La 63 de ani, impliniti in martie, Ion Caramitru devine directorul Teatrului National din Bucuresti. De sase luni, dupa demisia lui Dinu Sararu, prima scena a tarii nu are director. Ion Caramitru porneste la drum cu prudenta si fara sa promita mari si bruste schimbari. El spune ca revirimentul Teatrului National se va vedea, cel mai devreme, abia peste un an.

Revista Observator cultural, care a scris in nenumarate rinduri despre aberatiile fostei conduceri, a realizat un interviu cu Ion Caramitru, singurul candidat cu experienta manageriala. Alegerea sa a fost previzibila, Ion Caramitru fiind director al Teatrului Bulandra intre 1990-1993, ministru al Culturii intre 1997 si 2000 si presedintele al Uniter, din 1990.

Veti sta pe scaunul ocupat de Andrei Serban si de Dinu Sararu. Nu e cam ciudata alaturarea?

Ciudata e putin zis. E paradoxala. Dar viata e paradoxala, asa ca se pot intimpla si accidente de acest tip. Seamana cu ce s-a intimplat in ’89. Revolutia la care eu am participat n-a reusit, a reusit Revolutia la care a participat Sergiu Nicolaescu.

E o gluma amara despre ce s-a ales din pornirile firesti anticomuniste ale miscarii de atunci, cum a fost confiscata, cum a fost manipulata opinia publica.

Cum a fost posibil ca Dinu Sararu sa fie directorul Teatrului National, cum a fost posibil ca Razvan Theodorescu sa fie ministrul Culturii, iar Ion Iliescu sa fie atita timp presedintele Romaniei? Si cum a fost posibil ca toti fostii nomenclaturisti si activisti de la „Stefan Gheorghiu" sa intoarca haina pe dos si sa se numeasca socialisti si social-democrati si sa imparta puterea

discretionar?

Stiti cum a iesit verificarea financiara la Teatrul National?

Nu sint chestiuni grave, nu sint imputabile penal. Dar sint miscari de fonduri fara masura, cum a fost productia de la Apus de soare.

Credeti ca la Apus de soare s-au risipit fonduri?

Voi verifica. Eu insumi voi face un audit intern. Interesant este ca fostul director Sararu si-a luat masuri de precautie si n-a semnat nici un act in nume propriu. Chestiunea a fost alta: Razvan Theodorescu nu s-a folosit numai de bugetul de la ministerul Culturii. El a facut apel la intelegere si a primit bani de la rezerva bugetara a guvernului.

Razvan Theodorescu a primit foarte multi bani direct de la guvern, de la fondul aflat la dispozitia primului ministru. Numai ca acel fond este pentru calamitati, pentru situatii exceptionale.

- Dinu Sararu a putut sa suga fonduri mari

Si acel fond aflat la dispozitia fostului prim ministru Adrian Nastase a alimentat bugetul Teatrului National?

Da. Iar Razvan Theodorescu si-a aparat bugetul – pentru care a fost acuzat ca nu l-a servit cum trebuie – cu acest paleativ. Dinu Sararu a putut sa suga fonduri mari si de la Ministerul Culturii si de la Guvern pe acest traseu politic.

Veti scoate din repertoriu Apus de soare?

Nu pot sa o scot din repertoriu. A scoate din repertoriu o piesa care se joaca presupune mai multe riscuri. Poti sa fii considerat dusmanos. In plus, asta presupune anularea aprecierii normative a actorilor. Vom face o evaluare a tuturor spectacolelor, pentru a vedea unde pierdem si unde cistigam.

Citi spectatori veneau la Apus de soare?

La analiza pe care am primit-o de la Teatrul National, la sala care are 1155 de locuri, in ianuarie, au intrat in sala vreo 240 de spectatori, coeficientul de ocupare fiind de 18%. S-ar putea sa descoperim ca ceea ce teatrul plateste este mult mai mult decit ce recupereaza din incasari. La Apus de soare cred ca sint costuri mari. Sigur ca titlul in sine isi are locul pe scena Teatrului National.

Dar piesa domnului Sararu, Crima pentru pamint, va fi scoasa din repertoriu?

Nu stiu.

Si pe aia o lasati!?

