Ovidiu Ohanesian: "Am fost eliberati cand nu ne mai asteptam"

de Gelu Trandafir     Romania Libera
Luni, 30 mai 2005, 0:00


Ovidiu Ohanesian a vorbit ieri pentru prima data despre cosmarul prin
care a trecut 55 de zile, pentru "Romania libera" si Associated Press.

Jurnalist de investigatii la "Romania libera", Ovidiu Ohanesian doreste
sa stranga si el informatii pentru a afla si a intelege ce i s-a
intamplat. Ancheta oficiala inca se desfasoara, cei trei ziaristi
eliberatI sunt extrem de prudenti in declaratii.

- Unde ati fost tinuti, in ce conditii?
- Din toata perioada asta de 55 de zile, cred ca in vreo 51 de zile am
fost sub pamant, intr-un beci de patru metri pe doi metri, inaltime de
1.60, fara lumina, era un tub de un metru si jumatate la capatul caruia
era un bec ce proiecta o lumina in peretele celalalt.
- Erai singur in acel loc?
- Cel putin noi patru.
- Si cu Munaf?
- Da, Munaf a fost continuu cu noi. La inceput nu era aer, transpiram
abundent, a fost groaznic. Dupa aceea regimul a inceput sa se
imbunatateasca, au mai pus un ventilator. Ei au incercat oarecum sa se poarte cat mai frumos cu noi. Se pare ca reactia din media nationala,
internationala a avut un rol foarte important.
- Asta ai inteles din ce ti-au spus ei?
- Nu, din evolutia regimului in beci.
- Ati stat permanent in acel beci toti patru...
- Nu, prima locatie a fost o casa normala.
- De acolo erau imaginile acelea, cu carpeta din spate?
- Acolo a fost filmat cu acea carpeta. O casa normala. Erau camere goale
si pe jos erau intinse saltele. Apoi, am fost transferati in beci.

"In momentele de criza, Marie-Jeanne a reactionat extraordinar"

- Ai aparut foarte linistit pe prima caseta, care era relatia ta cu ei?
- Eram "oaia neagra" pentru ca am fost continuu destul de calm, am
incercat sa fiu cat mai calm posibil. Probabil si datorita faptului ca
eram mai solid, din spion nu m-au scos, agent... probabil si din cauza
atitudinii mele destul de rezervate. Eu am avut problemele cele mai mari
la o caseta la care nu am putut sa plang... Atunci a fost un tratament
mai dur, a fost un moment de criza extrem de tensionat, nu vreau sa
intru in amanunte. Atunci Marie-Jeanne a reactionat extraordinar, in
momentele de criza ea a reactionat extraordinar.
- In ce limba vorbeau?
- Ei vorbeau... Ce ajungea la mine era in engleza. Eu am incercat sa
trec peste aceste momente, sa fiu cat mai relaxat, nu am putut sa mananc
pentru ca eram stresat. In experienta mea anterioara am retinut ca
respiratia este foarte importanta pentru relaxare si e foarte important
sa nu te gandesti mereu la acelasi lucru. Sa incerci sa te gandesti si
la altceva. Sau sa discuti cu ceilalti si despre alte lucruri.
- Puteati sa discutati intre voi?
- In prima casa am putut sa discutam. La inceput, au fost discutii
legate mai mult de rapire, de cine or fi, ce-o fi, cum vom scapa, ce
putem sa facem, ipoteze de-ale noastre. Dupa aceea, am discutat si alte
lucruri, ce vom face cand vom iesi, deci lucruri din acestea, mai
optimiste, sa incercam sa indepartam stresul. Dupa aceea, cand am fost
mutati, regimul a fost mai sever, nu aveam voie sa discutam intre noi.
- Ati simtit solidaritatea celor din Romania?
- S-a simtit dupa mersul evenimentelor la noi. Noi nu aveam acces nici
la televizor, nici la radio, spre sfarsitul perioadei ne-au adus un
radio cu emisiuni in limba araba, din Irak, si mai aflam cate ceva. Mai
veneau gardienii din cand in cand, foarte fericiti unii dintre ei, si
mai aruncau cate o chestie cu ce au mai vazut ei la Al-Jazeera sau
Al-Arabia despre problema noastra. Pentru ei, faptul ca apareau date si
informatii despre evenimentul acesta era foarte important si erau
multumiti ca era mediatizat.
- Care au fost momentele critice?
- Chiar in prima noapte, cand au aparut date despre o anumita locatie. A
fost un moment foarte critic, tensionat. A mai fost un moment critic
atunci cand s-a facut o caseta, atunci cand s-a anuntat o rascumparare
de patru milioane sau o suma de genul asta. Au reactionat imediat, ne-au
pus sa facem caseta si ne-au spus ce sa spunem, ca nu au cerut inca nimic.
- Erau nervosi?
- Foarte nervosi, s-a facut caseta aia in viteza.

