Razboi intre Gigi Becali si suporterii Stelei

de Cristian Predan     Adevarul
Luni, 21 februarie 2005, 0:00


La patru zile de la meciul de pe Mestalla, cu Valencia, atmosfera din Ghencea este din ce in ce mai tensionata. Dupa ce golgheterul ros-albastrilor, Adrian Neaga, nu a fost folosit nici un minut in partida de la Valencia, urmand sa fie vandut in Coreea, inainte de mansa secunda, fanii ros-albastrilor s-au dezlantuit impotriva conducerii echipei.

Fanii nu au uitat ca, in urma cu patru ani, patronul Gigi Becali si-a trimis bodyguarzii in galerie pentru a-i "linisti" pe ultrasii care il contestau. "Gigi nu numai ca nu are respect pentru fani, dar, mai nou, a inceput sa loveasca si in echipa", este parerea unui suporter, notata pe site-ul "fcsteaua.ro".

Nemultumirea fanilor a crescut dupa ce Becali a anuntat ca se pregateste sa-l dea afara si pe portarul bielorus Vasili Hamutovski. "Cine il va inlatura pe Hamutovski, va dori clar distrugerea Stelei. Oricum, inceputul a fost facut cu Neaga. Sunt vandute piesele de rezistenta. Sau nationalismul nu-i da pace.

E totusi ceva la mijloc", spun fanii, care il aseamana pe Becali cu Ceausescu, asteptand caderea sa de la Steaua: "Cine stie daca pana la urma nu va pleca el, Gigi Becali. Minuni s-au intamplat mereu. Cine ar fi crezut ca va cadea comunismul?". Suporterii au protestat si in timpul partidei de hochei dintre Steaua si Sport Club Miercurea-Ciuc.

"Becali pleaca din Ghencea", "Becali vinde-l pe Zenga" si "MM pleaca din Ghencea", au fost scandarile ultrasilor. In fata nemultumirii fanilor, patronul Gigi Becali se arata arogant, mizand pe masuri in forta. "Nu ma intereseaza suporterii Stelei. Daca vor sa vina la meci, bine, daca nu, nu. Daca vor injura conducerea, vor fi dati afara de jandarmi", a declarat boss-ul stelist.

Suporterii stelisti intentioneaza sa fluture batiste albe sau coli albe de hartie in timpul partidei cu Valencia si sa scandeze numele lui Adrian Neaga. Urmatorul personaj luat la tinta de suporterii stelisti este presedintele Stelei, Mihai Stoica.

Desi MM a facut apel la suporteri pentru a-l sustine in razboiul sau cu presa contestatara, suporterii nici nu se gandesc sa-l apere pe cel pe care il considera omul care influenteaza toate deciziile patronului Becali. "Nu sunt deloc de acord cu politica promovata in interiorul clubului de Gigi si MM.

Au reusit sa elimine toti oamenii cu personalitate, care ar fi avut curajul sa li se impotriveasca din diferite motive", este de parere un suporter stelist. Situat intre ciocan si nicovala, intre interesele lui Gigi Becali si alcatuirea celui mai bun "11", antrenorul Walter Zenga l-a atacat in termeni duri pe Adrian Neaga, pe care l-a facut mincinos.

"L-am informat pe Neaga cu o saptamana inainte, cand eram la Milano, ca, daca banii din Coreea ajung la Steaua, nu va juca la Valencia. Ii amintesc lui Neaga ca este fotbalist si nu trebuie sa vorbeasca despre antrenor. Pentru ca este fotbalist si, daca vorbeste de antrenor, atunci trebuie mai intai sa se spele la gura", a spus tehnicianul Stelei.

Daca in urma cu numai o saptamana, Zenga se bucura de toata simpatia si sustinerea fanilor, acum suporterii ros-albastrilor il privesc cu circumspectie pe italian.

"Vina este a lui Gigi, Zenga nu face decat sa se aiba bine cu el, pentru ca asa ar face un antrenor care nu are chef sa fie demis de un cioban care are in fiecare secunda cate o idee tampita", se mentioneaza intr-un mesaj de pe site-ul amintit, in timp ce un alt suporter il acuza dur pe Zenga: "Nu cred ca s-ar pune problema ca Zenga sa nu vrea binele clubului, dar dupa ultimele intamplate, nu

mai ma mira nimic la aceasta nulitate... Rusine, Zenga!!!". Desi s-a aratat deranjat de cele scrise pe site-urile suporterilor, tehnicianul italian face apel la fani sa ingroape securea razboiului si sa sustina echipa in partida de joi cu Valencia. "Avem un meci extrem de important. Echipa nu are nici o vina pentru scandalul din ultimul timp.

Putem sa intoarcem rezultatul, dar avem nevoie de fani. Lasati scandalul in afara stadionului, fiti langa noi cu Valencia!"


















74 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version