. Pot sa existe foarte multe puncte de vedere. Punctul de vedere pe care l-am exprimat eu este unul care, in urma unor discutii pe care le-am avut cu unii colegi, cu dl Iliescu, poate sa fie validat sau nu. Dar stiu ca dl Mitrea a spus in cateva randuri ca este de acord cu dl Ion Iliescu.

S-ar putea ca dl Mitrea sa sprijine acest punct de vedere. Asta nu inseamna insa in mod evident ca nu pot exista alte variante in ceea ce priveste modificarea statutului. Dar pana la urma nu cred ca asta este problema esentiala sa gasim un loc pentru unul sau altul dintre lideri, intr-o varianta care sa fie mai interesanta sau nu.

J.N - La sedinta BExC s-a propus introducerea unui stagiu minim de vechime in partid pentru a accede la functii de conducere. Cam cat ar fi stagiul acesta de vechime?

A. N. - Toate partidele au niste conditii de vechime pentru a accede la niste pozitii de conducere si eu cred ca acest principiu este valabil. Sigur ca, in anumite situatii, cu totul semnificative, pot fi facute exceptii.

Cred ca trebuie sa fugim de variantele excesive, fie eliminarea completa a acestor conditii de vechime, care au generat si la noi si in alte partide probleme cu oameni care au ajuns prea rapid...

J.N - Cazul Gusa…

A. N. - Spre exemplu… Sau, pe de alta parte, conditii foarte riguroase de a promova in ierarhia de partid, care ar transforma partidul intr-unul de conservatori.

Va trebui sa vedem pentru fiecare lider care sunt conditiile de vechime, sa nu exageram, dar in acelasi timp sa incurajam in primul rand planul de cariera politica pentru membrii nostri de partid, care astazi s-ar vedea in situatia de fi depasiti cumva pe turnanta de oameni care nu au lucrat pentru partid.

J.N - Concret, dvs. aveti o propunere in acest sens?

A. N. - Nu, inca lucram la aceste aspecte si vrem sa ne uitam si la experienta partidelor din Internationala Socialista si a celor din Romania care poate fi preluata.

Nemultumiri si sfaturi

J.N - Daca organizatia de tineret a PSD, care este foarte activa prin domnul Ponta, va va cere sa renuntati la acest stagiu, veti accepta ?

A. N. - N-as accepta. Am avut deja unele experiente. Eu cred ca trebuie sa intram pe un traseu normal, la fel ca toate partidele. Consider ca trebuie sa fie cunoscute regulile jocului dinainte. Arderea etapelor creeaza o multime de tensiuni. Pe de o parte, organizatia de tineret, asa cum este ea, reprezinta doar o componenta a organizatiei de partid.

Sunt foarte multi tineri care nu fac parte din structurile de conducere, au si ei asteptarile lor. Ei actioneaza intr-un fel mai mult in organizatia locala, nu se manifesta asa de mult in PSD. Au impresia ca exista cumva o elita a tineretului PSD si au aparut deja anumite nemultumiri.

Si mai este ceva, un lucru cu care eu nu sunt de acord: TSD nu este un alt partid cu care noi facem intelegeri electorale. Ideea cu grupul lui Ponta in Parlament, grupul deputatilor tineri, ma deranjeaza foarte mult.

Ei au candidat pe listele PSD, organizatiile noastre judetene au acceptat aceste candidaturi, ei fac parte din grupul parlamentar al PSD si o incercare de manipulare a lor, luati, bagati unii dintre ei in buzunarul lui Ponta si plimbati pe la un partid sau altul ma deranjeaza profund.

J.N - Au aparut niste avertismente voalate din partea domnului Ponta prin care dadea de inteles ca ar putea pleca din partid…

A. N. - Domnul Ponta, daca va mai face declaratii de genul asta, va obtine de la partid nu functia de secretar general, ci eventual o sanctiune. Cred ca trebuie sa isi respecte toti colegii, sa discute mai mult cu colegii parlamentari.

A trecut vremea declaratiilor pentru opinia publica si pentru imagine personala si a venit vremea unor confruntari in cadrul partidului in legatura cu ce avem de facut.