"Ne-au aruncat in portbagaj"

- Sa discutam putin de inceput, ca au fost asa de multe versiuni, cum
s-a intamplat rapirea, cu oameni mascati?
- Asta nu pot sa spun. Pot sa spun ca am vazut doar trei oameni. Eram
toti in masina, ne-a depasit un automobil, din ce am putut noi sa vedem,
si au blocat drumul si au scos sunete, am crezut ca-i politia. Dupa care
au iesit mai multe persoane inarmate si ne-au cerut sa iesim urgent.
- Aveau fetele acoperite?
- Nu pot sa spun.
- In ce limba v-au vorbit?
- Intr-o engleza stricata, se vedea clar ca nu stiu limba engleza si,
sub amenintarea armelor, ne-au aruncat in portbagajul acestei masini pe
Miscoci si pe mine. Dupa care, din cate am simtit eu din portbagaj
de-acolo, au pus-o in aceeasi masina pe bancheta din spate pe
Marie-Jeanne, care tipa incontinuu: "Romania, Romania, friends, friends".
- Ati incercat sa fugiti cumva?
- Pe parcurs, eu am deschis portbagajul de doua ori, din pacate probabil
ca in spatele nostru erau tot ei, erau masini in mare viteza, foarte
aproape, daca eu saream, treceau peste mine, nu avem nici o sansa.
- Dar ai putut sa deschizi portbagajul?
- Da, a doua oara, am rupt parghia. Au coborat, au inchis portbagajul,
au dat cu pumnul in el si au zis: "Not open".

"In acel moment am crezut ca ne omoara pe rand"

- Ce alte momente critice au mai fost, cum a fost atunci cu data-limita
cu retragerea trupelor din Irak?
- Au fost incontinuu dead-line-uri, de-asta nu-mi aduc aminte la care va
referiti.
- Noi stim numai de unul, cand l-au imbracat pe Sorin Miscoci in
portocaliu.
- Dar nu se termina la fiecare caseta cu "Ii omoram in doua zile, in
patru zile, in sapte zile"?
- Nu. Noi am vazut o singura caseta cu dead-line, un termen-limita de
patru zile.
- Ce pot sa va spun e ca pentru mine a fost acela un moment socant
gandit, acela cu Miscoci imbracat in portocaliu, pentru ca eu stiam ce
inseamna culoarea aceea. In acel moment am crezut ca ne omoara pe rand.
Am crezut ca o sa murim atunci. Acesta a fost un moment infricosator.
Sub amenintarea armelor, ni s-a dictat ceea ce trebuie sa facem, ni s-a
dictat ceea ce trebuie sa spunem.
- Ce fel de oameni erau cei care v-au rapit?
- Cei mici erau clar oameni simpli, cu Allah si cu Coranul, cei mari,
sefii lor, parand dornici sa transmita acest mesaj, ca americanii nu
sunt bineveniti in Irak, nici aliatii lor. Ca trebuie sa plece cat mai
urgent din Irak si ca sunt priviti toti, absolut toti, ca trupe de
ocupatie.
- Erati interogati?
- Da, am fost si unul cate unul, si toti odata.
- Stiati ca era Pastele?
- Cand eram in beci, ne-am spus: "Hristos a Inviat", "Adevarat a Inviat".
- Si ce au spus ei?
- Nu, nu au stiut, asta a fost in soapta, intre noi acolo. Nimic altceva
la vedere, sa-ti faci semnul crucii sau altceva. Am evitat.
- Dar cum aveati masura timpului in beci?
- Dupa succesiunea meselor, pentru ca aveam si diversificata mancarea;
dimineata iti dadea si o lingura de miere de exemplu, plus ca pe
Marie-Jeanne o scoteau afara din beci si ea putea sa vada daca vine
lumina naturala sau nu. Pe ea o scoteau mai des, era rau de tot
inauntru, era groaznic.
- Dar pareau un grup organizat care se ocupa de rapiri?
- Da, era un grup foarte bine organizat, stiau foarte bine ce fac si cum
fac. Banuiesc ca aveau relatii in toate directiile, ca sa spun asa.
- Noi am auzit multe zvonuri aici, cum ca ati fost eliberati, va astepta
lumea la aeroport, sau erati pe cale de a fi eliberati...
- Noi simteam evolutia evenimentelor in functie de tratamentul la care
eram supusi. Au fost momente in care au intrat extrem de veseli peste
noi, ne-au adus mancare mai buna, mere, caise, deci au fost si momente
de-astea si in functie de ele ne faceam si noi sperante.
- Dar a fost acelasi grup de la inceput pana la sfarsit?
- A fost acelasi grup in mod sigur, nu au fost mai multe grupuri.