Trebuie sa vedem, sa analizam. Voi anunta public de ce unul sau altul dintre titluri nu-si mai gaseste locul pe scena Teatrului National, conform uzantelor. Dar sa nu fac asa cum a procedat domnul Sararu, care a scos din repertoriu spectacolul lui Alexandru Tocilescu cu O scrisoare pierduta, fara nici o justificare.

Spectacolul lui Tocilescu era provocator si se juca avind casa inchisa, iar Dinu Sararu l-a scos din repertoriu fara explicatii.

- Paul Everac a cautat sa ma intilneasca

Domnule Caramitru, s-ar ridica un semn de intrebare asupra activitatii si fermitatii dvs. daca veti lasa Crima pentru pamint sa se lafaie pe scena Teatrului National. Cum nu stiu daca se justifica sa fie jucata in continuare, pe prima scena a tarii, spectacolul lui Paul Everac – Coada.

Everac a cautat sa ma intilneasca la Uniter si m-a intrebat cind am sa-i scot eu piesa de pe scena. Dorea sa afle daca eu voi face acest lucru.

Si ce i-ati spus domnului Everac?

Eu n-am vazut acest spectacol si nu ma pot pronunta. Dupa investitura, voi vedea toate spctacolele si-mi voi spune parerea dupa aceea.

Cine va mai fi in noua echipa de conducere?

Va trebui sa angajez si un director adjunct. E un post vacant, trebuie organizat concurs.

Cum e vacant, nu sint noua directori la Teatrul National?

Nu vor mai fi noua directori. Era aberant. Vreau sa-mi fac o echipa de forta care maninca teatru pe piine si care sa stea acolo trup si suflet.

Dupa ce criterii se va mai juca un spectacol?

Dupa audienta la public. Poti sa mai joci o piesa la care nu vine publicul? Ai consumuri, ai energie electrica, ai plati pentru colaboratori, ai tot felul de angarale pe care tu, ca teatru de stat subventionat, nu poti sa ti le permiti daca n-ai macar un profit zero. Si sa nu uit sa invoc profitul moral al unui spectacol.

- In cel mai fericit caz, peste un an vor fi primele semne

Cind se va simti mina dvs. la Teatrul National din Bucuresti?

In cel mai fericit caz, peste un an. Deocamdata functionam pe buget aprobat de vechea legislatura. Exista un viciu grav in sistemul nostru managerial, care nu se regaseste in Occident. Contractele in Occident sint pe trei ani, iar evaluarile celui care conduce institutia se fac periodic. O data pe an in prima faza. Iar in anul al doilea – la fiecare sase luni.

Dupa doi ani, directorul in functie afla daca i se reinnoieste contractul. Daca evaluarea este pozitiva, contractul se reinnoieste pentru inca trei ani. Daca este negativa, noul director lucreaza impreuna cu directorul in functie. E un an de acomodare, dar el intra direct in conducerea teatrului.

Acum, eu preiau si activul si pasivul Teatrului National, eu sint director si pe actualul repertoriu, pe care nu eu l-am decis, si preiau si numarul de premiere in pregatire, pentru care s-au facut cheltuieli. Trupa lucreaza, dar eu personal nu pot sa incep nimic. In plus, repertoriul nu se face pe hirtie.

Poti sa ma gindesc la o suta de titluri minunate, dar trebuie gasiti si regizorii pentru ele. Trebuie sa discut cu fiecare regizor pe care il doresc la teatru. Trebuie sa vad cind sint liberi, mai toti au contracte pina la sfirsitul anului. Va fi o mare problema intrarea intr-un ritm firesc pe un nou program, pe o noua viziune estetica a repertoriului. Acesta este marele incovenient.

E si un avantaj de timp: contractul meu este pe cinci ani si cred ca abia dupa doi ani pot vorbi de o intrare in normalitate. Daca voi putea sa negociez, cu putin noroc, cu citiva regizori pina la toamna, cred ca as putea sa incep una sau doua piese noi chiar din stagiunea viitoare.

Ce regizori vreti sa monteze la Teatrul National?

Sint regizori care au refuzat sa vina la invitatia lui Dinu Sararu. Printre acestia este si Andrei Serban, caruia Sararu i-a propus sa puna in scena Apus de soare. Silviu Purcarete n-a vrut sa vina, Alexandru Tocilescu a fost pur si simplu exclus, i s-au scos piesele din repertoriu. Iata trei nume de regizori care vreau sa monteze la National.

