de Alina Mungiu-Pippidi

Ostaticul de partid

de Alina Mungiu-Pippidi     Averea
Marţi, 17 mai 2005, 0:00


Rareori mi-a fost dat sa vad o distanta mai mare intre aprecierea de care se bucura un om politic in exteriorul tarii si cea de acasa, ca in cazul presedintelui PSD recent ales, Mircea Geoana.

Fiind mai mult in strainatate, din anul presedintiei noastre la OSCE (2001), am fost unul dintre putinii martori neangajati politic ai ascensiunii sale externe, si dau marturie ca simpatia de care s-a bucurat si se mai bucura partial Mircea Geoana in strainatate nu e comparabila cu a nici unui ministru de Externe dinaintea lui si, dupa parerea mea, a nici unui prim-ministru de pana acum.

Nu totul s-a datorat contractelor oferite fara licitatie marilor puteri sau cheltuielilor de protocol nelimitate, cum sustin criticii sai (desi si acestea au contat).

Geoana este singurul om politic roman care copia, nu superficial, ci integral, stilul american de a face lucrurile: telefoane personale, consultare larga, investitie in subiecte de interes general fara profit imediat pentru Romania, recrutare activa de idei bune indiferent de unde ar veni, si de oameni capabili.

Geoana, ca actor politic propriu, era cosmopolit, asa cum liderii din Est, nu numai romanii, reusesc mai greu, si cu asta cucerea multa lume. Cat era de bun la treaba asta s-a vazut in anul presedintiei OSCE, cand toata lumea era cu el, in timp ce de rivalul lui, Adrian Severin, toti se fereau.

Severin, un om cu calitati, dadea un spectacol de agenda personala si vanitate puerila neindemanatic ascunsa, in contrast cu care Geoana stralucea si mai mult.

E interesant de vazut cum s-a ajuns de aici la catastrofele din 2004 si la esecul presedintiei lui Mircea Geoana pe care i-o pregatesc unii in aceste zile. In primul rand, Geoana se stia slab, avea in spate viteza cu care sarise in barca lui Constantinescu si afacerile, cred minore, dar cercetate oficial pe vremea ministeriatului lui Plesu - din timpul ambasadei sale la Washington.

Asta l-a facut nesigur intre colegii sai ministri si pesedisti. A incercat sa numeasca o intreaga generatie pe care sa se sprijine in minister si ca ambasadori. Unii au trecut: la cei la care a avut cea mai mica opozitie a abandonat terenul fara lupta. Avea oameni din generatia veche in pozitii-cheie la minister (personal, unde sunt si azi). Nu s-a atins de ei.

A inceput partidul sa impinga ambasadori politici minabili. S-a inclinat. Asa ca, destul de repede, intre prestatia lui ca ideal actor extern, daca il priveai din perspectiva unei organizatii internationale, si cea de sef al diplomatiei tarii noastre, a aparut fisura.

Dar asta nu a fost nimic fata de debarcarea lui in politica autohtona. Era convins ca ar fi un ideal prim-ministru al Integrarii europene. Nu isi dadea seama in ce masura era folosit de PSD numai pentru ca dadea fata partidului la Washington si Bruxelles. Vedea doar ca nu convinge pe nimeni, nici chiar in PSD.

Si pentru a-i convinge a facut orice, a acoperit in exterior coruptia care crestea in interior, s-a expus jucand rolul ridicol de candidat la Primaria Capitalei, a cerut voie expres sa preia el pozitia cea mai dura fata de Opozitie (Nastase ne spune in stenograme ca "Mircea vrea sa joace el rolul asta"), ceea ce echivala cu prestatia unui novice intr-o structura mafiota (devii de incredere dupa

ce livrezi primul cadavru), a spus lucruri infame care ar face pe prietenii sai occidentali sa-l lepede oricand daca le-ar auzi (pledoarie antihomosexuala in fata poporului targovistean) si a suportat mizeriile gratuite pe care i le-a facut Iliescu, fata de care nu gresise cu nimic. Numai infrangerea in alegeri l-a scapat de rusinea ca, prim-ministru desemnat sa nu fi ajuns totusi prim-ministru.

In culmea relatiilor sale ambigue cu colegii de partid, a castigat presedintia. Asta e soarta celor de care nu se teme nimeni in organizatii unde lupta pentru putere e atroce, sa fie impinsi in fata.

Si in fata a ajuns, cu mai multe electorate: cei care l-au ales ca il simpatizau si voiau sa se schimbe ceva (putini), cei care l-au ales ca sa ii acopere cat isi vad de treaba mai departe, si presa, care nu-l iubeste, pentru ca a vazut de la inceput ipocrizia situatiei si implicit a lui, dar era antiIliescu.

Iar ierarhizarea acestor electorate a inceput imediat dupa alegeri, astfel am aflat ca Miron Mitrea are si el merite la capitolul declaratii de avere (???), iar votul noului partid, sub conducerea celui mai occidentalizat lider din istoria sa, a fost masiv contra transparentei declaratiilor de avere, asa cum au vrut baronii. Verdictul presei a fost clar: PSD sub Geoana e acelasi PSD.

Cariera politica interna a lui Mircea Geoana a mers prost in ultimii ani, fata de cea externa, pentru ca ea s-a construit pe evitarea unor alegeri: cei corupti versus cei necorupti, cei profesionisti versus cei neprofesionisti, cei care ne sustin cu adevarat fata de cei care ne folosesc.

Geoana nu avea un organ de presa pe care sa il subventioneze direct, precum alti colegi ai sai, asa ca a ramas la mijloc, nesustinut destul de presa de partid, si sincer detestat de cealalta. La fel pare sa se intample si de data asta.

Daca nu construieste un discurs de noutate, de schimbare, care sa apeleze la tehnocratii tineri din PSD, la generatia integrarii in general, daca nu isi face un grup propriu, separat de Mitrea sau Nastase, bazat pe reformatori, ci joaca pe fata si cu entuziasm rolul ostaticului de partid, daca nu alege intre cele doua identitati, cea de purtator de cuvant al baronilor si cea de european, Geoana

pierde o mare ocazie pentru partidul sau.















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri