Uitandu-ma si eu cu sufletul la gura la ceata rosu-albastra de tineri romani care ara mocirla de pe Ghencea cu o indarjire supraomeneasca, am avut o clipa revelatia stadionului Romania. O tara inca inecata in mocirla chiar si atunci cand nu ploua cu lunile, in care tinerii se straduiesc din rasputeri sa marcheze smulgandu-se din noroiul de zi cu zi.

O tara in care pasele pe jos nu ajung la tinta pentru ca le opreste clisa, iar cand mingea vine de sus sare din pamant fara nici o logica si morala, unde te astepti mai putin. O tara in care balonul greu, ud, te izbeste peste fata si orice moment de neatentie inseamna alunecare, cadere si geamatul tribunelor cand adversarul inscrie.

Iar cei care castiga intotdeauna, fara macar sa-si pateze costumele scumpe, sunt pe Ghencea, ca si in viata, barosanii din tribuna zero. Tinerii Stelei au castigat si pentru Romania. Tinerii Romaniei, cei care nu joaca fotbal, pierd aproape intotdeauna.

Si chiar daca reusesc, rar si ca prin minune, sa invinga, luptand impotriva Romaniei mocirloase, nu vine nimeni a doua zi nici macar sa-i minta "mobilizator" ca le da 100.000 de euro. Dimpotriva, sinistri clovni imbatraniti in rele sug glorie si bani de pe urma lor. C-asa e-n fotbal.

Nici nu se stinsese bine ecoul strigatelor de bucurie de pe Ghencea si pe televizor a navalit C.V. Tudor ca sa spuna cum a contribuit el la victoria Stelei: a dat in cotidianul sau personal titlul "Lupta Steaua!", va dati seama, si l-a sunat pe patronul Becali inainte de meci ca sa-i spuna "Calcati-i in picioare, nimeni nu iese decat in patru labe de pe Ghencea, cimitirul e aproape!".

Mobilizarea injectata astfel patronului se va fi transmis si jucatorilor.

"Asa se vorbeste oamenilor in momentele marilor batalii", a mai cuvantat muscoiul umflat aflat si el la arat, nu inainte de a preciza ca ploaia ne-a ajutat la meci, intrucat in Spania nu ploua, "asta e o tara desertificata", de unde rezulta ori ca romanii care culeg de se spetesc capsuni, rosii sau portocale in Spania au halucinatii, ori ca tribunul a trecut de la pilule la injectabile.

L-a mai sunat cineva pe Becali, insusi presedintele Romaniei, Traian Basescu. Latifundiarul din Pipera tocmai a refuzat sa se prezinte la Parchet, unde a fost chemat de procurorii militari in legatura cu afacerile cu terenuri ale MApN din care s-a umplut de bani.

Dupa convorbirea la pauza cu presedintele pe care l-a facut albie de porci in campanie, Becali s-a dus si el la televizor si s-a mandrit ca Basescu l-a iertat de toate pacatele si ca va rezolva cu presedintele problema terenului din Ghencea.

Ceea ce a si facut ieri, tolanit in fotoliu la Cotroceni si intrebandu-l pe dl. presedinte: "Ma rezolvati cu terenul?"

Faptul ca presedintele Romaniei l-a sunat pe Becali (putea sa transmita cuvantul sau de incurajare antrenorului sau direct jucatorilor) e un mesaj pentru procurorii care incearca sa-si faca datoria chiar mai incurajator decat al ministresei Macovei.

Cat priveste ziaristii, probabil ca presedintele, care zicea in campanie ca va fi garantul libertatii presei, a sunat ca sa compatimeasca impreuna cu Becali privitor la ce le fac jigodiile astea cu pix oamenilor de bine care iau si ei mai ieftin cate o casa, cate un teren de pe la stat...

Cand ma uit la aceasta superba tripleta C.V. Tudor-Becali-Basescu, iubita de popor, ma intreb cum de mai rabda pamantul tarii un clevetitor ca mine. Dar sa ne intoarcem la manjii salbatici ai Stelei. Ei au spalat in ploaia de joi seara, pentru cateva zile, toata mizeria care ne mananca sufletul.

Unii spun ca Steaua a avut noroc, ca la primul gol al lui Cristea mingea a ricosat din adversar in poarta, ca la al doilea atacantul stelist a lovit balonul cu tibia, ca arbitrul de linie putea sa ramana cu fanionul jos la ofsaidul pe muchie din care Valencia a marcat golul nevalidat, ca Radoi si Lovin au marcat la penaltiuri cu bara. Poate, dar noroc poti sa ai doar atunci cand incerci.

Golurile Stelei mi s-au parut rezultatul unei formidabile presiuni in trepte: in spatele lui Cristea era echipa, ca un urias piston uman, in spatele echipei erau tribunele, radiind o energie datatoare de aripi, iar in spatele tribunelor erau milioane de romani cu pumnii stransi. O tara intreaga era adunata in bocancul supertalentatului Andrei Cristea.

Si totusi, nu pot sa nu transcriu si acest gand: Steaua se califica, iar Romania se becalifica in primavara europeana.