Tendinta de apreciere a leului este confirmata si de contractele futures de la Bursa Monetara de la Sibiu. Investitorii de pe aceasta piata coteaza euro pentru scadenta in martie pina la un minim de 35.200 lei.

Discursul guvernatorului BNR, care a creionat politica bancii centrale pentru 2005, a determinat investitorii in contracte futures pe valuta sa mizeze intr-o mai mare masura pe intarirea leului fata de euro. Ei vad euro in martie aproape de pragul de 35.000 de lei. Euro a fost cotat luni pentru scadenta martie la preturi de 36.089-36.900 de lei, marti fiind atins un minim de 35.200 de lei.

De miercuri, pretul futures al euro a inceput sa fie mai mic decit cursul oficial, tranzactiile realizindu-se la 36.500-37.400 de lei, pentru ca vineri euro sa scada la 35.800-36.301 de lei.

Piata la termen a fost dominata de evolutia oscilanta a leului in raport cu cea europeana si cea americana. „Interventiile de marti si miercuri ale BNR reprezinta peste 5% din nivelul rezervei valutare de 11,26 miliarde de euro, de la sfirsitul lui ianuarie, explica Radu Luca, economist la Bursa sibiana.

A fost o miscare ineficienta, dovedita de evolutiile din ultimele doua zile ale saptaminii trecute, cind leul a reinceput sa creasca. Aceasta este o tendinta normala, din moment ce sint asteptate capitaluri speculative de citeva miliarde de euro. Pentru a fi plasate in depozite la termen in lei, acestea trebuie, mai intii, schimbate in moneda nationala.

Consecinta acestei oferte excedentare de valuta este ca leul are toate sansele sa se scumpeasca“. In aceste conditii, devine de neinteles faptul ca firmele romanesti nu isi acopera riscurile valutare pe piata de la Sibiu. In schimb, ele apeleaza la „bunul simt“ al BNR, care sa le permita achizitionarea directa de valuta din piata - se arata intr-un comunicat al Bursei sibiene.