Cotidianul: Rapirea jurnalistilor: o inscenare scapata de sub control

de Mihai Florescu     Cotidianul
Luni, 30 mai 2005, 0:00


Planuita de Hayssam si Munaf sa fie o afacere romaneasca, rapirea celor trei jurnalisti a fost scapata de sub control pe teritoriul Irakului. Aceasta este varianta catre care se indreapta procurorii in dosarul de terorism al celor doi arabi. Hayssam l-a insarcinat pe Munaf cu simulacrul rapirii, dupa ce i-a atras pe cei trei in Irak.

Munaf si-a mobilizat fratele si cumnatul din Bagdad care, cu ajutorul relatiilor din lumea interlopa, au pus la cale rapirea si au transmis in Romania cererea de rascumparare. Participarea la operatiune a unui terorist local care si-a adjudecat ostaticii a facut ca situatia sa le scape de sub control pina si lui Hayssam si Munaf.

Detaliile negocierilor si ale eliberarii ramin secrete: la ele au participat retelele de informatii cladite in ani de zile in Orientul Mijlociu.

Cei trei jurnalisti rapiti in Irak au fost victimele unui scenariu pus la cale in Romania de Omar Hayssam si Mohammad Munaf, plan scapat mai apoi de sub control. Va prezentam astazi varianta anchetatorilor din Romania asupra derularii evenimentelor.

In varianta anchetatorilor romani, stabilita de procurorii care au investigat cazul atit la Bucuresti, cit si in Irak, totul a pornit de la problemele cu legea ale lui Omar Hayssam. La data rapirii jurnalistilor, acesta era dat in consemn la frontiera, iar anchetele economice deschise impotriva sa nu mai puteau fi aminate.

Impreuna cu Mohammad Munaf, cu care era prieten si partener in unele afaceri, el a pus la cale simularea rapirii jurnalistilor, de a caror rascumparare urma sa se ocupe, in schimbul iesirii din tara cu asa-zisii bani de rascumparare.

Plecarea

Au fost racolati cei trei jurnalisti – doi de la Prima, Marie-Jeanne Ion, pe care Hayssam o cunostea de citiva ani, familiile lor fiind in strinse relatii de prietenie, si cameramanul Sorin Miscoci – precum si Ovidiu Ohanesian de la „Romania libera", pe care Hayssam l-a contactat prin intermediul unui alt jurnalist cu care se cunostea de ani de zile, Ion Bocioaca.

Munaf si cei trei au luat drumul Bagdadului cu scopul oficial de a face citeva interviuri cu membrii guvernului irakian. Interviurile ar fi urmat sa le serveasca, lui Hayssam si Munaf, si la facilitarea unei afaceri de 25 de mii de tone de zahar cu Irakul.

Rapirea

La Bagdad au intrat in joc rudele lui Munaf, pregatite sa insceneze rapirea: fratele sau, Yusuf, si cumnatul Ibrahim Al-Giubury. De organizarea rapirii urma sa se ocupe in mod direct cumnatul Ibrahim, care avea relatii extinse in lumea interlopa din Bagdad. Este momentul in care intra in joc o intreaga si complicata retea de prieteni ai fratelui si cumnatului lui Munaf.

Rapirea a fost stabilita pentru 28 martie de catre Munaf, fratele sau, Ibrahim si irakienii Jabbar Abdul si Salam Al-Quasir.

Munaf s-a ingrijit ca la ora stabilita — 20.00 – jurnalistii sa fie „la punctul de livrare". Rapirea s-a facut cu doua autoturisme, iar jurnalistii si Munaf – care a ramas impreuna cu acestia in calitate de „rapit", pentru a putea controla situatia – au fost dusi intr-o cladire din suburbiile Bagdadului.

Aici a si fost filmata prima caseta cu rapitii, de catre Hassan Walid, cameraman al televiziunii germane ZDF, care s-a ocupat si de expedierea casetei la Al Jazeera.

Revendicarea

Situatia a inceput sa se indrepte spre o zona incontrolabila cind s-a trecut la etapa a doua a planului: anuntarea in Romania a rapirii si intrarea lui Hayssam in jocul „salvarii" jurnalistilor. Munaf a cumparat doua cartele de telefon neidentificabile, de pe care Ibrahim urma sa-l sune - in calitate de rapitor – pe Hayssam si sa-i ceara acestuia banii de rascumparare.

Hayssam urma sa inregistreze revendicarea si sa o prezinte autoritatilor ca proba a rapirii si apoi sa ceara sa plece cu banii in Irak.

Ibrahim a refuzat sa sune el insusi, temindu-se de inregistrarea vocii, dupa care ar fi fost mai apoi recunoscut. Asa ca a apelat la Salam Al-Quasir, care, a doua zi, pe 29 martie, conform planului, l-a sunat de mai multe ori, in Romania, pe Hayssam si i-a cerut cele patru milioane de dolari.

In miinile teroristilor

Implicarea lui Salam in aceasta poveste a dus si la degenerarea situatiei: prin intermediul lui au intrat in actiune doi dintre prietenii sai, Abdal Jabal si teroristul Abu Sahar. Intrarea in scena a acestuia din urma a facut ca situatia sa le scape de sub control pina si lui Hayssam si Munaf, iar jurnalistii sa se afle intr-un real pericol de moarte.

El a mutat locatia jurnalistilor intr-o cladire dezafectata din apropierea Bagdadului. Dupa arestarile de la Bagdad si din Romania – Omar Hayssam si complicii sai din Bagdad – Abu Sahar a inceput propriile sale negocieri. El a beneficiat insa, pe toata perioada acestora, de informatii din Romania privind reactiile autoritatilor si ale opiniei publice privind rapirea.

Puncte neclare in versiunea anchetatorilor

Informatiile prezentate, care provin de la surse ce au acces la dosarul in care Hayssam (foto) si Munaf sint cercetati pentru terorism, nu lamuresc citeva aspecte legate de relatiile jurnalistilor cu cei doi si de succesiunea evenimentelor.

• In ce masura macar unul dintre jurnalisti ar fi fost la curent cu afacerea privind exportul de zahar pe care intentiona sa-l faca Hayssam?
• In definitiv, jurnalistii mergeau acolo sa faca interviuri cu membrii unui guvern care mai raminea in functiune doar doua saptamini.

• In ce masura arestarea, la 5 aprilie, a lui Hayssam a influentat situatia jurnalistilor rapiti?
• Cine s-a ocupat si cu ce scop de intoxicarea presei din Romania, transmitind in mod repetat informatii false despre eliberarea jurnalistilor?



















227 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri