Ziarele sunt oglinda societatii. Cand imaginea este stramba, oamenii le lasa deoparte. Jurnalistii trebuie mereu sa simta pulsul evenimentelor, cu o fractiune de secunda mai rapid decat restul lumii. Pentru oamenii de presa, informatia este vitala. In lipsa ei, oglinda se abureste, iar cititorii sunt primii care sanctioneaza acest lucru.

Asa s-a intamplat in aceasta criza a ostaticilor, cu un final fericit pentru cei trei colegi ai nostri, dar cu urmari fatale pentru presa in ansamblul ei. In timpul crizei, informatiile au lipsit cu desavarsire, iar ziaristii, fideli ideii ca populatia trebuie sa stie, au cautat sa discearna prin amalgamul de zvonuri unde este intoxicare, unde este realitate. Neindoielnic, s-au facut greseli.

Motivul este simplu. S-au aplicat metode de investigare obisnuite, intr-o situatie exceptionala, pentru gestionarea careia nimeni nu a fost cu adevarat pregatit. Consecinta a fost ca populatia, dezamagita, si-a indreptat atentia catre un alt pilon, identificat, in acel moment, drept unicul depozitar al informatiei.

Cu alte cuvinte, si-a transferat increderea catre o alta autoritate, iar credibilitatea presei a scazut dramatic. Lipsa informatiei corecte a declansat, ulterior, mai multe tipuri de comentarii, adeseori contradictorii si furioase, ceea ce, pentru privitorul din afara, a creat senzatia de amatorism in presa.

Poate acest episod ar fi trecut netaxat daca nu se suprapunea peste un fenomen mai profund care macina breasla de ceva timp. In media romaneasca are loc in aceasta perioada un fenomen asemanator celui din formatiunile politice. Si presa, si partidele au nevoie de o raportare corecta la societate, asa ca trebuie sa se apropie cat mai mult de aceasta.

Si in presa are loc o schimbare de generatii, despre care toata lumea s-a ferit sa vorbeasca, pana acum, deschis. Dupa cincisprezece ani de libertate a cuvantului apare o "linie a doua" si, bineinteles, aceasta trece, incet, incet, in prim-plan. Garda veche se repliaza la atacurile celor tineri, asa cum, pe vremuri, toti jurnalistii se repliau la ofensiva puterii.

De data asta, puterea profita din plin de transeele in care s-au pozitionat oamenii din presa. Incapacitatea ziaristilor de a accepta in liniste schimbarile si lipsa de constientizare a situatiei ca, de fapt, fiecare isi are loc pe un segment pot costa, in final, intreaga media si pot distruge relatia de incredere intre oamenii simpli si ziare. Din spate vine o noua generatie.

Ea reprezinta o patura sociala tipica societatii de consum. Sunt oameni dinamici, fara prea mare rabdare in a citi informatii mestecate de altii, care privesc de obicei ziarul ca pe un orice alt bun de consum, putand fi numiti consumatori-fascicul. Ei il arunca, dupa ce au citit strict ce-i intereseaza.

Lectureaza, de regula, ziarele in masina, in drum spre serviciu, in pauza de masa, pe la fast-fooduri sau intre doua telefoane de afaceri, la firma. Nu privesc intotdeauna autoritatile ca pe dusmani si sunt mai deschisi spre un alt tip de comunicare.

Alaturi de ei traiesc insa si cei care doresc sa se identifice cu liderii de opinie pentru ca asa au simtit nevoia, in special dupa Revolutie, cand au cautat repere intr-o lume necunoscuta. Unii au ramas cu reflexul televizorului si, de fiecare data cand le apare idolul, exclama: "Bine le zice!" Societatea de consum nu are cum sa se regaseasca intr-o oglinda prafuita.

Ea are nevoie de una clara si, pe aceasta asteptare, s-a format un alt tip de ziarist. De regula, persoane cu o fundatie educationala diferita de a celorlalti. Ca si cei pe care-i reprezinta, sunt mai specializati "pe felii". Ziaristul care se pricepe la toate a ajuns anacronic pentru generatia activa.

In acelasi timp insa, o intreaga alta generatie il doreste pentru ca nu poate concepe o viata fara el. Este o perioada de tranzitie spre o presa altfel asezata, chiar altfel scrisa. Asemeni familiilor cu multe generatii in casa, si ziaristii ar trebui sa invete sa accepte toleranta. Poate, in acest fel, am putea invata unii de la altii.

A fost trist sa vezi ca persoana care ar fi trebuit sa reprezinte intreaga breasla, pana la ultimul ziarist, mai bun sau mai prost, a spus despre un coleg ca reprezinta un "zgomot de fond". Aceste zgomote de fond sunt, pana la urma, ecoul lumii de langa noi, o lume in continua miscare.