UE ar putea da bani pentru victimele inundatiilor

de     BBC
Vineri, 13 mai 2005, 0:00


Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti Jonathan Scheele a declarat ca Romania ar putea primi bani din fondul de solidaritate al uniunii pentru ajutorarea victimelor inundatiilor.

Este vorba despre fondul "Solidaritatea" destinat tarilor europene si candidate.

Acesta poate fi accesat numai daca pagubele produse de inundatii depasesc 300 de milioane de euro.
Jonathan Scheele a anuntat si care sunt conditiile pentru ca Romania sa primeasca bani:

"Este nevoie de o cerere oficiala din partea guvernului Romaniei.
Aceasta trebuie depusa la cel mult zece saptamani de la producerea calamitatilor, pana la sfarsitul lunii iunie, dar numai daca este vorba de un prag minim de pagube de 302 milioane de euro.

Acestea sunt cele doua conditii principale ale accesarii fondului, iar apoi cererea va fi examinata mult mai in detaliu".
Ambasadorul Uniunii Europene a precizat ca fondul "Solidaritatea" este diferit de programul Phare, care acorda credite nerambursabile pe baza unor proiecte.

"Solidaritatea este un fond de rambursare a unei mari parti din cheltuielile facute de guvernul unei tari ca raspuns imediat la ajutorarea victimelor unei calamitati", a detaliat domnul Scheele.
Fondul "Solidaritatea" a fost infiintat in anul 2002, dupa inundatiile din Germania si Cehia.

In paralel cu declaratiile oficialului european, ambasada Germaniei a anuntat alocarea a 100.000 de euro, tot pentru ajutorarea victimelor inundatiilor.

La inceputul saptamanii, ambasada mai donase 50.000 de euro in acelasi scop.



















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version