Traian Basescu a promis ca va fi un presedinte jucator. In criza ostaticilor s-a dovedit chiar mai mult: un presedinte parior. Un gambler care de aceasta data a cistigat. Imaginile cu Marie-Jeanne Ion stringindu-l in brate pe aeroport vor ramine agatate de imaginarul popular.
Basescu iese cum nu se poate mai bine din aceasta criza.
A lasat imaginea unui oficial care nu numai ca nu fuge de responsabilitati, dar isi asuma mai mult decit cele la care il obligau legea si functia; si asta in conditii dramatice, cind deciziile sint cruciale si pentru soarta unor oameni, dar si pentru viitorul politic al celui in cauza.
Nimic nu il obliga sa procedeze asa. Nefiind o situatie acoperita de practica legala sau cutumiara, centrul de gestionare a situatiei putea sa fie la de bine la Ministerul Apararii sau la Externe, cu avantajul evident ca, daca iesea prost, seful statului nu raspundea deschis si direct de consecinte.
E momentul sau de glorie si odata criza terminata, Basescu trebuie sa se intoarca spre politica interna. Cea care, se vede, ii face tot mai putina placere. Spre deosebire de criza ostatecilor, in politica interna trebuie sa incaseze lovituri pe barba altora.
De pilda, pe barba vicepremierului Seculici, implicat intr-o schema clasica de facut afaceri cu banii statului, in regim preferential.
Seculici este reprezentantul tipic al acelei categorii de activisti de partid care amesteca afacerile cu politica, avind o frumoasa cariera in ambele si nefacind prea clar diferenta intre cele doua domenii. Seculici este ruda si apropiat al lui Traian Basescu.
E cel mai important caz in care retorica anticoruptie a presedintelui este pusa la incercare. Doar mazilirea publica, cu mentionarea expresa a cauzei – imoralitate publica a lui Seculici – poate salva onoarea de campion anti-coruptie a lui Traian Basescu.
Altfel, retorica anti-coruptie ar arata tot ca un pariu: am spus, daca iese bine, daca nu, asta este.
Alte batai de cap vin dinspre Guvern. Nemultumit de interventia dupa inundatii si de pseudo-solutia in problema medicamentelor, Basescu s-a aratat implicit enervat de ideea ca altii strica si el va plati borcanele sparte. Pentru ca este artizanul acestui guvern.
El l-a facut posibil prin victoria in alegeri si prin insistenta de dupa scrutin. Populatia identifica puterea ca pe un tot unitar cu Basescu in frunte. Si nici nu este in stilul sau sa uziteze de vesnica scuza a presedintilor romani: nu imi permit atributiilor postului.
Oricum, i se va putea replica foarte usor: pai, bine, domnule, ai spus ca vei fi un presedinte jucator, implicat.
Nu cred ca Basescu il pindeste pericolul sa forteze Constitutia. Sint ridicole vocile agitate ale unor personaje din stenograme ca Nastase sau Severin, care depling acum soarta democratiei romanesti.
Vazindu-se departe de Cotroceni, pesedistii tind sa interpreteze Constitutia ca si cind presedintele Romaniei ar fi un fel de bibelou ales prin vot universal si direct ca sa apara in pozele cu vitrina palatului Cotroceni.
Nici pe departe, Constitutia este ambigua, dar ii da presedintelui puteri de coordonare, problema este ca atributiile ii sint suprapuse peste cele ale sefului guvernului, fiind un fel de supervizor al executivului („vegheaza" este termenul gingas si inept din Constitutie).
Pentru ca unul doar vegheaza, desi raspunde politic, iar celalalt este numit de primul, dar are puteri reale mai mari, tensiunea dintre palatele Cotroceni si Victoria este prinsa in Constitutie.
In 2003 am sustinut ca s-a pierdut prilejul ca modificarea Constitutiei sa schimbe ceva in aceasta problema fundamentala a sistemului politic. Din contra, noua Constitutie incurca si mai mult situatia mentionind expres ca presedintele ales direct nu il poate revoca (art.
107) pe premierul pe care el il „desemneaza", seful unui guvern „numit" tot de presedinte. Probabil ca Emil Boc regreta acum cerbicia cu care s-a batut atunci pentru aceasta idee.
Constitutia este deci si ambigua si ilogica in baza sa teoretica (de ce alegem direct un presedinte cu puteri neclare?; la aceasta intrebare pot raspunde doar inteligente juridice luminate dincolo de intelegerea comuna, ca Antonie Iorgovan).
In realitate, puterea presedintelui depinde de influenta sa politica reala asupra guvernului. Una peste alta, Basescu este condamnat sa se inteleaga cu Calin Popescu-Tariceanu, cita vreme PNL il sustine pe acesta. Altfel, poate ajunge in situatia lui Emil Constantinescu caruia Radu Vasile nu ii mai raspundea la telefon.
Dar daca va trata si aceasta problema in stil de parior – totul sau nimic – s-ar putea sa descopere ca e mai greu sa te intelegi cu fostii amici din campania electorala decit cu teroristii arabi.
