Introducerea cotei unice de impozitare intr-o economie vraiste ar reprezenta un prim pas pentru scoaterea la suprafata a circuitelor financiare subterane. Asta daca masura ar fi insotita de o inasprire drastica a pedepselor pentru incalcarea disciplinei financiare sau macar de aplicarea fara discriminare a legislatiei deja existente.
In societatile dezvoltate, evaziunea fiscala, spalarea banilor prin tot felul de firme-fantoma etc. sunt considerate crime de maxima gravitate nu doar pentru ca ele priveaza bugetul de sume uriase, dar - in primul rand - pentru ca afecteaza grav un intreg sistem. Destabilizeaza o intreaga societate.
Sa nu uitam ca in Statele Unite celebrul Al Capone a sfarsit la Alcatraz nu pentru asasinatele comise, ci pentru evaziune fiscala.
Cata vreme unele firme sunt favorizate, beneficiaza de esalonari, reesalonari sau chiar scutiri de datorii, iar altele sunt verificate la sange, ba chiar trebuie sa dea spagi consistente pentru a functiona onest, nu poate exista o economie de piata veritabila, bazata pe concurenta loiala, pe legea cererii si ofertei, pe inteligenta, initiativa si munca rentabila.
Favoritismul cu spate politic, avand ca scop imbogatirea unei clientele oculte pe cu totul alte criterii decat cele ale economiei de piata autentice, este cauza principala a haosului din Romania si, implicit, a polarizarii acute a societatii.
Pe de-o parte avem o clasa de oameni foarte bogati, care, in mare parte, isi datoreaza averile jafului pe seama avutului public si privat, iar pe de alta parte avem o clasa de amarasteni, care au depins (sper ca mecanismul sa nu se perpetueze) de diverse pomeni, date tocmai pentru a le obtine voturile.
Voturi care sa mentina la putere protectorii imbogatitilor de revolutie si astfel sa inchida cercul vicios. Clasa mijlocie este extrem de firava tocmai pentru ca, intr-un asemenea mediu toxic, banul se obtine foarte greu in mod legal. Mai apar si probleme sociale uriase.
Beneficiarii unor privatizari frauduloase distrug cu buna stiinta si cu castiguri personale uriase intreprinderi care, poate, ar fi avut sanse reale de relansare. Falimentul, insa, este evitat sistematic pe motiv ca ar duce la concedierea a mii sau zeci de mii de oameni, mentinuti la ultima limita a subzistentei tocmai ca factor de presiune in cazul, in care autoritatile ar aplica strict legea.
Alt cerc vicios. Pe de alta parte, sunt megaintreprinderi de stat unde risipa si jaful printr-o puzderie de firme-capusa fac alte uriase pagube bugetului, dar si aici aceeasi retinere in aplicarea legii din partea autoritatilor, pe motiv ca falimentul ar produce noi valuri de concedieri.
Iata, numai in ziarul nostru de astazi, conform unor statistici mai mult sau mai putin oficiale, am depistat datorii la buget de peste patru miliarde de euro (cine poate sti, insa, care este suma reala?!). Iar dintre datornici nu se stie cati ar putea sa returneze ceva din bani, chiar si cu esalonari sau reesalonari.
Respectivele companii insa functioneaza bine mersi, majorand de la o zi la alta cuantumul acestor halucinante datorii.
Chiar daca ezitant si cu numeroase sincope, este bine ca Ministerul de Finante incearca depistarea domeniilor economico-financiare aducatoare de profituri bune si unde nu s-a platit niciodata impozit ori s-au platit impozite ce nu acopereau nici macar costul formularelor pe care erau declarate, dar banii cei multi nu se afla la cei care oricum isi achitau nenumaratele dari, ci acolo unde sunt
risipiti sau furati intr-o veselie.
Bani sunt in Romania, insa pana cand mediul economico-financiar nu va fi asanat de marii actori specializati in jafuri halucinante, orice masuri de scoatere la suprafata a economiei subterane vor fi doar simple frectii la picior de lemn.
