La aniversarea a 153 de ani de la infiintarea Politiei Italiene (Polizia di Stato), sarbatorita intre 13-15 mai 2005, a avut loc si o expozitie cu echipamentele specifice folosite de politia italiana.

Am avut privilegiul sa admiram, pe langa masini speciale blindate, motociclete de patrulare si echipamente de protectie sau arme, si masini de patrulare deosebite, ca Alfa Romeo 156 SportWagon (nou intrate in dotarea politiei italiene).

Dupa ce am admirat indelung superbul break italian, am descoperit si alte doua masini pe care nu credeam sa le vedem vreodata cu girofar!

Doar doua exemplare are politia italiana, dar cand vorbim de doua modele Lamborghini Gallardo, trebuie sa ne scoatem palaria... Da, ati vazut bine, masinile (de fapt supermasinile) sunt Lamborghini Gallardo. Sunt folosite pentru patrulare pe cele mai rapide autostrazi italiene, unde intalnesc des adversari precum Ferrari, Lamborghini sau alte asemenea "fiare"!

Masinile, vopsite in culorile politiei, sunt dotate cu echipamente de ultima ora, girofar si sirena pe acoperis, tractiune integrala, defribilator pentru resuscitarea victimelor cu stop respirator, sistem de masurare a electrocardiogramei si de diagnoza automata a presiunii arteriale si a prezentei oxigenului si a dioxidului de carbon in sange, transporta un recipient special cu plasma, ce

poate chiar gazdui organe umane pentru transplanturi.

Pe langa acestea, masinile dispun de aparatura sofisticata de inregistrare si transmitere a informatiilor, inclusiv video, sistem de navigatie prin satelit, telefonie GSM, sistem Provida, ce inregistreaza abaterile de la trafic si trimite imaginile la sediul politiei in timp real, fiin direct conectat la baza de date centrala.

Sistemul Elsag "Autodetector" asigura recunoasterea automata a numerelor de inmatriculare iar echipamentul VHF asigura comunicatia securizata cu celelalte masini de politie.

Gallardo ruleaza si pe vreme rea, datorita tractiunii integrale si a pneurilor "Sottozero" special dezvoltate de Pirelli pentru Lamborghini.

Supermasinile au fost donate politiei italiene de fundatiile Nando Peretti si House of Sant'Agata Bolognese. Gallardo Police Car sunt utilizate de politia rutiera italiana in zona autostrazilor Salerno-Reggio Calabria.

Lamborghini Gallardo V10

Motor V10 40 supape

Tip 10 cilindri in V la 90 de grade

Capacitate cilindrica (cmc) 4961

Putere maxima (CP/rpm) 500/7800

Cuplu maxim (Nm/rpm) 510/4500

Dimensiuni

Lxlxi (mm) 4300/1900/1165

Masa totala (kg) 1430

Portbagaj (l) -

Garda la sol (mm) -

Performante

Acceleratia 0-100 km/h (s) 4,2

Viteza maxima (km/h) 309

Consum mediu declarat (l/100 km) -

Consum mediu in test (l/100 km) -

Preturi

Pret CIP aproximativ 150 000 Euro

Pret DDP -