Ion Iliescu a recunoscut, pentru „Cotidianul“, interventia in dosarul Tiriac junior, pe linga procurorul general, pe vremea cind era presedintele Romaniei. Confirmarea a facut-o in maniera sa inconfundabila.

„Niciodata nu m-am bagat in asemenea chestiuni“. A fost prima fraza pe care a zis-o senatorul Ion Iliescu in momentul in care a fost rugat sa explice contextul in care, cind era presedinte, s-a interesat la procurorul general Ilie Botos de mersul dosarului in care fiul lui Ion Tiriac era acuzat de trafic de droguri. Si fostul presedinte a continuat: „Decit in principiu, ca a venit vorba“.

Si vorba a venit, spune Ion Iliescu, de la presa: „Se spuneau tot felul de lucruri in ziare, stiti cum e, se discuta, se nasc suspiciuni. Am avut tot felul de asemenea probleme, si cind s-a creat PNA-ul, si cu alte ocazii. M-am vazut in mod regulat si cu procurorul general, si cu altii, la sedintele de bilant si asa mai departe“.

Inapoi la dosarul Tiriac si la intilnirea cu procurorul general. „A fost o intilnire ocazionala, in cadrul careia i-am spus sa nu se lase influentat de nimeni, sa actioneze prudent. A fost o discutie de principiu“. I-a cerut cineva? „Erau relatarile din presa“. Au mai fost cazuri si dosare in care a avut asemenea interventii oarecum atipice? „Nu, numai in cazul Tiriac, dar de principiu.

In principiu, mai“. Cert ramine faptul ca, dupa aceasta discutie „de principiu“, dosarul a fost incredintat altor procurori, care au inceput sa renunte la unele acuzatii, mai exact la cele mai grave, iar unii acuza chiar ca au disparut probe. „Nu stiu, n-am urmarit in detaliu. Dar nu are nici o legatura una cu alta“, zice Ion Iliescu.

Ce zice Tiriac

Ion Tiriac nu a negat direct ca s-a intilnit cu Ion Iliescu pentru a discuta cazul fiului sau, multumindu-se doar sa precizeze ca nu i-a cerut nici o favoare fostului presedinte. „Credeti ca, daca dl Iliescu voia sa ma ajute, dura mai mult de 24 de ore ca sa-l scoata de sub acuzatii pe fiul meu?“, a intrebat retoric.

Ion Tiriac a anuntat ca fiul sau a depus o plingere penala impotriva procurorilor Flavius Crisnic si Nicolae Neagoe, primii care au instrumentat dosarul, sub acuzatiile de lipsire de liberate in mod ilegal si de abuz in serviciu. I. Al.

Tiriac sustine ca a fost oprit pe Aeroportul „Henry Coanda“, in 23 iunie 2004, fara sa existe un mandat pentru asta, si ca nu i-au fost prezentate probele din dosar, pe parcursul anchetei, pentru a se putea apara.

Tiriac senior a spus ca plingerea a fost depusa ieri din cauza declaratiilor ministrului Justitiei, Monica Macovei, care a cerut verificarea modului in care a fost instrumentat dosarul. „Faptul ca ministrul crede ca fiul meu a fost favorizat, chiar dupa ce procurorii au devenit consilierii sai, este o coincidenta prea mare“, a adaugat Ion Tiriac.

Omul de afaceri crede ca, prin fiul sau, a fost atacat el, si a promis ca va cheltui oricit de multi bani si timp pentru a afla cine si de ce se afla in spatele atacului. Tiriac junior nu a participat la conferinta de presa, fiind plecat in Germania, de unde se va intoarce, potrivit tatalui sau, cind va fi nevoie sa se prezinte in fata instantei.

Monica Macovei riposteaza

Dupa conferinta de presa a lui Tiriac, ministrul Justitiei a facut o declaratie de presa, in care a spus ca cererea sa de verificare a modului in care s-a derulat ancheta in acest caz e doar o modalitate de a se afla tot adevarul, ceea ce, a presupus ministrul, vrea si Ion Tiriac.

„Nu inteleg de ce a fost nevoie ca Ion Tiriac senior sa faca aceasta interventie publica, din moment ce fiul sau este major si poarta intreaga raspundere a faptelor sale“, a mai spus ministrul, adaugind ca procurorii Neagoe si Crisnic i-au devenit consilieri inaintea izbucnirii in presa a scandalului si ca acestia i-au confirmat presiunile facute asupra lor.

Liviu Avram, Claudiu Tarziu, Cristina Hurdubaia