Cu Andrei Serban incerc sa vorbesc in iunie, cind vine in Romania.

S-a comentat inainte de concurs ca de ce nu i s-a dat lui Andrei Serban postul fara concurs?

Legea nu permite. Se putea pina in 1993. De altfel, eu l-am contactat pe Andrei Serban in 1990, eu am negociat sa vina la Teatrul National, eu raspundeam de Cultura in structurile provizorii de putere. Serban era tentat de conducerea Operei. Ambele ipostaze, in ceea ce-l priveste, erau perfect valabile.

A optat pentru Teatrul National, ministrul Andrei Plesu l-a instalat, dar toata procedura chemarii a fost ideea mea.

Cum va fi acum relatia dvs. cu Andrei Serban?

Eu sper ca va fi foarte buna. Sper sa-l conving sa monteze la Teatrul National. Daca exista si dorinta lui sa lucreze in Romania, va avea usile larg deschise.

Mai sint si alti regizori carora le-ati facut sau le veti face invitatia sa monteze la National?

Tompa Gabor, Catalina Buzoianu, Mihai Maniutiu, Alexandru Dabija, Iuriy Kordonskiy. Sint regizori pe care am sa incerc sa-i atrag la National.

Iuriy Kordonskiy a avut mare succes la Bulandra: Unchiul Vanea, Casatoria si Sorry sint spectacole excelente!

Kordonskiy i-a creat lui Sararu mari probleme! Sararu s-a gindit ca daca tot a venit un rus la Bulandra, sa aduca si el doi rusi, care au facut doua spectacole catastrofale: Revizorul si Trei surori. Ca sa nu mai amintesc si de aniversarea Teatrului National, care a fost un fiasco. A fost adusa o trupa tot din Rusia, despre care nimeni nu auzise, si care a fost un dezastru.

La National, in vremea lui Sararu, spectacolele de tinuta, care au putut fi luate in considerare pentru premii, au fost cele ale lui Felix Alexa. In rest, vorbim despre superproductii fara cap si coada.

Cine v-a convins sa participati la concurs?

E vorba de un regizor din strainatate, Richard Eyre, fost director al Teatrului National din Londra timp de noua ani. Ne cunoastem de treizeci de ani. Eyre mi-a spus ca e momentul sa ma angajez in relansarea Teatrului National.

Cum v-a convins?

Richard Eyre cunoaste teatrul romanesc foarte bine. A fost fascinat de calitatea spectacolelor Teatrului Bulandra, pe care le-a vazut prima oara la marele Festival de la Edinburg in 1972. Noi ne-am prezentat atunci cu Leonce si Lena, in regia lui Liviu Ciulei si cu D’ale carnavalului, in regia lui Lucian Pintilie.

Cele doua spectacole de atunci au fost considerate momentul culminant al Festivalului. Atunci ne-am cunoscut cu Richard Eyre. El mi-a spus cea mai frumoasa definitie care se poate da unui teatru national. Apartine lui David Hare care spunea ca „sanatatea teatrului unei natiuni depinde de sanatatea Teatrului National".

Cum va arata repertoriul Teatrului National sub conducerea dvs.?

In sustinerea pe care am facut-o in fata comisiei de examen, am pomenit cel putin sase nume de autori a caror opera ar trebui inclusa integral in repertoriul Teatrului National. E vorba de Camil Petrescu, un autor uitat, dar care are toate datele sa fie reconsiderat in spectacole de referinta. Am obtinut apoi o prima mare victorie morala.

Doamna Marie-France Ionesco, fiica lui Eugen Ionescu, accepta cu entuziasm ca toata opera lui Eugen Ionescu sa nu mai fie blocata, asa cum a decis in fata lui Sararu. De acum inainte, orice piesa de Eugen Ionescu va putea fi jucata pe scena Teatrului National. E un lucru extraordinar, care ma intereseaza la culme.

Ce alte nume de autori ar mai putea fi in repertoriu?

Trebuie reconsiderata opera dramatica a lui Marin Sorescu. Piesele sale nu si-au gasit nici interpretii, nici regizorii potriviti. Apoi e vorba de un autor care face mari servicii spiritului romanesc – Matei Visniec, cel mai jucat autor roman in acest moment.

