Daca Romania ar intra maine in Uniunea Europeana, acest lucru ar echivala cu disparitia de pe mesele romanilor a laptelui, legumelor, mezelurilor sau oualor de provenienta autohtona. La fel, painea ar fi rapid europenizata, avand in vedere ca faina ar proveni in cea mai mare parte din import, iar porcul romanesc ar deveni cel mult un animal de interes turistic.

Acest scenariu devine posibil in momentul in care pui fata in fata actuala structura a economiei romanesti si normele europene pe care produsele agroalimentare trebuie sa le respecte pentru a putea fi comercializate pe marea piata unica europeana.

Normele in cauza nu sunt foarte dure si urmaresc in primul rand protejarea consumatorului, problema este plugul tras de boi cu care inca "se face agricultura" in Romania. In 15 ani, nu s-a schimbat nimic esential.

Ultimul recensamant agricol arata o intepenire in cifre naucitoare: aceleasi patru milioane si jumatate de gospodarii taranesti care produc numai ca sa supravietuiasca de la o zi la alta, randamente la jumatate cat cele din Europa, numai 1% dintre detinatorii de terenuri au in proprietate suprafete de peste 10 ha, pretabile la exploatatii agricole performante.

Sa ai un tractor sau o combina este semn de prosperitate excesiva, avand in vedere ca intreaga suprafata agricola a tarii, de aproximativ 14 milioane de hectare, este arata cu mai putin de 200.000 de tractoare si aproape 10.000 de combine. Din care aproximativ 80% sunt mai vechi de 10 ani.

Fara sisteme de irigatii, fara linii de colectare, prelucrare si comercializare a produselor, obtinerea de profit de pe urma lucrarii pamantului devine o chestiune in care cel mai greu cuvant il are Dumnezeu.

Aparent paradoxal, aceasta situatie incredibila, care condamna practic Romania la dependenta de importurile de alimente si produse agricole s-a mentinut in ciuda faptului ca an de an au fost pompate in agricultura subventii de mii de miliarde de lei, iar bugetul Agriculturii a fost unul dintre cele mai consistente.

Unde s-au dus toti acesti bani? Depasind orice imaginatie, raspunsul este: in cravate de 5,4 milioane de lei bucata, in ace de cravata de 2,1 milioane de lei bucata, in costume de vanatoare de 14 milioane de lei bucata, in milioane de cartuse in valoare de zeci de miliarde de lei.

Lista ar putea continua cu concesionari pe nimic a unora dintre cele mai fertile terenuri agricole, cu cabane de vanatoare de patru stele imprastiate prin toata tara, cu terenuri cu diferite destinatii atribuite in pierdere fara licitatii.

Nu-i vorba, aceste abuzuri grosolane apartinand guvernarii PSD nu fac decat concurenta stransa celor petrecute pe vremea guvernarilor anterioare, daca ar fi sa aducem in discutie numai cele petrecute pe vremea fostului ministru taranist al Agriculturii, Ioan Muresan.

Chiar daca, din decembrie, de cand a venit in fruntea Ministerului Agriculturii, liberalul Gheorghe Flutur a scos la iveala multe din aceste abuzuri, reusind sa-si infurie predecesorii, aceasta a fost partea cea mai usoara a misiunii sale.

Provocarea cea mai mare este ca, in timpul care a mai ramas pana la momentul integrarii, sa reuseasca sa urneasca acest urias cu picioare de lut care este agricultura romaneasca si sa schimbe mentalitatea de productie pentru autoconsum a agricultorului roman. Schema pe care vrea sa o aplice noul ministru al Agriculturii are la baza o filosofie diferita de cele de pana acum.

Reforma agricola se va baza pe patru piloni - consolidarea proprietatii, alocarea de resurse de la stat in primul rand pentru investitii, formarea exploatatiilor agricole si administrarea mai buna a activelor statului, inclusiv prin trecerea acestora in maini private.

Consolidarea proprietatii, spune ministrul Flutur este absolut necesara pentru ca agricultorii sa aiba certitudinea ca terenul pe care l-au cultivat in primavara se va afla tot in proprietatea lor in toamna.

Astfel, prin modificarea legilor funciare se intentioneaza eliminarea unui pacatos "de regula", care a lasat atribuirea terenurilor la mana primariilor si a deschis calea unora dintre cele mai mari inginerii funciare, de care au beneficiat in primul rand clientela politica.

In ce priveste alocarea resurselor de la buget prioritar catre investitii, masura este binevenita, deoarece s-a demonstrat totala ineficienta a sistemelor de subventionare aplicate pana acum.

De data aceasta, banii dati de la buget vor trebui sa se reflecte in investitii, ceea ce ar putea insemna trecerea de la carul cu boi la tractor in cazul gospodariilor agricole, aparitia sistemelor de irigatii, a unor capacitati de prelucrare a produselor agricole etc. Problema cea mai mare care apare in acest caz este lipsa resurselor bugetare.

O mare parte din banii alocati Agriculturii au fost cheltuiti inca de anul trecut, iar noile directii de subventionare merg in paralel cu cele acordate si in anii trecuti, anularea acestora nefacandu-se probabil din teama de a nu diminua procentele de simpatie a electoratului.

De departe insa, cea mai mare provocare va fi formarea de exploatatii agricole de peste 1 hectar, care sa poata sa obtina produse la standarde UE, sa produca si profit si care sa poata beneficia si de subventiile care se vor acorda dupa momentul integrarii.

Desi nepopulara, aplicarea impozitelor pe terenurile si pe castigurile agricole ar putea fi unul dintre cele mai puternice stimulente pentru punerea in comun a terenurilor. Atunci cand esti obligat sa dai bani la stat, nu-ti mai arde sa nu lucrezi pamantul sau sa nu te alegi cu mai nimic dupa un an de munca.

Desi noua strategie de reformare a agriculturii incearca sa produca schimbari pe toate segmentele procesului agricol, "de la furca la furculita", dupa cum spunea ministrul Flutur, punerea in practica s-ar putea infunda in brazda.