Despre Frank B., Securitatea est-germana, Stasi, stia totul. A fost infiat dintr-un orfelinat. Tatal adoptiv, muncitor, il certa des pentru lenevie. Stia si de frumoasa zi de aprilie cand si-a intalnit prietena in hotelul unde Frank lucra ca bucatar. Stia ce facea, ce zicea, ce gandea.

Alaturi de angajamentul de a colabora cu Stasi, semnat in ziua de 18 mai 1985, ora 11,30, fix!, Frank personal si-a ales numele Norbert, sub care isi turna camarazii pe cand isi facea serviciul militar.

Zidul Berlinului s-a naruit si Stasi e azi doar o amintire grea de sensuri. Frank e un om oarecare, poate bucatar, poate altceva, fericit sau nu cu viata lui de dupa caderea Zidului. Nu se stie daca cei turnati au avut sau nu de suferit. Poate nici ei nu stiu ca Frank i-a turnat. Un om norocos.

Dosarul lui nu s-a aflat intre cele preluate, in 1991, de „insarcinatul Federal pentru Dosarele Serviciului Securitatii Statului fostei Republici Democrate Germane". Dupa un an, Oficiul Gauck, dupa numele primului sau conducator, pastorul Gauck, a pus ordine in dosarele care insumau 180 kilometri liniari. Apoi au fost puse la dispozitia celor interesati.

Peste doua milioane de persoane, din Est si din Vest, au cerut sa-si vada dosarul. Au fost surprize multe, grele, rele, dureroase.

Dosarul lui Frank a fost distrus in zilele euforice de dupa caderea Zidului. Cu spatele la Zid, autoritatile comuniste inca in functiune au ordonat distrugerea arhivelor. Discret. Incinerarea era imposibila. Arderea tonelor de hartie ar fi atras atentia oamenilor care ocupasera strazile si chiar sedii Stasi. Au fost puse in functiune tocatoarele electrice de hartie.

Cum nu pridideau, securistii aflati la post au rupt dosare si cu mana pana n-au mai putut. Febrila activitate s-a soldat cu 50.000 de saci cu dosare tocate numai bune de aruncat la groapa de gunoi a istoriei.

Reunificata, Germania n-a avut parte de o democratie originala, de despoti luminati, de reciclarea securistilor patrioti, specialisti care, desi functionari ai raului, n-au facut politie politica! De Berevoiesti, nici vorba! Germania reunificata era o tara democrata, cu legi si cu o Justitie in functiune.

Securistii si colaboratorii au fost trimisi la munca, unii chiar la munca de jos, altii in fata tribunulului si li s-a interzis accesul la functii publice. Atat. Timpul urma sa vindece restul. A ramas problema dosarelor din cei 50.000 de saci. De ce au fost tocate acelea si nu altele? Au aparut si oameni cu simtul datoriei si cu ideea nebuneasca sa le reconstituie. De ce? Simplu.

In cele sase sute de milioane de bucati si fasii de hartie se afla ceva din istoria urata a Germaniei, vietile, destinele, suferintele catorva mii de oameni. Iar oamenii sunt parte a istoriei si istoria, buna sau rea, trebuie cunoscuta.

Din 1995, intr-un birou administrativ din Zirndorf, 13 angajati cu ochi ageri, rabdare benedictina si banda adeziva transparenta pun cap la cap bucatele de hartie si refac fila cu fila dosarele distruse.

Asa au fost dovediti ca turnatori anonimul Frank B., dar si un episcop din Thuringia, asa s-au gasit dovezi ca un universitar din Kassel a spionat pentru Stasi, asa a fost localizat un fost terorist din Fractiunea Armata Rosie, ascuns sub un nume fals pe teritoriul fostei Germanii de Est.

In opt ani au dat gata dosarele din 200 de saci. In acest ritm, pentru restul de 49.800 de saci ar fi nevoie de cateva secole. Dar cand au o problema nemtii rationalizeaza munca sau inventeaza o masina. Computerul existand, era nevoie doar de un program adecvat. Zis si chiar facut. Programul exista, a fost testat si ar putea rezolva totul in numai cinci ani. Metoda e de o simplitate nemteasca.

Puse in folii de plastic, fasiile de hartie sunt scanate, apoi computerul le numeroteaza, le triaza si le ordoneza in teancuri virtuale in functie de forma, culoarea si textura hartiei, de tipul de scriere, de caracterul literelor si chiar dupa silabele aflate in banca lui de date si reuseste ordonarea corecta a opt fasii de hartie din zece.

Restul se face cu ochiul si inteligenta omului care analizeaza rezultatul si completeza locurile goale. S-a calculat, pentru ducerea operatiunii la bun sfarsit, ca e nevoie de 100 de computere si scanere de mare putere, capabile sa citeasca si sa analizeze o mie de pagini pe minut. Investitia e uriasa, 60 de milioane de euro! Urmeaza sa decida politicienii din Parlament.

Deocamdata, specialistii au demonstrat ce se poate face cu greaua mostenire a Securitatii. Ca in sloganul „Daca vrei, poti"!

Smecherii nemtesti, o sa ofteze Gheorghe Onisoru, in timp ce subalternii isi scuipa plamanii numerotand foile dosarelor descarcate alandala in ograda CNSAS de baietii lui Timofte. Nemtii au bani, pot si vor! Noi suntem romani! N-avem bani, nu putem si daca nu putem, nici nu vrem. Mai bine ne distram cu amintirile generalului Plesita despre patriotismul cu laba grea al baietilor cu ochi albastri!