Profitul net al operatorului roman de telecomunicatii Romtelecom a crescut cu 356,4% in primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara din 2004, ajungand la 46,1 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat dat publicitatii de grupul elen OTE, actionarul majoritar al RomTelecom, veniturile operationale ale operatorului roman s-au situat, in perioada ianuarie-martie a acestui an, la 225,7 milioane de euro.

"Cresterea veniturilor a avut la baza evolutia pozitiva a serviciilor de inchiriere de linii, interconectare si a celor de date", se precizeaza in comunicat.

Pe de alta parte, grupul elen arata ca rebalansarea tarifelor practicate de RomTelecom a avut ca efect majorarea traficului la convorbirile internationale efectuate de clientii persoane fizice.