Care ar fi si celelalte doua nume pe care le vedeti in repertoriu?

Iosif Naghiu si Dumitru Solomon – nume bune, nume tari in dramaturgia romaneasca.

Cum veti incuraja dramaturgia contemporana romaneasca?

Lucrul este pus la punct in detaliu. Sala Atelier doresc sa o orientez, aproape integral, catre spectacolul experimental. Ea este o sala cu geometrie variabila, un spatiu mai mult sau mai putin neconventional, care poate fi folosit in mai multe ipostaze. In paralel cu aceasta destinatie, voi impune acolo prezentarea pieselor semnificative scrise astazi. Si avem ce prezenta.

La Uniter organizam concursul „Cea mai buna piesa a anului", care functioneaza de 15 ani, si care produce un premiu, scoate in evidenta cea mai buna piesa, dar are in spate citeva titluri, cinci sau sase, care apar in selectia finala.

- La Sala Atelier, in asteptarea capodoperei

Aceste piese din selectia finala pot deveni fie premiere la National, fie spectacole-lectura, cu public, pentru testarea valorii acestor piese. Trupa poate fi implicata in aceste actiuni de pionierat teatral. Lucrul asta, cu spectacole-lectura, l-as putea incepe chiar din aceasta toamna, avind in spate un pachet confortabil de titluri.

Vocatia Teatrului National este sa incurajeze tinerii dramaturgi. In asteptarea capodoperei, trebuie incercate multe nume, pentru ca nu stii de unde sare iepurele. Asa cum a fost la Uniter, asa va fi si la Teatrul National: sprijinirea dramaturgiei nationale.

Teatrul National are trei sali: Sala Mare, Sala Amfiteatru si Sala Atelier. Pe vremuri, si Sala Teatrului de Opereta apartinea Teatrului National. Va ginditi sa recuperati acea sala?

La concurs, am vorbit despre recuperarea Salii Teatrului de Opereta. E cea mai buna sala pe care Teatrul National a avut-o. Ea a fost oferita provizoriu Operetei, dar ar trebui sa revina la Teatrul National.

De ce este cea mai buna sala?

A fost conceputa ca o sala polivalenta. Scena si sala se pot tranforma cum vor scenograful si regizorul. Poti sa ai public din toate partile, poti sa ai public numai din fata, din doua parti, scena e rotativa. Acum am aflat ca Liviu Ciulei a fost cel care a gindit aceasta polivalenta a salii. Eu cer Ministerului Culturii sa rezolve aceasta problema.

Teatrul National asteapta sa-i fie data inapoi sala. Exista solutii. Teatrul de Opereta are nevoie de un teatru cu sali de balet, de o sala cu fosa de orchestra, actuala sala este una de teatru.

Ce vreti sa le spuneti actorilor la prima intilnire pe care o veti avea cu ei? Acolo toti sint societari, toti au fost ridicati la rang de vedeta de Dinu Sararu.

O sa le solicit revenirea la normalitate, sa ne reconsideram ceea ce sintem: artisti de teatru pe care nu trebuie sa-i intereseze decit valoarea actului artistic.

Sub directoratul lui Dinu Sararu, teatrul a fost suprapolitizat, a fost dependent de puterea instalata pina acum un an, s-a izolat de contextul teatrului romanesc, a incercat sa distruga Uniter-ul, Gala Uniter a fost urita de moarte pentru ca n-a luat in considerare spectacolele Teatrului National.

Numai ca selectia facuta de criticii de specialitate a dus la premierea, acum sase ani, pentru „cel mai bun spectacol", a montarii cu O scrisoare pierduta in regia lui Alexandru Tocilescu.

Director era Ion Cojar, Dinu Sararu a venit din 2001.

Erau spectacole bune, directiunea lui Ion Cojar era una pozitiva. Pina cind Dinu Sararu a devenit director, Teatrul National a fost prezent la virf in aprecierile Uniter. Dupa aceea, cu exceptia spectacolelor lui Felix Alexa, Uniter n-a mai avut ce aprecia.

