In iunie 1990 Ion Iliescu a esuat in tentativa de a instaura o dictatura radicala de stanga. Nu a dorit una de tip stalinist-ceausist. Iliescu tintea spre imitarea regimului comunist reformist de la Moscova, dirijat de Gorbaciov-Sevardnadze-Iakovlev. URSS inca exista, avea sa se prabuseasca un an mai tarziu, august-decembrie 1991, dupa o tentativa de puci.

Dar Iliescu voia totusi un regim comunist cu asezonari la periferie, tip glasnost si perestroika. Lui Iliescu i se parea ca in Romania se ajunsese prea departe cu libertatile, si trebuia ca Romania sa faca pasi inapoi daca nu voia sa cada in "haosul democratiei occidentale". Partidele de opozitie constituiau o "opozitie tolerata".

PNL, PNT, PSD (infiltrate pana la varf de agentii securitatii si controlate), prinsesera cheag si deveneau tot mai populare, mai ales in mediile urbane. Exista "o parte a presei" care ataca puterea cu curaj si nu ezita sa conteste legimitatea puterii lui Iliescu.

Era clar pentru acesti jurnalisti si intelectuali contestatari ca "revolutia din decembrie", tindea sa isi restrInga obiectivele doar la schimbarea din sefie a lui Ceausescu, fara sa fie facute reforme procapitaliste, democratice. Iliescu refuza complet capitalismul, proprietatea privata, libertatea de asociere, libertatea de expresie... Regimul ante decembrie 89 avea destui partizani.

Odata cazut Ceausescu, cautau un nou dictator. "Aparatul" avea nevoie de un stapan care sa nu imite politica personala a celor impuscati in cazarma din Targoviste. Iliescu parea persoana providentiala pentru aceste interese.

Iliescu i-a reprosat lui Ceausescu la nivelul politicii si doctrinei ca

1/ ignora "revolutia tehnico-stiintifica", si dispretuia intelectualii bazandu-se pe muncitori, era asadar depasit, un dictator comunist de anii 50.;

2/ i-a reprosat nationalismul ideologic, autarhia economica, izolarea pe plan diplomatic, intr-o lume care se globaliza, se internationaliza rapid;

3/ i-a reprosat "comunismul de cumetrie", faptul ca doua clanuri, Ceausescu si Petrescu, controlau toate resursele tarii si dominau copios partidul, Guvernul, administratia locala, armata, Securitatea.

4/ i-a reprosat megalomania care il facuse sa investeasca resurse supradimensionate in "proiecte de prestigiu", ca sistematizarea satelor, canalul Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului, etc. Faptul a produs saracia, iar saracia facuse nepopular regimul comunist; or asta era o crima vizavi de credintele bolsevice.

Ceausescu avea un dosar greu, din punctul de vedere al unui aparatcik si merita sa moara. Iliescu nu a exprimat niciodata regrete pentru felul in care a fost asasinat, dupa o mascarada de proces, Ceausescu. Nimeni altul decat patronul lui de alta data, protector al carierei sale in anii 60, cand "impartaseau aceleasi idealuri ale comunismului stiintific.

"A fost un paricid, dar si o rafuiala, intre vechi tovarasi, dupa un ritual mafiot. Unul tradase secta si trebuia sa plateasca cu viata, pentru ca intinase "idealurile", tot ce aveau mai sfant... tovarasii, cum ne-a lamurit chiar Iliescu. El refuza sa ii mai spuna "tovaras" lui Ceausescu, cea mai grava degradare intre bolsevici.

Asupra profilului omului care era cautat, armata, aparatul PCR si guvernamental, administratia locala, exsecuritatea, erau perfect de acord. Iliescu corespundea perfect. Acestui fapt ii datoreaza succesul sau in lupta pentru putere in care s-a lansat la 22 decembrie 1989. El a avut sprijinul celui mai tare si organizat centru de putere.

Pe aceste forte Iliescu s-a sprijinit si in organizarea loviturii din 13-15 iunie 1990, pentru ca acestea se simteau cele mai amenintate de o "deviere" a Romaniei spre o democratie reala.

Programul lor coincidea cu al lui Iliescu. El le reprezenta interesele: in esenta conservarea unei parti cat mai mari din fostul regim. Adica impiedicarea cu orice pret a reintoarcerii la capitalism.

Iliescu participase, tanar fiind, la instaurarea comunismului in Romania in anii 40 si la distrugerea Romaniei burghezo-mosieresti, a regimului ei monarhic constitutional. Pentru el, drumul invers, de la comunism la capitalism, era de neconceput. De aici blocaje psihologice si ideogice de netrecut. "La vremuri noi, tot noi !" se scanda ironic in Piata Universitatii.

Iliescu avea un atu: castigase - cu ajutorul masiv al acelor structuri- alegerile prezidentiale, 85% la 20 mai. Era asadar intr-o pozitie de forta, putea sa isi permita totul. Conform tacticii leninist-trotkiste, in care Iliescu este initiat, trebuie sa profiti de momentul favorabil pentru a da lovitura. Poti sa lovesti cand raportul de forte iti este favorabil.

Aureolat de victoria din duminica orbului, sprijinit pe fortele cele mai reactionare, antidemocratice si anticapitaliste, favorabile unei dictaturi de stanga, Iliescu si-a incercat sansa.

Piata Universitatii il irita continuu pentru ca o vedea ca pe contestarea lui ilegitima si periculoasa. Scoala de gandire politica bolsevica interzice orice diferenta, orice opozitie, oricat de neinsemnata. Piata Universitatii era o sfidare la ordinea pe care voia sa o instaureze. Era un exemplu care trebuia curmat.

Poate se compara cu Alexander Dubcek, liderul comunist al "primaverii de la Praga". Sau cu Salvador Allende. Amandoi au fost inlaturati cu forta. Unul de tancurile sovietice, celalalt de o lovitura de palat, cand a si fost asasinat in vreme ce isi apara cu arma in mana palatul prezidential din Santiago de Chile, Moncada, septembrie 1974.

Asta i-a accentuat lui Iliescu paranoia, teama bolnavicioasa ca va fi inlaturat si nu isi va putea realiza visul din totdeauna de a fi seful suprem al Romaniei si a juca un rol in istorie. Piata Universitatii se putea extinde la nivelul intregii tari sau macar in cateva orase mari, (asa cazuse si Ceausescu).

Asta putea da nastere unei noi revolutii Ultima solutie inca o revolutie! uneori scandau manifestantii. Una dintre lozincile care i-au dat cei mai grozavi fiori lui Iliescu. In tot estul Europei, lideri ca el, proveniti dinauntrul aparatului comunist rezistasera la putere in 1989-90 citeva saptamani, zile, sau ore. Spectrul pierderii puterii l-a impins pe Iliescu sa dea lovitura.

Ar fi reusit sa instaleze dictatura personala, una de stanga in termenii descrisi mai sus... Daca nu ar fi existat vreme de sapte saptamani extraordinare fenomenul din piata Universitatii, totusi.

Si daca dupa "mineriada", Occidentul atat de detestat de Iliescu nu ar fi reactionat atat de prompt. Aceasta reactie indica limpede ca Iliescu era omul altei epoci. Si el a avut partea lui de castig. Si-a conservat puterea, visul lui, dar pretul platit de Romania este enorm.