Basescu "e unul din factorii decisivi pentru care noi mai suntem acum in
viata"

- Ati stiut in ultimele zile ca urmeaza sa fiti eliberati?
- Am fost scosi de unul dintre conducatorii lor si ne-a spus ca e
posibil ca in ziua urmatoare sa fim eliberati si ne-au spus ce sa spunem
presei, lucruri de genul acesta, in special cum sa ne purtam pe
parcursul eliberarii, ca totul sa mearga bine si sa fim in siguranta. Au
spus ca ei sunt insarcinati cu aducerea noastra in siguranta in locatia
de unde trebuia sa fim preluati. Asta era sarcina lor. Si ca ei isi dau
silinta sa faca asta si noi trebuie sa-i ajutam comportandu-ne ca atare.
- Si a doua zi ati fost eliberati?
- Nu. A doua zi a trecut fara sa se intample nimic si am avut un moment
de disperare cumplita si am zis ca nu se mai poate intampla nimic.
- Si cat timp a trecut pana la eliberare?
- Deci inca o zi... trecuta... a doua zi...? A treia zi am fost
eliberati, cand deja nu ne mai asteptam.
- Si cum ati fost eliberati?
- Am fost scosi afara si s-a spus ca vom fi eliberati in cateva ceasuri,
dupa care am facut cateva fotografii, parca... Si o caseta cu mesajul
lor. Ne-au adus haine noi, am venit cu haine cumparate de ei, ne-au dat
cate un suc, s-au purtat foarte frumos, au dat cadouri unora dintre noi
pe care ei probabil ii simpatizau, un pix, un parfum jumatate folosit,
lucruri de genul acesta. Noi aveam "blind"-uri cu care eram legati la
ochi, la inceput aveam cagule si, pe masura ce regimul a fost mai bun,
ne-au dat niste chestii ca niste ochelari din panza cu elastic.
- Aveati voie sa-i mai scoateti din cand in cand?
- Numai cand intrai la toaleta.
- Toaleta era in alta camera?
- Da, era in alta parte, mergeam sub paza continuu.
- Te-au insultat?
- Asta e foarte interesant, ei nu prea insulta oamenii. Iti pot pune
catusele la un moment dat, era o pedeapsa, daca te prindeau ca te uiti
iti puneau catusele pentru o anumita perioada. Au incercat sa evite sa
ne loveasca sau sa ne insulte.
- Si cand ati fost eliberati cum te-ai simtit?
- Cel mai mult m-am bucurat ca am putut sa vad cerul senin, soarele.
Apoi am vazut declaratia lui Basescu, care a inceput cu anuntarea
faptului ca vom veni a doua zi. Si am ramas surprins, caci drumul de la
Bagdad catre aeroport se numeste "drumul mortii". M-am gandit ca noi
putem fi atacati. Ei, dar imediat dupa ce a spus chestia asta a adaugat
ca a discutat cu autoritatile americane sa ne sprijine si sa ne asigure
siguranta pana la aeroport. Basescu fost extraordinar de intelept. Ne-a
asigurat prin declaratiile lui si ne-a protejat vietile. A stiut
continuu ceea ce face, a controlat continuu si e unul din factorii
decisivi pentru care noi mai suntem acum in viata.

