Decalajul dintre asteptarile populatiei si ceea ce se poate, efectiv, realiza in conditiile actuale este enorm.
Acum citiva ani, in mod absolut intimplator, am facut cunostinta cu un escroc. S-a intimplat sa intru in biroul directorului televiziunii la care lucram in acea perioada, taman in clipa in care individul se afla si el acolo. Il stiam din nenumarate articole de ziar: era descris ca fiind eminenta cenusie din spatele multor tunuri financiare trase in bani publici.
Dupa o ora de discutii, am inteles ca personajul in cauza era si un soi de arhiva umblatoare, detinatorul multor explicatii si secrete privind felul in care au ajuns milionari in dolari oameni de afaceri si politicieni ai zilelor noastre. Omul parea sa stie tot, de la Caritas la FPS, FPP-uri, SAFI ori FNI.
Discutia s-a prelungit mult in noapte si, in ciuda unor semne de intrebare, mi-am dat seama ca multe dintre cele aflate aveau sens. Mai tirziu, in lunile care au urmat, am avut ocazia sa verific o parte din informatiile furnizate de personajul in cauza si am constatat ca avusese dreptate.
Iar acum, cind incep sa iasa la lumina amanunte uluitoare despre ingineriile financiare din spatele afacerii RAFO, ii mai dau dreptate, inca o data, desi ma bintuie spaima ca, daca ar fi sa cred pina la capat ceea ce am aflat atunci, in curind s-ar putea sa traim cumplite deziluzii.
„Orice s-ar intimpla din punct de vedere politic, oricita vointa ar exista la unii politisti, procurori sau judecatori, cu pestii mari nu se va intimpla niciodata nimic! Plevusca, aia pica intotdeauna...“, a rostit escrocul, spre finalul discutiei, rinjind profetic. „De ce?“, am intrebat eu, mimind surprinderea.
Raspunsul a venit pret de citeva minute si a avut in centru o demonstratie, aparent incredibila, privind modul in care reusesc retelele mafiote din Romania sa ramina in picioare, in ciuda declaratiilor razboinice ale unor politicieni de prim rang, care anunta „toleranta zero in fata coruptiei“.
Am aflat, astfel, despre interese – financiare, in primul rind – care ar lega, inca de la inceputul anilor ’90, oameni politici, fosti securisti, magnati ai zilelor noastre, ziaristi, artisti, magistrati si asa mai departe pina la indivizi de cea mai joasa speta, capi ai lumii interlope.
(In acea discutie am auzit, pentru prima oara, cine erau si, mai ales, cum erau fratii Camataru!) N-am fost foarte mirat, unele dintre legaturi le banuiam de mult, dar a existat un moment in care m-a cuprins spaima, gindindu-ma ca, daca asa stau lucrurile, nu vom reusi, intr-adevar, niciodata, sa ajungem la dreptate si adevar in Romania.
Presupunind insa ca exista totusi vointa politica pentru a incepe lupta impotriva coruptiei si a diverselor mafii din tara, tot mai trebuie luat in calcul un aspect, oarecum tehnic, al acestei cruciade.
Un aspect de pe urma caruia insusi escrocul intilnit acum citiva ani beneficiase din plin, reusind sa ramina un om liber, in ciuda tuturor loviturilor financiare date: Politia si Parchetele, asa-numitele „organe de ancheta“, sint depasite logistic si din punctul de vedere al pregatirii personalului (ca sa nu mai vorbim de numarul de angajati!), de tehnica si de oamenii pe care ii au la dispozitie
infractorii. Practic, la ora actuala. Intra in aceasta categorie o armata de economisti, finantisti, avocati si chiar fosti procurori sau magistrati celebri, pe care banii multi i-au convins sa se alature „sistemului“.
Din cind in cind, in incercarea de a-si conserva un oarece capital de simpatie si credibilitate in rindul opiniei publice, respectivii apar la televizor sau la simpozioane, trimbitind solutii pentru iesirea tarii din criza sau metode eficiente de lupta impotriva coruptiei.
Din acest punct porneste noua cruciada impotriva coruptiei, lansata public de Traian Basescu si Alianta D.A. Decalajul dintre asteptarile populatiei si ceea ce se poate, efectiv, realiza in conditiile actuale este enorm.
Un dosar instrumentat pe genunchi, fara ajutorul celor mai buni specialisti, poate fi spulberat rapid, la prima instanta, de avocatii unui Iacobov sau ai unora precum „celebrii” frati Iancu. In spatele lor stau bani multi si minti diabolice, gata sa-i faca si diavolului chip de inger neprihanit.
Acestea fiind zise, e cit se poate de clar ca a lupta impotriva coruptiei nu e, nici pe departe, o simpla chestiune de vointa politica. Victoriile in cruciade, fie ele si impotriva coruptiei, le aduc soldatii, si nu strigatele de lupta ale comandantilor.
