Marti a avut loc la sediul federatiei europene de la Viena tragerea la sorti a sferturilor de finala ale cupelor europene la feminin. Cele trei echipe romane ramase in competitie au nimerit adversari extrem de dificili.

In Cupa Cupelor Rapid va infrunta teamul norvegian Tertnes Bergen, in Cupa EHF Silcotub Zalau va da piept cu vicecampioana Ungariei, Graboplast Gyor, echipa la care evolueaza si romancele Simona Gogirla si Aurelia Bradeanu, iar in Challenge Cup Oltchim va intilni echipa germana Buxtehude.

Primele partide vor avea loc pe 12/13 martie, in deplasare, returul o saptamina mai tirziu, pe teren propriu.