In iarna aceea viforoasa, Vulturica a avut de lucru mai mult decit de obicei. Spargea lemne pe la batrinii satului, cu securea lui tocita, pe care i-o ascutea, din cind in cind, fierarul din tiganie. Nametii de un metru i-au adus o noua ocupatie: deszapezirea caselor. Noaptea, babele auzeau cum piriie capriorii acoperisurilor de sindrila.

Dimineata, isi luau toiagul si se avintau catre Bostanarie, strigind din capul ulitei: ma, Vulturiiiiica!

Iar Vulturica se lega cu o sfoara si, dotat cu o lopata, se cocota pe case, scapindu-le de povara zapezii. Dupa care cobora si croia pirtii cit sa poata ajunge bietii oameni la fintina, la beci, la grajdul vitelor ori la cotetul pasarilor. Iar seara isi primea rasplata: o strachina cu mincare, o litra de tuica si citiva gologani.

Nimic nu parea sa-l tulbure pe Vulturica. Atita timp cit putea tine in miini securea sau lopata, avea asigurata o bucata de piine. Intr-o zi insa si-a bagat dracul coada. In timp ce dadea jos zapada de pe satra unei batrine, Vulturica s-a prabusit prin acoperisul putred, trezindu-se in afumatorie. Dupa ce s-a dezmeticit, a luat o bucata de slanina, a ascuns-o sub pufoaica si a fugit cu ea acasa.

Apoi a revenit la treaba, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, iar seara si-a baut obisnuita litra de tuica.

Trei zile mai tirziu, batrina a observat absenta slaninei. S-a dus valvirtej la Vulturica, strigind in gura mare: te dau pe mina militiei, ma, hotule! Daca nu-mi dai sunca, te bag in puscarie!

Cind a auzit de militie, taietorul de lemne s-a speriat de moarte. I-ar fi dat babei slanina inapoi, dar n-o mai avea pentru ca o mincase. Cu greu a convins-o pe batrina sa nu mai umple satul cu vorbe de ocara. Ca s-o potoleasca, a muncit trei zile in ograda ei fara bani, mincare sau bautura. Si-a rascumparat onoarea cu trei zile de truda neplatita.

Dupa o vreme insa, batrina a inceput sa-l ameninte din nou: ma, hotule, vino de-mi taie lemnele, ca te bag in puscarie! Ani de zile, Vulturica a facut cum zicea baba. Ii era rusine de gura satului si frica de militie. Cind aceasta a devenit politie, pentru el tot militie a ramas. La fel si pentru batrina cu slanina: ma, hotule, te dau pe mina militiei!...

Asa s-au scurs 15 ani. Intre timp, Vulturica a imbatrinit si el, iar batrina s-a cocirjat de tot. Desi adusa de spate ca o secera si cu mintile ratacite, nu-l slabea pe hotul de slanina: ma, te bag in puscarie! Sa vina militia!...

Intr-o dimineata de vara, baba s-a dus, sontic-sontic, pina in capul ulitei, strigind din buruieni precum odinioara din nameti: ma, Vulturiiiiica! Te bag in puscarie, ma! In pridvorul casei din Bostanarie, pentru prima data in 15 ani, nu a mai aparut hotul de slanina ca sa faca semne cu mina: taci, matusa, ca-ti tai toate lemnele fara nici un ban! Curioasa, batrina s-a apropiat de casa cu

pridvor. Curind, s-a intors de-a busilea, speriata: Vulturica atirna spinzurat de prunul din curte. Nu mai putuse suporta spaima de a fi arestat pentru fapta savirsita in urma cu 15 ani.

P.S. Daca Vulturica a trait 15 ani cu teama in suflet pentru o bucata de slanina, pe care a platit-o inzecit, care ar trebui sa fie starea lui Ion Iliescu tot dupa 15 ani, dar avind pe constiinta mortii si schiloditii mineriadelor? Sa speram ca se apropie ziua decontului.