Pe 5 septembrie 2004, PSD organizeaza alegeri interne pentru definitivarea listelor de candidati pentru parlament. La vremea respectiva, acest scrutin a fost foarte mediatizat. „Un semn de democratizare a formatiunii, de apropiere de membrii de partid si de maturitate politica", se spune despre aceste alegeri intr-un raport intern al partidului de guvernamant de la acea vreme.

La o zi dupa alegerile interne, pe site-ul oficial al partidului au fost publicate rezultatele. Timp de doua ore s-a putut vedea ca, de exemplu, in Suceava au fost 15.710 de pesedisti la vot, iar Octav Cozmanca a fost votat de 18.022 de membri de partid. In judetul Vrancea, Miron Mitrea a avut 13.539 de voturi obtinute de la 13.155 de votanti.

In judetul Mehedinti, Eugen Nicolicea a primit 10.200 de voturi si au fost inregistrati doar 9.918 votanti. In judetul Cluj, Vasile Dancu are 8.580 de voturi primite de la 8.534 de membri de partid prezenti la vot in ziua de 5 septembrie.

Aceste date contradictorii au declansat un scandal imens in interiorul PSD si in societatea romaneasca. Datele au fost scoase rapid de pe site-ul partidului, iar liderii PSD s-au justificat, spunand ca erau doar partiale.

„La ce alegeri ati vazut dumneavoastra ca se dau rezultatele a doua zi?", i-a intrebat Dan Nica, fostul ministru al comunicatiilor, pe jurnalistii prezenti la conferinta de presa.

Datele „au fost extrase dintr-un tabel centralizator, referitor la participarea la vot. Acest tabel era alcatuit pe baza de estimari ale organizatiilor locale, la finalul procesului de votare, in ziua de 5 septembrie, si nu se referea la datele finale", s-a aratat intr-un comunicat PSD.

Povestea cu alegerile interne trucate s-a terminat in coada de peste. Nimeni n-a reusit sa produca o dovada concludenta in sprijinul acestui lucru. Ion Iliescu, presedintele Romaniei la acea vreme, le-a caracterizat drept „un experiment interesant", dar in culisele partidului se declansase deja un razboi crunt.

„Curierul" aduce dovada

O persoana care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea ne-a dat doua casete video, filmate in modul „long play". Acestea acopera 12 ore, intregul interval de timp al alegerilor din data de 5 septembrie, si monitorizeaza sediul central al PSD din Cluj. Precizam ca sediul PSD, la data filmarii, nu avea o alta intrare in afara celei care se vede pe caseta.

In procesul-verbal al PSD Cluj, sediul monitorizat, apare faptul ca au votat 1.913 persoane. Numarul oamenilor care intra in sediu, chiar daca sunt contabilizati si cei care intra de doua ori, nu depaseste 1.400. Apare o diferenta de aproximativ 500 de persoane care au votat, dar n-au fost prezente pe 5 septembrie in sediul PSD din Cluj.

Contactat in legatura cu asta, Ioan Rus, presedintele PSD Cluj, a declarat: „Nu stiu cine ar fi avut interesul sa monitorizeze sediul PSD din Cluj".

„Filajul s-a facut la sediile a noua organizatii interne ale PSD. La toate s-au constatat diferente intre persoanele care au intrat si cele care au votat", a declarat „Curierul", sursa care a furnizat casetele.

„Evenimentul zilei" a apelat la un expert, fost angajat al serviciilor secrete, pentru a analiza casetele de monitorizare. Acesta a concluzionat ca „nu au fost realizate de serviciile secrete. Mijloacele tehnice folosite sunt modeste. Se filmeaza din acelasi unghi si de la distanta. Un agent profesionist se apropie de tinta.

Instaleaza si mascheaza camere de filmat de mici dimensiuni cat mai aproape de obiectiv".

Virgil Magureanu, fost sef SRI in perioada 1990-1997, a declarat pentru EVZ: „Nu stiu ca serviciile secrete sa fi avut drept obiectiv activitatea unui partid politic".

„Experiment interesant, dar prost organizat"

La putina vreme dupa alegeri, Alexandru Lapusan, fost deputat PSD, organizeaza o conferinta de presa in care spune ca a angajat cativa oameni care au stat in sectia de votare si i-au numarat pe alegatorii PSD. Rapoartele care sesizau frauda catre conducerea partidului nu au fost luate in seama. I s-a reprosat ca el i-a platit pe acei oameni si ca acestia au numarat ce au vrut.

Numaratoarea de pe casete dovedeste insa ca la alegerile interne din Cluj nu au participat mai mult de 1.400 de membri de partid. De ce au aparut casetele abia acum? Un raspuns posibil este acela ca au fost realizate la solicitarea unui lider PSD care nu a dorit degringolada in partid inainte de alegerile generale.