"Nu l-am cunoscut si nu-l cunosc nici astazi pe acest Omar Hayssam"

- Tu ai avut momente de indoiala fata de modul in care ai ajuns acolo?
Fata de Munaf?
- Dupa ce am fost rapiti, in noptile acelea, toti ne-am pus problema. Am
avut si eu ipotezele mele, separat de ei, pentru ca eu am scris cu numai
o luna inainte, chiar luasem Premiul presei pentru reportaj, deci in
februarie-martie, eu am scris foarte mult despre serviciile secrete
romane, am lovit foarte mult in ei si imi treceau prin cap tot felul de
ipoteze, incercam sa fac legaturi, sa-mi explic anumite lucruri. Am avut
articole extrem de dure la adresa serviciilor secrete.
- Acum se spune ca au jucat un rol important in eliberare. Esti
recunoscator?
- Absolut, nici nu se pune problema, le multumesc tuturor, societatii
civile, serviciilor speciale, presedintelui, asociatiilor musulmane,
colegilor de la "Romania libera", "Reporteri Fara Frontiere". A contat
enorm mediatizarea, solidaritatea aceasta. Poate a fost lucrul care ne-a
tinut acolo in viata si ne-a adus un regim din ce in ce mai bun.
- Ai simtit ca ai picat intr-o capcana, mai ales pentru ce ai scris tu
inainte?
- Nu am simtit, m-am gandit la chestia asta, asta a fost o ipoteza.
- Acum Munaf, Hayssam sunt acuzati ca au organizat rapirea, dar ati
ajuns pe mainile altora, fundamentalisti.
- Nu l-am cunoscut pe Hayssam inainte, am auzit de el, caci s-a scris
despre el, dar nu l-am cunoscut si nu am stiut niciodata ca e partenerul
lui Munaf. Iar pe Munaf l-am cunoscut in zilele acelea.
- A aparut ipoteza ca il cunosteai pe Hayssam, chiar ca ai fi lucrat
pentru el...
- Nu l-am cunoscut si nu-l cunosc nici astazi pe acest Omar Hayssam. Am
auzit intr-adevar de el, am auzit de el cand am lucrat in presa, dar
nici macar nu am scris; absolut nimic, nimic nu am in comun cu Omar
Hayssam. Deci orice speculatie e falsa. Pe Munaf l-am cunoscut doar in
momentul in care m-a sunat pe telefon si ne-am fixat o intalnire sa ne
cunoastem si sa discutam despre scopurile acestei calatorii, ce trebuie
facut, pasapoarte. I-am dat pasapoartele, poze, el s-a ocupat.
- Dar ce parere ai ca acum se spune ca ei au inscenat la inceput, dar
ati cazut pe mainile cui nu trebuia, ale unor radicali?
- In ceea ce-l priveste pe Omar Hayssam, nu stiu ce i-ar putea pielea.
Prima oara, mi se pare ca nu a fost arestat pentru terorism, ci pentru
chestii financiare. Il cred in stare de orice. In ce-l priveste pe
Munaf, vazandu-i si familia... Mi-e tare greu sa cred ca el a fost
implicat de la inceput si total. Un om cu trei copii mici... sa faca
chestia asta? Si cu o familie in Bagdad mare, cu afaceri, care poate fi
oricand atacata? Mai degraba sunt inclinat sa cred ca ar fi o victima
colaterala, sa fi stiut ceva, dar sa nu fi luat parte la o actiune de
asa amploare.
- Cat de mult l-ai cunoscut pe Munaf inainte sa pleci?
- M-am intalnit de doua ori cu el, la el in birou.
- Si el a sponsorizat?
- El trebuia sa sponsorizeze.
- Si care era interesul lui?
- Asta nu am stiut niciodata, dar am banuit ca putea cere la un moment
dat o publicitate. In general, arabilor le place sa fie mediatizati, or,
noi trebuia sa mergem sa-i cunoastem si familia. El, fiind un om cu
stare, ducandu-se acum la Bagdad, trebuia sa ajute anumite persoane la
nevoie. Am fost intr-un cartier sarac si am vizitat copii accidentati
rau, ne facusem un plan cum sa-i aducem in Romania si sa-i ajutam. Un
pusti era cu picioarele complet zdrobite si avea o infectie foarte
puternica, cautam o solutie sa-i aducem in Romania, iar fetita era
lovita de o schija, era paralizata.

