Apel catre aceiasi (de Sever Voinescu)

de Sever Voinescu     Cotidianul
Joi, 26 mai 2005, 0:00


Cei trei romani rapiti in Irak au revenit, cu bine, acasa. „Acum avem liber la analiza", ne-a anuntat dl Voiculescu, intr-o declaratie plina de faulturi dure la gleznele gramaticii, ca un bufon care anunta Saturnalii grotesti. De-acum putem sa facem bascalie, putem sa fim absurzi, putem sa fim penibili, putem sa ne imbatam cu apa rece, putem sa batem cimpii, putem sa exersam retorici smecheroase.

Putem, mai ales, sa ne uitam la televizor cum halucineaza, ca sub drog, aceiasi, exact aceiasi, mereu aceiasi. Putem insa evita momentul de constiinta?

Dintre atitia jurnalisti demni sa comenteze momentul sosirii la Otopeni Militar a celor trei fosti ostatici, TVR 1 l-a ales tocmai pe dl Adrian Ursu, autorul unei monumentale greseli profesionale tocmai in „dosarul" acestei rapiri.

Domnia Sa este calm, stie, din nou, totul, il pisca pe dl Basescu si ironizeaza superior „serviciile", jongleaza cu informatiile si sursele si nu pare sa aiba ceva sa-si reproseze. In alta parte, cocotat pe o antena, dl Ion Cristoiu vede lucruri pe care nimeni nu le vede.

Se stie ca inteleptul este cel care vede ceea ce nu vad ceilalti si dl Cristoiu intelept vrea sa para, fara sa se gindeasca, poate, ca noi stim ca si escrocul, si nebunul, si prostul pretind acelasi lucru: ca vad ceea ce nu se vede. Ca dnii Ursu si Cristoiu mai sint inca altii.

Dar numele lor chiar nu conteaza, pentru ca problema pe care o avem acum este cu mult mai importanta decit prestatia profesionala a unui gazetar sau a altuia. Problema consta intr-un examen de constiinta pe care trebuie sa-l facem si nu-l facem.

Problema este ca nici unul dintre cei care s-au comportat lamentabil din punct de vedere profesional pe parcursul acestei crize nu a trait nici o clipa de jena, de autosuspendare, de recul rusinat. Nimic. Acelasi aplomb, aceeasi convingere ca adevarul nu se afla, ci se stapineste, aceeasi impetuozitate. Aceleasi agende prestabilite si servite cu patima.

Ar fi fost de dorit ca, macar in chestiunea romanilor luati ostatici, marii gazetari care au improscat ecranele televizoarelor cu ineptii sau de-a dreptul cu minciuni, in aceste ultime saptamini, sa aiba o reticenta. Sa taca putin. Atit. Nimeni nu le cere capul, nimeni nu le cere demisiile de onoare (asta e de neconceput, desigur, ce s-ar face tara fara ei?), nimeni nu le cere tacerea perpetua.

Dar macar o clipa de amutire cit o respiratie ar fi fost necesara.

S-au deschis, generoase, capitolele „impartirea meritelor" si „cine-i de vina". Unii vad merite peste tot. Dl Geoana, de pilda, imediat dupa anuntul de duminica al Cotrocenilor, felicita pe toata lumea: autoritati, opozitie, presa, societate civila, servicii speciale, in fine, tot poporul primea o pupatura pe frunte din partea presedintelui PSD.

Natura euforica a dlui Geoana, caracterizat de dl Andrei Plesu, intr-un portret antologic, drept un om alcatuit dintr-o singura bucata, „una roz", s-a echilibrat repede in policromia dimboviteana cu cenusiul auster al dlui C.T. Popescu. Redutabilul comentator vede merite numai la marele Allah si la ceva organizatii arabe.

Desigur, daca totul se termina prost, dl Popescu ar fi facut biftec tartar din beregata dlui Basescu. Acum, cind s-a terminat bine, ochii sai tristi cauta cerul. Sigur ca sprijinul liderilor religiosi arabi a contat foarte mult, dar ma mir ca dl Popescu nu s-a intrebat cum a fost obtinut acest sprijin. Il las sa se intrebe.

In orice caz, intre aceste doua extreme, una jovial-fantezista si alta innegurat-mistica, sta, neaflat, adevarul. Spatiul e larg si e nevoie de bun-simt si de intelepciune ca sa poti avea perspectiva corecta. Nu e usor sa stabilesti cu justete meritele si vinovatiile in aceasta poveste incilcita. La Bucuresti insa, laurii si culpele se distribuie in delir, ca intr-un ospiciu de agitati.

Unii zic ca de vina ar fi PSD, altii ca dl Basescu, altii ca americanii care au invadat Irakul, altii ca dl Hayssam si ai lui, altii ca tocmai ostaticii sint de vina. La merite, e cum am vazut deja: unii ovationeaza, fara discriminari, in toate directiile, unii aplauda spre Cotroceni, altii spre dughenele arabilor din Romania, altii spre moschei, altii spre cer.

Imediat dupa caderea lui Ceausescu, dl Gabriel Liiceanu a scris celebrul „Apel catre lichele". Acolo, se cerea lichelelor care isi umplusera gurile cu minciuna comunista sa aiba un moment de retinere, sa nu se repeada imediat sa infulece din noua retorica. Iata un scurt fragment: „Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri. Nu mai apareti la televiziune.

Nu mai scrieti in ziare. Nu va mai ridicati glasul decit pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in minciuna". Ce-ar fi?


















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri