De la o vreme, insii care s-au infruptat din cheseaua cu dulceata a serviciilor secrete, in loc sa traiasca in mister si in umbra anonimatului, cum cere deontologia acestei primejdioase indeletniciri, isi dau poalele peste cap prin presa si pe la OTV, cot la cot cu Blondy si manelistul Minune.

Dupa ce mos Plesita s-a costumat precum lupul din poveste in Scufita Rosie ca sa ne imbie sa gustam din cozonacul securitatii frumos infasat in obiele de general, nici copilul sau de trupa, Virgil Magureanu, nu s-a abtinut sa iasa cu dedesubturile la vedere.

Orice tara normala isi permite sa tina o leprozerie de lux, unde cei contaminati de spionita cronica n-au voie sa sara gardul rezervatiei si sa se despaducheze in public.

La noi, ca la nimeni, asa ca nu-i de mirare ca alt secretos de profesie, dr. Ioan Talpes, a luat-o si el la vale pe tobogan.

Intrat in panica, aidoma unui papusar incurcat in atele cu care-si misca marionetele, pupilul lui Ion Iliescu a ajuns sa culeaga scamele de pe tricoul lui Popeye marinarul.

Jalnic exercitiu pentru marele tragator de sfori ce parea ca-l are pe Patriciu la degetul mic si pe Hayssam la butoniera.

Acu’ vreo doi ani, la o intalnire a Conducerii Superioare de Partid si de Stat cu colegiul CNSAS, domn’ doftor in servicii secrete care conducea ostilitatile, in clipa cind am indraznit sa cerem dosarele batrinilor slujbasi ai patriarhiei scoliti la Manastirea Secu si care n-au nici un chef sa-si abandoneze galoanele, ne-a

apostrofat pravoslavnic: „Lasati-i sa moara linistiti si dupa aia mai vedem noi!"

Sa moara adica linistiti in functii, sa poata numara si binecuvinta ca agenti electorali cu tamiie si busuioc voturile PSD-ului, cum s-a dovedit asta-toamna decit sa-si numere, departe de cele lumesti, pacatele sau bemolii din gusa cucului, in tinda vreunui schit uitat de Dumnezeu.

Deconectat de la microfoanele natiei si cazut intr-o mare tulburare sufleteasca, domn’ Talpes ar putea imbraca el insusi sutana calugareasca pe care le-a refuzat-o coloneilor de pe Dealul Mitropoliei.

Nu de alta, dar daca presa a anuntat cu mare intristare ca silicoanele lui Jojo au expirat, nu cred ca pe un politican expirat se va consuma la fel de multa compasiune.