Sub conducerea lui Dinu Sararu, Nationalul a ajuns un teatru obedient fata de puterea neocomunista, a fost un teatru care si-a parasit un principiu de baza: o opozitie permanenta fata de conditia conformista a societatii. Toata opera lui Shakespeare este o incercare de eliberare prin arta de constringerile puterilor succesive. Sa nu mai vorbim de Caragiale, de Goldoni, de Gogol.

Teatrul are o atitudine permanenta, o opozitie constructiva, fata de sistem.

Mina dreapta a lui Sararu, Grigore Gonta, a inceput sa va faca elogii. Asta dupa ce Grigore Gonta i-a executat toate ordinele lui Sararu, i-a facut inclusiv regia la Crima pentru pamint.

Grigore Gonta nu mai este angajatul Teatrului National. Singurul regizor angajat este Alice Barb. Regizorii nu trebuie sa fie angajati, ei trebuie sa aiba libertate de miscare, sa lucreze sub contract pentru fiecare piesa.

- N-am resentimente fata de Dan Puric

O sa va intilniti si cu Dan Puric, care a fost mare sustinator al lui Dinu Sararu.

Cu Dan Puric situatia e mult mai nuantata, in ceea ce ma priveste. Dan Puric a fost numit de Uniter si de Fundatia Centrul Cultural European ca director artistic la Centrul Cultural European. Pe baza unei intelegeri contractuale, Dan Puric este directorul acestei institutii, care are sediul la Sala Rapsodia, pe Lipscani.

Uniter a facut o intelegere cu Fundatia „Coresi" a Cartelului Alfa, proprietarul de drept al acelui imobil, care nu a transformat o sala minunata de teatru intr-un cazino, bingo sau circiuma. Cartelul Alfa, prin presedintele Bogdan Hossu, a dorit sa-i pastreze structura artistica. Am creat aceasta structura non-profit, Centrul Cultural European, iar domnul Puric este directorul artistic. Stiati?

Nu.

Va spun eu. Centrul a inceput activitatea teatrala cu spectacolul Made in Romania, facut de Dan Puric, in finantarea si in logistica Uniter si a mea personal. Eu am gasit banii pentru o productie foarte scumpa, pentru o trupa de peste 40 de oameni, tot eu i-am deplasat in turnee in tara si in strainatate.

Dan Puric nu spune niciodata acest lucru.

Acesta e reprosul pe care i-l fac tot timpul.

Nu s-a stiut de colaborarea lui Dan Puric cu Uniter.

O sa-i reamintesc acest lucru.

Dan Puric spune doar ce mare director este Dinu Sararu.

Nu vreau sa comentez. Personal am facut pentru Dan Puric tot ce trebuia sa fac, tot ce mi se parea era firesc, e un om de mare talent. Locul lui e pe scena, sa faca spectacole si sa inteleaga ca nimeni nu vrea sa-i ia ceva din talentul pe care il are. Ca nu recunoaste ajutorul meu este altceva. El ocupa in continuare aceasta functie de director al Centrului Cultural European.

Numai ca, dupa Made in Romania, in loc sa produca spectacole in regimul acesta, care fost minunat, cauta alt debuseu, nu-si onoreaza pozitia de acolo. Dar eu il voi incuraja sa lucreze in continuare.

N-aveti resentimente fata de Dan Puric?

Nu. N-am pentru nimeni resentimente. Cred ca lucrurile vor merge bine pentru ca voi face apel numai la talentul lor si dragostea lor fata de meserie.

Plecati de la Uniter o data cu noua functie de director al Nationalului?

Nu am nici un fel de constringere. Nu exista incompatibilitate. Eu am fost ales in primul mandat presedinte al Uniter, in timp ce eram directorul Teatrului Bulandra. Vicepresedintele Cornel Todea este directorul Teatrului „Ion Creanga".

Sinteti si vicepresedinte PNTCD. N-ati parasit acest partid, nu v-ati dat demisia, veti ramine si in PNTCD.

Da. PNTCD este singurul partid in care am recunoscut ceea ce ma intereseaza. Eu sint un om pentru care comunismul reprezinta un cancer al omenirii, o nenorocire pe care am trait-o pe pielea mea, sint singurul membru al familiei mele care n-a facut puscarie politica. Cind mi-am citit dosarul, am descoperit ca in 1989 era sa fiu „bagat la economic".

