PD, PNL si UDMR solicita desfiintarea abonamentului la gaze intrat in vigoare luna trecuta. Presedintele PD, Emil Boc, sustine ca abonamentul, introdus de fostul guvern, face discriminari intre cetateni si afecteaza grav categoriile sociale defavorizate. La rindul sau, senatorul PNL Mihai Antonie afirma ca trebuie protejati consumatori precum administratiile locale, spitalele si scolile.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda este mai direct si indeamna populatia sa nu semneze noile contracte cu Distrigaz care introduc abonamentul. Pozitia celor 3 lideri din coalitie este complet opusa premierului Calin Popescu Tariceanu care a spus ieri ca abonamentul la gaze naturale are ca scop "usurarea situatiei" pentru populatie in timpul iernii.