Basescu pe cai mari are acum toate datele pentru a-si impune agenda maximala. E o agenda cu desfasurator in trepte, care ar trebuie sa se sfirseasca prin alegeri anticipate, cel tirziu pina la sfirsitul acestui an.
Meseria de jurnalist iti cere sa fii mereu sceptic, dar sa ai si bun-simt. Si multa, multa buna-credinta. Altminteri te transformi, ca gazetar, intr-un mofluz care ajunge sa traiasca doar din venin. Avem printre noi o seama de asemenea traitori din condei si vorbe multe, nume care au ajuns sa ne ocupe viata.
Cazul rapirii si eliberarii celor trei jurnalisti romani si a arabo-americanului Munaf ni i-a livrat, din nou, in deplina lor splendoare. Povestea spusa de ei, tradusa si scurtata la nivelul citorva fraze, suna cam asa. Rapirea celor patru e o bila neagra pentru Traian Basescu, o intimplare de care acesta se face vinovat in cea mai mare masura.
Eliberarea lor e tot o intimplare, de data aceasta fericita, numai ca pentru ea responsabil e numai Dumnezeu, eventual Allah. In timp ce Basescu, evident, e, din nou, vinovat. De ce? Pentru ca are nesabuinta sa si-o asume ca pe un succes al sau. In concluzie, singura concluzie care-i intereseaza, de altfel, pe baietii despre care vorbim e ca Basescu e vinovat.
Traian Basescu e un politician ca oricare altul care isi merita acest nume. Nu-i nici diavol, nici inger. Si, ca orice politician care-si merita acest statut, pus in fata unei crize cu conotatii profund politice (care le include intotdeauna si pe cele umane), n-a facut altceva decit sa incerce s-o rezolve. Si a reusit. Adica, si-a facut datoria si a facut-o bine. Atit si nimic mai mult.
Iar cind un politician rezolva o criza pentru care isi asuma de la bun inceput si responsabilitatea, acest lucru se numeste un succes. Unul politic. Daca lucrurile ar fi stat invers – si aici sintem siguri ca baietii de mai sus ne aplauda – am fi vorbit de un esec. E logic si de bun-simt.
Dar sa-i lasam pe mofluzii si confuzii de serviciu ai presei romane sa-si rumege in continuare veninul si sa vedem ce consecinte produce acest succes politic al lui Basescu.
Nu stim cum sta in acest moment presedintele in sondaje (vom afla, probabil, in zilele urmatoare), dar putem presupune, cu destula usurinta, ca sta cit se poate de bine. Si mai putem presupune si ca popularitatea sa e mai mare acum decit ar fi fost daca intimplarea cu rapirea ziaristilor n-ar fi avut loc. Asta e. Asta-i politica.
Mai mult se cistiga din crize rezolvate decit din prevenirea si evitarea lor. Prin urmare, Basescu pe cai mari are acum toate datele pentru a-si impune agenda maximala. E o agenda cu desfasurator in trepte, care ar trebuie sa se sfirseasca prin alegeri anticipate, cel tirziu pina la sfirsitul acestui an.
In mare, agenda poate fi redusa la doua etape. Prima, in curs deja, vizeaza incasarea dividendelor politice pe care i le aduce afacerea rapirii si eliberarii celor patru. Au aparut si primele semne. Degringolada din PSD a atins paroxismul. Efectul Hayssam in partidul lui Geoana sau al cui o mai fi in acest moment incepe deja sa produca victime.
Nu stim cita inteligenta a pus la bataie Geoana cind a cerut, imediat dupa eliberarea celor patru, o ancheta in partid privind legaturile unora dintre lideri cu mafia araba din Romania, cu trimitere mai ales la Omar Hayssam, dar stim ca efectul in partid a fost dezastruos.
In loc sa dea un semnal de curatenie, cum s-ar fi asteptat, probabil, n-a facut decit sa puna PSD intr-o lumina si mai proasta. PSD nu mai are in acest moment nici un mesaj electoral pozitiv. Si, indiferent ce se intimpla in perioada urmatoare cu Ion Iliescu, situatia in PSD n-are cum sa se schimbe in bine. Al doilea semn.
A doua zi dupa rezolvarea crizei rapitilor, iese Dan Voiculescu si trinteste timpenia cu retragerea trupelor romanesti din Irak. Moment cit se poate de prost ales.
Cind Basescu anunta ca eliberarea celor patru s-a produs fara sa fim nevoiti sa ne schimbam politica externa, a cere retragerea din Irak e un gest politic de-a dreptul absurd. Dar, daca Voiculescu nu stie cum sa reactioneze la un stimul anume, el stie, in schimb, ca i se coace ceva. Ceva numit anticipate, de care se teme cel mai mult.
O fi reactionat emotional, ceea ce, uman, e de inteles, dar, politic, ramine o eroare. Un al treilea semn avea sa-l dea premierul Tariceanu care a anuntat deja ca pentru guvernul pe care-l conduce remanierea nu mai e o prioritate. Miine premierul se va intilni cu Basescu. Vor discuta, cel mai probabil, si vor cadea de acord ca adevarata prioritate sint, intr-adevar, anticipatele.
Desi anuntarea lor, a doua treapta a agendei lui Basescu, se va produce un pic mai incolo. Poate, peste vreo doua saptamini.
