Zilele trecute s-a mai derulat un episod al tragicomediei din Ghencea: de la echipa a fost izgonit golgeterul Rica Neaga. Nu cu stringeri de mina, multumim frumos si bafta in Coreea!, ci cu stramoseasca uratura de la stina: mars afara, potaie!

Neaga nu e nici primul, nici ultimul fotbalist pe care Steaua, in varianta Gigi Becali, il supune unui tratament injositor. La fel au patit Danciulescu si Vladoiu, Trica si Miu, Aliuta si Rachita. Toti au fost buni pina in ziua cind Becali a trintit cu toiagul in ceaunul cu mamaliga: sa nu-l mai vad pe asta in echipa! Si nu l-a mai vazut.

Executia a fost finalizata de antrenori cu coloana vertebrala de cauciuc, gen Piturca si Zenga. Continuind in acest ritm, s-ar putea ca linga tapsanul stapinului sa mai fie loc doar pentru ciobanescul mioritic Mirel Radoi, care latra mult si musca pe furis, si pentru dalmatianul Mihai Stoica, pe care l-au ratat hingherii din Galati.

Ca “varul” Becali e mai de comedie decit Birlic, asta o stiu si copiii de mingi. Omul are limbarita, televiziunile il baga in seama - cind invocind ratingul, cind umflind portofelul -, asa ca prostiile sale nu se opresc la peretii biroului de la Hotelul Marriott. O tara intreaga afla cum Steaua va cistiga Liga Campionilor, ba nu, deocamdata doar Cupa UEFA, despre “Sampion Lig” vorbim mai incolo.

Si se cutremura mioarele patriei, de la Pipera pina pe piscurile Carpatilor, auzind despre marea dilema a Stelei: ce ne facem, fratilor, ca si finala Cupei UEFA, si cea a Cupei Romaniei sint programate in aceeasi zi?! Ma rog, problema asta a rezolvat-o unul de prin Divizia B, Janos Szekely de la “U” Cluj, neasteptindu-i pe Di Vaio si Aimar.

Dincolo de comedie se ascunde insa un lant de tragedii. Tragedia de a tiri un nume mare ca Steaua in aceasta mocirla. Tragedia de a juca trei meciuri in deplasare, la Parma, Bilbao si Valencia, fara a obtine vreun punct si fara a marca vreun gol.

Tragedia de a-l auzi pe Walter Zenga, antrenor care in Italia sa natala n-a depasit nivelul fotbalului pe plaja, cum il ia peste picior pe Emeric Ienei, unul care, intimplator, chiar a cistigat Cupa Campionilor!

Tragedia de a vedea ca in vestiarul dominat odinioara de Lacatus, Hagi, Iordanescu, Bölöni, Sames sau Tudorel Stoica se impart acum bani cu sacosa, ca la parangheliile lui Fane Spoitoru.

In fine, tragedia de a vedea ca pe emblema glorioasa a Stelei zdrangane o talanga.

L-am vazut duminica seara pe Gigi Becali la OTV. Omul asta nu-i intreg la minte! Nici macar nu mai poate fi numit subiect pentru presa, ci pentru clinici psihiatrice. Atita primitivism, atita badaranie, atita ab-jectie, atita fudulie de toapa miliardara rar se pot intilni intr-un singur individ. Se lauda ca a finantat construirea unor biserici. Doamne, Dumnezeule...

Se zvircolesc pe ziduri sfintii pictati cu banii acestui pacatos, Iisus e rastignit a doua oara, iar Maica Domnului plinge in altar!

Mai nou, intelectualul din Pipera a incalecat pe un magar si, uitindu-se in oglinda, l-a zarit pe Burebista cocotat in jeep. De atunci, tot ce nu rimeaza cu Gelu, Glad, Menumorut e stampilat ca tradator de neam si tara. Ziaristii de la “Evenimentul zilei”, “ProSport” sau “Libertatea”, de exemplu, sint vinduti strainilor, pentru ca respectivele publicatii apartin unui trust elvetian.

Dupa aceeasi logica implacabila, cei 60.000 de angajati ai Petrom sint vinduti austriecilor de la OMV, otelarii de la Galati au suflet de indieni, iar constructorii de masini de la Pitesti-Colibasi spioneaza pentru Renault.

Revenind pe Planeta Fotbal, descoperim agenturi ticaloase precum AC Milan sau Real Madrid, pentru care lucreaza brazilieni, argentinieni, danezi, englezi, ucraineni etc.

Dar Gigi Becali nu trebuie sa caute tradatori doar prin curtile altora. Poarta Stelei este aparata de Hamutovski, posesor de pasaport bielorus, iar in linia de mijloc tocmai a fost cooptat bosniacul Keca. Ba chiar si Dorinel Munteanu, inainte de a poposi in Ghencea, s-a vindut vreo 13 ani prin Belgia si Germania!

P.S. Ieri, Gerula din Ghencea a interzis accesul tuturor publicatiilor Ringier la actiunile Stelei. O ora mai tirziu, hop si papagalul de Piturca, mascota echipei nationale cu aceeasi idee stralucita!