"Jurnalistii si oamenii de afaceri sunt tinte sigure in Irak"

- Tu crezi ca ati facut niste greseli acolo, iti pare rau pentru ceva?
- Datoria oricarui jurnalist e sa informeze corect si cat mai complet
oamenii. Lucreaza pentru public, nu pentru servicii speciale, nu pentru
stiu eu ce fel de agentie. El trebuie sa informeze corect si complet
publicul. Pe mine ma interesa sa vad in Irak viata adevarata, ce fac
oamenii, nu condus de o institutie precum Armata, care nu-ti da voie sa
faci aia, iti spune ca nu poti sa mergi pe nicaieri. Ma interesa foarte
mult partea economica, Romania a construit cel putin doua fabrici de
ciment in Irak, si ele fiind inchise acum, din lipsa de piese de schimb,
Irakul importa din Egipt ciment si ma interesa de ce nu merg aceste doua
fabrici, de ce Romania nu participa in continuare la relansarea lor. Si
ce s-ar putea face?
- Dar ai fi mai circumspect acum, daca ti s-ar propune din nou?
- Nu mai sfatuiesc pe nimeni sa se duca acolo in conditiile in care
ne-am dus noi, pentru ca jurnalistii si oamenii de afaceri sunt tinte
sigure. Sunteti tinte daca va duceti in conditiile in care ne-am dus noi
si daca va expuneti asa cum ne-am expus noi. Noi ne-am expus mai mult
decat trebuia.

"Vreau sa aflu si sa inteleg ce s-a intamplat cu mine in perioada asta"

- Am incercat sa ma gandesc la muzica, la cei dragi, la ce fac
oficialitatile pentru noi, m-am gandit la ce as putea sa fac dupa ce
ies. La asta m-am gandit cel mai des, pentru ca am incercat sa fiu cat
mai optimist posibil.
- Si ce vrei sa faci, ca ai iesit?
- Sa plec undeva o saptamana, undeva la munte, sa fiu numai eu cu mine
si sa ma uit la peisaj, la cer, la soare, la stele, sa stau singur cu
mine insumi. Sa inteleg ce s-a intamplat cu mine in perioada asta, ca-i
foarte important.
- Strangi informatii despre ce ti s-a intamplat?
- O sa incerc sa fac o ancheta pe cont propriu in ceea ce ma priveste.
- O investigatie in cazul tau...
- Si sunt convins ca autoritatile isi vor face datoria si vor scoate la
iveala adevarul cat mai mult posibil, insa voi incerca si eu sa aflu cat
mai multe lucruri.
- Deci ramai in profesie...
- Nu stiu, am sa ma gandesc la chestia asta. Depinde de evolutia
evenimentelor si de rezultatele anchetei, dar cel mai important este
rezultatul anchetei mele personale.

Solidaritate cu Florence Aubenas

"Vreau sa-i asigur pe cei care sunt rapiti in Irak ca sunt alaturi de
ei, de familiile lor si sper ca ei sa fie eliberati. As face un apel la
toate asociatiile jurnalistilor sa faca in continuare tot posibilul sa-i
ajute si sa se roage sa ajute si Dumnezeu. In special in legatura cu
Florence Aubenas, caci ea e de pe 5 ianuarie, as face apel la toate
autoritatile franceze sa faca tot posibilul. Lucrurile astea sunt foarte
importante, avand in vedere ca de ea nu se mai stie nimic de foarte
multa vreme."


















276 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version