Doar 5 din cele 9 firme pe care Tariceanu a „uitat" sa le treaca in declaratia de avere sunt in dizolvare

de Loredana Voiculescu     Gandul
Luni, 16 mai 2005, 0:00


Premierul Tariceanu si-a completat, la sfarsitul saptamanii trecute, declaratia de avere cu toate actiunile pe care le detine la diverse societati. Este vorba de noua firme la care primul-ministru are actiuni in valoare totala de circa 137,4 milioane de lei.

Desi initial acesta a declarat, prin vocea purtatorului de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, ca actiunile nedeclarate sunt la societati care si-au incetat activitatea sau se afla in curs de dizolvare, situatia nu sta chiar asa.

Astfel, dintre cele noua firme, numai cinci sunt mentionate in declaratia de avere a premierului ca fiind in stare de dizolvare, pentru celelalte patru neexistand nici o precizare in acest sens.

Cele patru societati sunt Prima Broadcasting Group (unde premierul Tariceanu are o actiune in valoare de 2.500 lei), ROMTRUCKS SRL (10 actiuni in valoare totala de un milion de lei), SOPAS-servicii financiare si leasing (cu 30 actiuni in valoare totala de trei milioane lei) si Clubul Vinului SRL (cu 129 actiuni in valoare totala de 129

milioane lei). Firmele aflate in stare de dizolvare la care Tariceanu are actiuni sunt: ICARE Services SRL (aflata in proces de dizolvare de drept conform articolului 30 din Legea 359/2004, la care Tariceanu detine 17 actiuni in valoare totala de 170.000 lei), TILT et.

Partners Productions Romania SRL (in dizolvare de drept, cu 69 actiuni in valoare totala de 690.000 lei), LCS Cargo International SRL (in stare de dizolvare de drept, cu 20 actiuni in valoare totala de 200.000 lei), Publi-Media SRL (in dizolvare de drept, cu 8 actiuni in valoare de 800.000 lei), LEADER High-Tech (in dizolvare de drept, cu 2.500 actiuni in valoare

totala de 2,5 milioane lei).



















43 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version