J.N - Se poate vorbi de o racire a relatiilor intre dvs. si domnul Ponta? Era oarecum suparat ca dvs. nu ati ajuns la ultima sedinta a BEx TSD, iar domnul Iliescu da.

A. N. - Decizia mea de a nu merge la intalnirea aceea nu a fost determinata de faptul ca ulterior domnul Iliescu a fost invitat sa participe. Cred ca e foarte bine ca a participat.

Dar eu, intr-un fel, m-am saturat sa tot cautionez anumite initiative care sunt lansate public de Victor Ponta si sa alimentez ideea ca el face aceste lucruri intr-un fel sub aripa mea sau bazandu-se pe faptul ca sprijin aceste idei. Sprijin ideile care sunt prezentate si cu care sunt de acord.

De aceea ma deranjeaza sa fiu in situatia in care sa comentez anumite lucruri care sunt lansate public si despre care eu nu stiu inainte. Nu este vorba de a nu lasa libertatea necesara, dinamismul firesc al organizatiei de tineret.

Dar am impresia, in ultima vreme, ca se constituie un fel de grup care isi face propria sa politica in interiorul partidului si discuta transpartinic cu unii si cu altii. Nu sunt de acord cu aceasta formula, care, dupa parerea mea, nu are nici un fel de fundament in functionarea unui partid politic.

Daca sunt probleme, le discutam in interiorul partidului, vedem care sunt solutiile, caile pe care sa mergem mai departe.

J.N - V-ati decis pentru ce functie veti candida la Congres?

A. N. - Ceea ce este important la acest moment este faptul ca am acceptat principiul competitiei in partid, am acceptat ideea esentiala, aceea ca nu putem sa dinamizam activitatea de partid decat pe o formula de echipa puternica.

Cred ca domnul Iliescu si cu mine si cu alti colegi suntem complementari, avem mesaje care se integreaza intr-o viziune unitara, dar in acelasi timp un anumit tip de specificitate care poate sa ne dea valoare in relatia cu anumite segmente de electorat. De aceea trebuie sa lucram impreuna si lucram impreuna.

Posibile anticipate in toamna

J.N - Cam in cat timp veti decide pentru ce functie veti candida?

A. N. - Nu cred in chestiunile acestea, dar vreau sa se inteleaga foarte clar ca am un mare respect pentru Ion Iliescu si pentru experienta politica pe care o are.

Spre deosebire de unii dintre colegii mei foarte tineri, care parca nu mai au respect pentru absolut nimic, eu cred in nevoia de a-i respecta pe cei cu care lucrez si in acelasi timp cred ca in momentele acestea se vad foarte bine caracterele, se vede cine este tare precum fularul, cine sunt cei care au coloana vertebrala, cei care stiu sa-si asume responsabilitatile si care stiu ca este mult mai

important sa muncesti decat sa vorbesti.

J.N - Presa a stabilit deja: numarul unu – Iliescu, numarul doi – Nastase. In ce masura este posibil sa fie invers?

A. N. - Nu am nici un fel de emotii. Nimeni nu poate sa-mi ia capacitatea de munca si capacitatea de a lucra pentru partid. Cine poate sa lucreze ca mine si sa aiba performantele mele sau mai bune este firesc sa candideze alaturi de mine pe oricare dintre pozitii.

J.N - Credeti ca vom ajunge la alegeri anticipate?

A. N. - Pe de o parte, exista o majoritate fragila in Parlament, pe de alta parte, Guvernul actual are tot mai mari probleme. Si sigur ca poate sa apara tentatia la nivelul actualei Puteri. Iar asta inseamna asumarea unui esec. Pentru noi nu este o problema. Este clar ca alegeri anticipate ar putea avea loc cel mai devreme in toamna.

Pana atunci, in mod evident ca PSD se va repozitiona, ca alternativa de guvernare.

J.N - In cazul alegerilor anticipate, PSD va merge singur sau va face o alianta politica sau electorala?

A. N. - PSD, dupa parerea mea, va merge singur in eventualele alegeri. Daca discutam despre alegeri care sa aiba loc in urmatoarele luni.