Presedintele executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, s-a comportat ca un huligan in timpul meciului de sambata seara cu CFR Cluj, scor 1-0, in Ghencea. In minutul 75 al meciului, vizibil deranjat de comportamentul suporterilor, care contestau dur jocul slab al echipei, Stoica a decis sa faca dreptate cu pumnii. Nu singur, ci insotit de cateva garzi de corp ale patronului Gigi Becali.

Mihai Stoica a coborat in fuga de la tribuna oficiala, gata sa se impiedice pe scarile de la masa presei, si s-a dus la tribuna I, in mijlocul suporterilor, l-a lovit pe unul dintre acestia cu pumnul in gura si apoi a urcat inapoi la loja.

Radu Ion: "Mergem la tribunal"

Suporterul respectiv a spus ca se numeste Radu Ion, este sofer la RATB si are 35 de ani. El a spus ca oficialul stelist l-a lovit cu pumnul in gura. "Nu l-am injurat pe el, i-am aratat obrazul si el a venit, mi-a dat un pumn in gura si mi-a spart buza", a declarat suporterul lovit.

Radu Ion a anuntat apoi ca-l va da in judecata pe presedintele executiv al FC Steaua, in timp ce Stoica si-a cerut scuze pentru gestul sau. "Am abonament, vin de atatia ani in Ghencea si nu e normal sa apara cineva de la Galati si sa se comporte astfel", a spus Radu Ion. Acesta a anuntat ieri ca a contactat deja un avocat, urmand sa-l actioneze in Justitie pe oficialul stelist.

"Eu i-am batut obrazul lui Stoica in sensul ca jucatorii isi bat joc de suporteri. Dansul a crezut ca l-am injurat. Spune ca am injurat de la inceputul meciului. Pai, eu pot proba cu martori ca am intrat pe stadion la ora noua fara doauzeci, adica in minutul 10! Mi-am uitat abonamentul acasa si m-am intors cu un vecin sa-l iau. In plus, nu avea cum sa auda de la loja ce vorbeam eu in tribuna.

Oricum, am luat legatura cu o doamna avocat si voi urma calea legala. Am fost si la IML pentru un certificat medico-legal", a spus Radu Ion. Acesta neaga o eventuala intelegere cu Mihai Stoica: "Spune acum ca l-am sunat eu sa stingem conflictul. Nu este adevarat! Nu am vorbit nimic cu el!".

Ieri, pe site-ul "Onlinesport", a aparut o declaratie a lui Radu Ion, conform careia acesta ar fi primit amenintari la telefon. "Sunt amenintat sa fiu atent cum merg pe strada. O persoana necunoscuta m-a sunat pe telefon si mi-a spus aceste lucuri. Ma gandesc sa merg la Politie pentru a reclama aceste lucuri", a declarat Radu Ion. "Mi-e frica pentru familia mea", a mai spus Ion.

Stoica: "Fac orice pentru acest titlu"

Stoica le-a cerut scuze tuturor suporterilor stelisti pentru iesirea avuta. "Trebuie sa inteleaga ca traiesc si eu la o intensitate mai mare o poveste care in mod normal ar trebui sa se termine cu un final fericit. Daca nu strangem randurile si nu suntem impreuna, nu avem cum sa ne atingem scopul. Suporterul a injurat un jucator inca din primul minut si i-am atras atentia asupra acestui lucru.

Nu este normal sa se intample asa. Este inadmisibil ce am facut, imi cer scuze, sper sa-mi fie acceptate. Promit ca nu se va mai intampla ceva de acest gen", a spus Stoica. "Pentru ceea ce am facut, voi plati! Dar, in nici un caz nu voi demisiona! Vreau sa spun ca voi face orice pentru a castiga acest titlu!", a spus Stoica ieri.

Presedintele executiv al FC Steaua considera ca galeria s-a comportat "admirabil" la partida cu CFR Cluj, dar a criticat comportamentul acelor suporteri care i-au huiduit pe jucatori.

"Echipa e pe primul loc dupa un parcurs european obositor, dar daca si dupa prima repriza unii nu au inteles ca trebuie sa fie alaturi de echipa, atunci ce mai e de spus? Inteleg foarte bine anumite bannere si frustrarile suporterilor. Nu pot sa inteleg insa cum poti fi impotriva echipei, sa-ti huidui jucatorii.

Daca pierdem suportul publicului este grav, si din pacate acest lucru se intampla", a mai spus Stoica.

Gigi Becali: "Ala era infiltrat de cineva"

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a dezaprobat gestul lui Mihai Stoica, dar a subliniat ca nu va renunta la serviciile acestuia. "Nu a facut bine Stoica, nu e normal. Dar ala lovit era probabil infiltrat de cineva", a spus Becali la finalul partidei.

In timp ce patronul stelist oferea declaratii reprezentantilor mass-media, mai multi suporteri adunati la iesirea de la tribuna oficiala au scandat "Rusine!" si "Da-l afara!". "Nu voi renunta la Stoica. Ce, eu fac ce spun suporterii? Astia sunt suporteri?", a replicat Becali.