Impunerea obligativitatii ca societatile cu profil de asigurari sa-si majoreze capitalul social pana la nivelul a 80 miliarde de lei i-a adus in pragul disperarii pe managerii companiilor mici de asigurari generale, cu capitaluri sociale de 15 pana la 37 miliarde de lei.

Ei sunt obligati, in virtutea noii legislatii privind asigurarile, sa opereze aceasta majorare pana la data de 31 decembrie 2005, altfel spus sa faca rost de cateva zeci de miliarde de lei - bani gheata - in mai putin de 7 luni.

In aceasta situatie se afla 21 de companii mici, carora li se adauga alte 12 societati de asigurari generale, cu capitaluri sociale cuprinse intre 40 si 65,5 miliarde de lei - acestea vor trebui sa-si majoreze capitalul (pana la 80 miliarde) avand ca termen limita data de 31 decembrie 2005.

Companiile astfel amenintate au decis sa fondeze patronatul intreprinderilor mici si mijlocii cu profil de asigurari, ca ultima solutie pentru a creste puterea de lobby pe langa autoritati. Surse din cadrul grupului de initiativa ne-au declarat ca aplicarea acestor prevederi legale ar putea duce la desfiintarea a cel putin jumatate din piata romaneasca a asigurarilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a modificat, recent, normele privind capitalul social al asiguratorilor.

Potrivit noilor reglementari, pana la sfarsitul acestui an, societatile care practica asigurari generale, fara asigurarile obligatorii, trebuie sa aiba un capital minim de 50 miliarde lei, iar asiguratorii care vand toate tipurile de polite generale si polite de viata vor avea un capital de cel putin 80 de miliarde lei.

Observand ca masura administrativa intra mult prea abrupt in aplicare, initiatorii miscarii patronale a asiguratorilor reamintesc faptul ca in tarile vecine, integrate anul trecut in Uniunea Europeana, majorarea obligatorie a capitalului social a inceput in 2002 si se desfasoara gradual, pana in 2007, companiilor mici lasandu-li-se astfel cinci ani la dispozitie.

O alta consecinta, deloc neglijabila, a aplicarii acestui normativ este aceea ca piata romaneasca va fi dominata de companiile multinationale.

"Pe langa faptul ca acestea isi repatriaza acum profiturile, scotand din tara sume considerabile, ele se pot retrage din tara noastra, lasandu-si aici numai brokerii si agentii volanti care vand polite, si atunci beneficiarii vor avea mari probleme in incasarea eventualelor despagubiri", conchid asiguratorii din categoria IMM.