Maestrul Tudor Gheorghe revine in fata publicului bucurestean cu un nou spectacol-eveniment "Cu Iisus in celula - poezia in inchisori 1941-1964", organizat la Sala Palatului sambata, 23 aprilie, de Memento Music.

Poezia concentrationista ca dimensiune si valoare literara este un fenomen romanesc unic in lume si, desi nici un vers scris n-a putut iesi pe poarta inchisorii, zeci de mii de versuri au fost salvate datorita memoriei detinutilor.

Prin poeziile anonime si ale unor poeti consacrati ca Radu Gyr si Nichifor Crainic, Tudor Gheorghe aduce in constiinta generatiei de astazi una dintre cele mai cumplite suferinte pe care fiinta omeneasca a trait-o vreodata.

Artistul a declarat ca "planuieste" inca de la inceputul carierei un spectacol care sa valorifice poezia detinutilor politic de la Aiud, Gherla sau canal, nu doar pentru ca tatal sau a suferit in inchisorile comuniste timp de 22 de ani, ci si pentru ca "este o poezie de o mare frumusete, dar necunoscuta, si e mare pacat; aceasta poezie merita restituita".

Asadar, "Cu Iisus in celula" este concertul evocarii unor vremuri gri, iar maniera muzicala abordata de Tudor Gheorghe, impreuna cu Marius Hristescu, este una speciala, noua, maestrul fiind acompaniat de aceasta data nu de o orchestra simfonica, cum ne-a obisnuit la ultimele concerte pe versuri culte, ci de formatia

vocala Gratia Ecumenica. Cei sase solisti ai acesteia vor crea o atmosfera cu iz bizantin care, impreuna cu sobrietatea muzicala, interpretarea desavarsita si versurile evocante, se vor imbina intr-un concert unic, de stare, de meditatie si reflexie.

Din 1969, anul primului recital, si pana in 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai putin de 22 spectacole-recital de muzica si poezie intr-un stil unic, inconfundabil.

Incepand cu 1996, se lanseaza cu un adevarat program cultural - "Tudore, deschide poarta!", care contine sapte noi recitaluri si incepe cu "Reintoarcerea", inregistrat pentru primul CD Tudor Gheorghe, aparut in 1999.

De atunci, an de an, artistul isi incanta publicul cu cel putin doua spectacole tematice care se bucura de un urias succes.

In spatele acestei cariere unicat se afla ani de munca inversunata, de studiu intens si multe obstacole - lui Tudor Gheorghe i s-a interzis aparitia in public pentru aproape zece ani, pana in 1989, pentru continutul "subversiv" al spectacolelor sale, cu tenta evident anti-comunista.