Ceausescu nu dorea sa aiba detinuti politici si atunci iti baga in buzunar zece dolari si inventa tot felul de chestiuni. Eu nu-mi tineam gura, jucam cu cheie. Specatacolul meu din 1989 cu Dan Grigore, Eminescu... dupa Eminescu, a fost un asemenea exemplu in care strecuram tot felul de aluzii si lumea venea la spectacol pentru a respira acel mesaj.

In ultimul raport, facut de securistul nostru, se spune ca ar fi bine sa fiu „bagat la economic". Asta presupunea sa mi se inventeze ceva.

Din ce motiv?

In 1989, intr-un turneu cu Dan Grigore la Vaslui, n-am putut juca spectacolul nostru din cauza unui frig cutremurator in sala, erau minus sase grade, ii inghetau miiinile pe pian. Si a trebuit sa suspendam spectacolul. Ne-am dus la hotel, care nici acela nu avea incalzire. In cele citeva ceasuri petrecute la hotel am injurat regimul mai rau decit e posibil.

Peste doua zile, eram anchetat la Bucuresti pentru ce am vorbit acolo si urma sa fiu „bagat la economic".

Ce va doriti ca director al TNB?

Vreau sa recuperez frumoasa lui glorie de altadata, altadata insemnind perioada 1990-1993.

„Cind am implinit 50 de ani am renuntat sa mai joc Hamlet"

M-am uitat in biografia dvs. artistica. N-ati jucat zece ani, din 1993 in 2003.

Am mai aparut pe scena in spectacolele de poezie pe care le-am facut. Am lucrat ca regizor si in Marea Britanie, si in Japonia. Dar ca actor am aparut mai putin.

Au fost ani risipiti, ca n-ati prea jucat?

Nu. Am facut multa regie.

Unde e Hamletul lui Caramitru si Tocilescu in memoria dvs.?

Noi am atins un maxim posibil cu acest spectacol. L-am jucat sapte ani, din 1985 pana in 1992. Au fost peste 200 de spectacole. Eu am jucat Hamlet pina la 50 de ani. In ziua cind am implinit 50 de ani, am renuntat. Hamlet este un personaj tinar, nu cred ca mai puteam sa-l joc dupa 50 de ani. Noi am facut Hamlet intr-o conditie de cenzura cumplita.

Premiera a avut loc in noiembrie 1985, spectacolul avea cinci ore, nu s-a taiat nimic. Am jucat intr-o sala permanent arhiplina, chiar daca erau minus doua-trei grade. Spectacolul a avut mari probleme sa fie acceptat. A durat cam un an de zile pina am primit drepturile de reprezentare, au fost vizionari succesive.

Am avut sansa unei noi traduceri, la care au lucrat regizorul, actorii si citiva prieteni. Am folosit pasaje din alte traduceri. La sfirsit am dat acest text spre finalizare, spre stilizare, Ninei Cassian.

Textul era tradus violent contemporan. Am scapat de comisiile de vizionari punindu-mi pielea la bataie. Una dintre cele mai formidabile gaselnite ale lui Tocilescu a fost faptul ca Horatio, care in ultimele replici cu Hamlet muribund este investit cu obligatia de a spune adevarul despre lucrurile intimplate, da sa plece si este omorit de Rosencrantz si Giuldenstern.

Acestia reapar in finalul spectacolului, desi aflasem ca au murit, in suita lui Fortinbras. Cu alte cuvinte, noi vorbeam despre permanenta urmaririlor, despre supravegherea serviciilor secrete, despre cum adevarul nu poate iesi la iveala intr-o societate comunista. In spectacolul nostru, noi il omoram voit pe Horatio pentru a arata ca ne este interzis accesul la adevar.

Comisia ne-a cerut sa modificam pasajul, pentru ca nu l-am fi respectat pe Shakespeare. Noi n-am vrut sa facem nici un fel de modificari. Eu le-am spus ca nu jucam, daca nu este lasat spectacolul asa cum l-am gindit si am amenintat ca vom spune ca n-o facem din cauza cenzurii, ca Shakespeare si Hamlet sint interzisi in Romania din cauza cenzurii.

A contat foarte mult acest risc pe care mi l-am asumat, am fost urmarit ulterior, dar piesa s-a jucat fara nici o schimbare, a fost un miracol al existentei noastre in teatru.

Ovidiu SIMONCA