Contactat in legatura cu aceasta situatie, Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, fondator al PSD, a declarat: „Habar n-am cine ar fi putut filma un sediu PSD. Nu am nici o legatura cu acest lucru. La acea vreme aveam alte indatoriri si nu ma implicam in activitatea de partid.

Imi mentin declaratia data atunci ca a fost un „experiment interesant", dar vreau sa adaug ca, din pacate, a fost prost organizat".

Efect devastator

Intr-un studiu intern, comandat de „o persoana influenta din PSD", conform declaratiei „Curierului", studiu realizat de aceeasi echipa care a facut si monitorizarea celor noua sedii PSD, se spune: „Obtinerea unor dovezi indubitabile privind fraudarea alegerilor interne ar avea un efect devastator asupra PSD din mai multe motive.

Cele mai importante ar fi ca s-ar pune sub semnul intrebarii alegerile interne din toate filialele PSD si ar duce la o explozie imposibil de controlat a nemultumirilor celor care s-ar simti nedreptatiti de rezultatele alegerilor.

Pe cale de consecinta, scandalurile declansate ar subrezi semnificativ forta filialelor si ar descuraja activistii partidului, cei mai multi dintre ei crezand acum, in mod sincer, ca alegerile sunt „curate". S-ar pune sub semnul intrebarii orice demers cu aparenta democratica, avand ca organizator PSD.

Un partid in care alegerile se fura nu poate conduce o tara in tranzitie inspre democratie si statul de drept.

Ar crea brese in structurile locale ale PSD care, exploatate corespunzator, ar duce la paralizarea unor filiale intregi, in plina perioada electorala.

S-ar crea o tema de dezbatere publica cu penetranta si extrem de incomoda pentru PSD". Privind in urma, scandalul declansat dupa alegerile interne din PSD a avut intr-adevar efecte devastatoare asupra partidului.

Din afara sistemului

In acelasi document se vorbeste despre modul cum se pot obtine probe despre falsificarea alegerilor.

„Analiza sistemului de vot mixt care va functiona in cazul alegerilor interne din PSD duce la concluzia ca exista o singura posibilitate de obtinere a unor probe - din afara sistemului.

In privinta votului electronic, sistemul este teoretic impenetrabil din afara, dar, pe cale de consecinta, manipulabil de catre cei care il controleaza.

Posibilitatile de fraudare prin sistemul electronic sunt multiple, de la softuri relativ simple care pot dirija voturile in asa fel incat, indiferent ce voteaza membrul de partid, votul sau se contabilizeaza unde s-a decis in prealabil, pana la votarea in numele absentilor printr-un computer legat in retea cu cele folosite in procesul de vot, dar inaccesibil votantilor de rand.

Pentru a aranja lucrurile in modul dorit este imperativ necesar ca prezenta scriptica la vot sa fie sensibil mai mare decat cea faptica. Numarul participantilor la vot va fi umflat din start, pentru a crea legitimitate si pentru a raporta la centru cifre „adecvate".

Este de apreciat ca numarul membrilor de partid care vor vota efectiv in cursul zilei de 5 septembrie va fi practic dublat, prin votul absentilor", prognoza studiul.

„Mobilizare foarte buna"

La o zi dupa celebrele alegeri, Adrian Nastase, prim-ministru si presedinte PSD la acea vreme, a declarat ca a fost „un experiment reusit". El a mai subliniat faptul ca a fost „o mobilizare foarte buna in perspectiva alegerilor generale". A spus acest lucru, facand referire la faptul ca la vot s-ar fi prezentat 500.000 de oameni, adica 82a din membrii de partid.

Din numaratoarea de pe caseta reiese ca la Cluj „au fost la vot maximum 1.400 de persoane, iar cifra oficiala prezentata dupa alegeri a fost de 1.913 de persoane care au votat", a explicat „Curierul".

„Numarul oficial al votantilor a fost semnificativ mai mare decat al celor care au intrat fizic in incintele respective cu 30 pana la 80a. S-au realizat doua randuri de casete pentru cele noua judete", a declarat persoana care a furnizat inregistrarile cotidianului „Evenimentul zilei".

Din declaratiile acesteia se intelege ca un set de casete a ajuns la cel care a comandat monitorizarea, iar un set a ramas la cei care au realizat-o.

Declaratii

"Habar n-am cine ar fi putut filma un sediu PSD. Nu am nici o legatura cu acest lucru."

Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei

"Nu am auzit ca serviciile secrete sa fi avut drept obiectiv activitatea unui partid politic."

Virgil Magureanu, sef SRI in perioada 1990-1997

"Nu-mi dau seama cine ar fi avut interesul sa monitorizeze sediul PSD din Cluj."

Ioan Rus, presedinte PSD Cluj