de Tudor Octavian

Omul si un carnat fript

de Tudor Octavian     Jurnalul National
Vineri, 13 mai 2005, 0:00


In imaginea care deschidea reportajul despre Romania, publicat prin anii ’75 de celebra revista National Geographic, aparea Hidrocentrala Portile de Fier. Dar numai ca fundal ori, mai bine zis, ca un apendice al scenei din primul plan.

In publicatiile romanesti ale epocii fotoreporterii autohtoni infatisau, cu acelasi simtamant de euforie maxima, ca al turistilor ajunsi la piramide, doar gigantismul betoanelor si al turbinelor, in vreme ce oamenii, cand apareau si ei, n-aveau alt rost decat sa misune, ca un subprodus al electricitatii, printre masini si sa le evidentieze uriesenia ciclopica.

Strainul, care mai vazuse magadai de fier-beton in cariera, n-avea nici un motiv sa se sperie de o hidrocentrala. Ce-l retinuse pe el era un muncitor in salopeta care frigea un carnat la flacara albastruie a unui aparat de sudura cu acetilena.

Din punctul de vedere al Combinatului Energetic, muncitorul acela n-avea ce cauta in fotografie. Din punctul de vedere al carnatului, insa, fotografia se justifica. Ar mai fi fost de discutat si punctul de vedere al butoiului cu carbid. Si poate si acela al grasimii care sfaraia vesel la foc.

Dar deasupra a toate era punctul de vedere al fotografului, un om liber care stia ca, oricat de mari ar fi constructiile inaltate de om, rostul lor e sa-l slujeasca, nu sa-l faca sa se simta ganganie alergand de colo-colo printre niste masini care uruie si imprastie damfuri de ulei incins.

M-am uitat de foarte multe ori la poza din National Geographic, deoarece intuiam ca trebuie sa aiba un subtext mai important decat cel pe care-l deslusea tot privitorul.

Nu aveam nici o indoiala ca hidrocentrala de la Dunare era o mare realizare tehnica, dar nu-mi era clar daca avea mai multa dreptate americanul, care parea s-o bagatelizeze, sau toata dreptatea era de partea reporterilor nostri, care o glorificau.

Asta pana ce mi-am dat seama ca pe mine ma vedeam, de fapt, in imaginea americanului. Ca ea continea povestea vietii mele fata cu evenimentele din tara. Iar povestea vietii mele nu era alta decat a muncitorilor care cladisera mastodontul.

Tot ce era important pentru noi si pentru familia noastra – de exemplu, carnatul acela pe care cand il aveam, cand nu mi-l puteam permite – devenea neimportant, prin raportare la treburile ce pareau sa preocupe intreaga tara: combinatele industriale gigantice, strungurile carusel gigantice de la IMGB, gigantica exploatare miniera de la Rovinari, giganticele cartiere de blocuri, giganticele

datorii externe, care trebuiau repede achitate. Si, fireste, mai presus de orice, giganticele cuvantari ale tovarasului Nicolae Ceausescu.

Intr-un tarziu am realizat si dedesubtul pur romanesc al acelei fotografii, secret dezvaluit, daca te uitai mai atent la fata omului, de privirea lui. Bietul manuitor de flacara oxiacetilenica tare ar fi dorit sa prajeasca doi carnati. Insa din leafa lui de constructor de hidrocentrale gigantice nu reusea sa-si cumpere zilnic decat unul.

Din care cauza, punctul de vedere al fotoreporterului strain nu mai mi se parea unul cinic si vag defaimator pentru Romania, ci plin de compasiune. Sa inalti colosi de fier beton si sa flamanzesti toata ziua avand dreptul la numai un carnat!


















36 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică