Duminica, 29 mai electoratul francez a fost chemat la urne in cadrul unui referendum pentru a se pronunta asupra proiectului de constitutie al Uniunii Europene.

Desi previzibil intr-un fel – pentru ca sondajele de opinie publica efectuate mai devreme ii aratau pe oponentii proiectului de constitutie in fruntea clasamentului avand un avantaj de zece puncte, rezultatul final de respingere a proiectului de lege fundamentala a noii Europe, a fost receptionat ca o lovitura de teatru de catre mediile politice

eurooptimiste ale batranului continent. Pesimiste in special sub aspectul extinderii Uniunii Europene, efectele avizului negativ dat de catre francezi cu suguranta ca ridica anumite semne de intrebare si pe dimensiunea perspectivei de integrare europeana a Republicii Moldova.

Si desi nu este usor de dat o apreciere sau de schitat vreo previziune cu pretentii de inalta precizie in acest plan al efectelor non-ului francez, cred ca anumite aspecte ale acestei ecuatii sunt oarecum destul de clare.

Curentul de opinie cel mai raspandit la nivel european in ultima perioada de timp a fost si ramane acela ca Uniunea Europeana este pe cale de a se intoarce si deschide o noua fila in evolutia sa de la o piata comuna la un sistem politic integrat.

Angajata intr-o competitie stransa la nivel mondial si motivata de intentia de a deveni puterea numarul unu al noului mileniu, Europa s-a vazut sfidata pe plan intern de doua provocari majore, de managementul carora depinzand in ultima instanta viitoarea arhitectura a sistemului international de state.

Competitivizarea economiei si desavarsirea structurii sale politice avand ca finalitate constituirea unei autentice entitati politice superioare actualului conglomerat de state, sunt asadar doua probleme cheie de pe agenda de lucru a Uniunii Europene.

Proiectul de constitutie europeana respins duminica de electoratul francez era preconizat sa solutioneze aceasta a doua problema si, paralel, sa stabileasca, fie si prin prisma noului raport de forte ce urma sa se instituie la nivelul Uniunii, principii metodologice pentru cea dintai.

Situatia creata insa pune sub semnul intrebarii politicile europene in general si prestatia elitei politice franceze guvernante in special.

Examinand indeaproape rezultatul scrutinului doua aspecte importante se cer de luat in consideratie.

Primul aspect tine de participarea masiva la vot a francezilor – aproximativ 70 la suta din electorat -- o proportie inalta care constituie si o exceptie de la regula daca e sa privim retrospectiv participarea la vot in cadrul ultimelor procese electorale franceze.

Interesul manifestat fata de scrutin de catre electoratul francez, cultura politica a acestuia precum si gradul de mediatizare a evenimentului dat ne fac sa credem rezultatul referendumului nu se atribuie direct disputei politice interne din Franta si ca el nu decurge imediat si intru totul din echilibrul de forte existent pe scena

politica franceza asa cum se apreciaza in acest moment; alegerea facuta exprima optiunile si asteptarile unei parti a electoratului din intreaga Uniune Europeana, si in special din statele-membre mai bogate, o disputa cunoscuta intre o Europa mai sociala si, daca vreti, mai integrata si o Europa mai liberala si mai expansionista.

Cel de al doilea aspect necesar de remarcat – diferenta inregistrata dintre cele doua optiuni, respectiv 55% versus 45% in defavoarea ratificarii proiectului de constitutie marcheaza, desi nu foarte categoric, insa destul de clar ca optiunea mentionata este una clar conturata si ea nu putea sa nu aiba o satisfacere politica.

Luate impreuna aceste doua aspecte vin sa ne confirme urmatoarele. Orice s-ar spune si oricum nu s-ar argumenta la nivel european se face simtita o scadere drastica a interesului si increderii pentru modul in care liderii europeni actuali vad si incearca sa desavarseasca constituirea Uniuni Europene.

Cu alte cuvinte optimismului de odinioara fata de proiectul european i-a luat locul reticenta si apelul la o revizuire a politicilor europene la nivel macro.

Fenomen exclusiv francez sau nu, datorat sau nu gestionarii deficiente a resursei de public diplomacy, avizul negativ dat proiectului de constitutie europeana a pus Comisia europeana dar si guvernele statelor-membre ale UE intr-o situatie de impas fara precedent ale carei efecte pot avea consecinte dintre cele mai surprinzatoare in viitorul apropiat.

Apreciat de analisti ca avand o tenta predominant liberala si reformista, proiectul de constitutie respins amana, se pare pentru o alta data premisele de constituire la nivel european a unei entitati politice reale cu o politica externa si de securitate comuna integra.

Efectul imediat al rezultatului scrutinului din Franta este acela ca de fapt s-a modificat tonul procesului de ratificare a proiectului de constitutie ce urma sa fie supus avizarii si in tari precum ca Marea Britanie si Germania, state cu electorate traditional mult mai reticente si mai conservatoare fata de ceea ce numim proces european.

Problema imediata cu care se confrunta Bruxelles-ul in acest moment este una stringenta si reflecta o criza de identitate manifestata prin revenirea sub aspectul legitimitatii sale la prevederele Tratatului de la Nisa, si aceasta stringenta deriva pe de o parte din faptul ca odata precedentul creat, este foarte

posibil ca in continuare acelasi rezultat sa aiba si scrutinele din alte state membre, iar pe de alta parte sensibilitatea aspectului social al identutatii europene a impins practic procesul de consolidare al Uniunii Europene intr-un alt plan, fortand o reconsiderare principiala a acestuia.

Aflata la latitudinea a o sumedenie de factori si circumstante aceasta preconizata deja reorientare si reconsiderare principiala a procesului de constructie europeana, la sigur ca aduce elemente noi si in spatiul relatiei Uniunii Europene cu Republica Moldova.

Mai intai de toate este clar ca intr-un fel sau altul agenda actuala de lucru a Comisiei Europene ramane suspendata in aer si nu exista deocamdata nici un indiciu care sa ne spuna ce intorsatura vor lua lucrurile.

Daca insa ulterior se confirma scenariul renuntarii la proiectul actual de constitutie in favoarea unui nou, sau cel putin de redactare a unor prevederi ale sale, este clar ca dimensiunea extinderii UE va fi rectificata de o maniera mai degraba defensiva, in favoarea intaririi coeziunii actualelor state membre.

Asa dupa cum stau lucrurile in acest moment pe aceasta dimensiune „piatra de incercare" la moment pentru Uniunea Europeana este Turcia, si desi, fata de Republica Moldova se remarca la nivel european o atitudine binevoitoare si de simpatie cu privire la intentiile sale de aderare la Uniune, considerate de altfel ca legitime, este clar ca

altele sunt acum prioritatile Europei. Uniunea Europeana, asa cum a aratat rezultatul scrutinului din Franta, are probleme inclusiv cu „digerarea" noilor candidati.

Prin urmare se confirma inca o data faptul ca perspectiva integrarii europene a Republicii Moldova este un obiectiv pe termen lung care depinde in mod real de caracterul sfidarii pe care o constituie aceasta tara pentru Uniune.

Tehnic vorbind, ancorarea Republicii Moldova alaturi de Ucraina, Georgia si Belarus in conceptul politicii europene de vecinatate, chiar si cu conditia existentei unui plan individual de actiuni cu Uniunea Europeana nu este pentru ea favorabila, dar mai precis vorbind, nu este suficienta.

Varianta integrarii europene alaturi de state care din punct de vedere geografic se afla la limita Europei, sau constituie o provocare de prea mare avergura pentru UE, plaseaza obiectivul strategic al Chisinaului in orizonturi temporale greu de precizat.

Mai devreme sau mai tarziu Republica Moldova va trebui sa-si reconsidere strategia de integrare europeana si sa revina asupra posibilitatilor existente la moment.

Indiferent daca va alege scenariul dezvoltarii unui parteneriat strategic cu Romania sau daca va miza pe capacitatile proprii, procesul integrarii trebuie demarat acum pe toate componentele fara intarziere.

Dupa cum a fost cazul pana in prezent, de regula, o tara cu o democratie exemplara si cu o economie de piata conectata la piata europeana nu are cum sa nu promoveze examenul admiterii in Uniunea Europeana. In orice caz drumul spre Bruxelles trece mai degraba prin Bucuresti sau Berlin, decat prin Kiev sau Tbilisi.

Andrei Guzun

Licentiat in Stiinte Politice

Magistru in Relatii Internationale