Tom Hanks a inceput filmarile la "Codul lui Da Vinci"

de     Evenimentul Zilei
Sâmbătă, 2 iulie 2005, 0:00


Regizorul Ron Howard a inceput filmarile la „Codul lui Da Vinci", adaptarea bestsellerului lui Dan Brown, cu Tom Hanks in rolul principal. Echipa regizorului premiat cu Oscar pentru „O minte sclipitoare" a filmat deja la Hotelul Ritz, din Piata Vendome, in centrul Parisului, miercuri seara.

In zilele urmatoare echipa se va muta in Muzeul Luvru, unde a primit permisiunea sa filmeze doar noaptea si in zilele cand muzeul nu are program cu publicul.

In Luvru se petrece chiar prima scena a filmului, cea in care profesorul Robert Langdon (interpretat de Tom Hanks) descopera moartea curatorului muzeului si gaseste primele indicii ce-l vor ghida spre descoperirea unui secret fantastic, ascuns timp de secole de Biserica Catolica.

Din distributia filmului cu un buget de peste 100 de milioane de dolari mai fac parte si frantuzoaica Audrey Tautou, cunoscuta mai ales pentru rolul din „Amelie", Jean Reno, Sir Ian McKellen, Alfred Molina si Paul Bettany.
Vanatoare de comori

Cartea lui Dan Brown este un roman politist despre o vanatoare de comori cu un final controversat: profesorul Langdon descopera mai multe relicve istorice din care reiese ca Iisus si Maria Magdalena au fost casatoriti si au avut copii impreuna, ai caror descendenti mai traiesc si astazi.

Totul incepe in Muzeul Luvru, unde politistii descopera un cifru aproape imposibil de descifrat, in apropierea cadavrului curatorului muzeului. Langdon reuseste sa descifreze ghicitoarea, care il duce la descoperirea unor indicii ascunse in faimosului tablou „Mona Lisa", pictat de Da Vinci.

Impreuna cu nepoata curatorului ucis, Sophie Neveu (interpretata de Audrey Tautou), afla ca bunicul acesteia a fost ucis de membrii unei secte religioase, din care au facut parte si Isaac Newton, Botticelli, Victor Hugo sau Da Vinci, pentru ca detinea secrete despre identitatea Mariei Magdalena si relatia ei cu Iisus Christos.

Westminster Abbey a interzis filmarile

Teoriile lui Dan Brown au fost deja respinse public de Vatican si Biserica Anglicana pentru ca deturneaza semnificatiile crestinatatii. Conducerea Catedralei Westminster Abbey, din Londra, nu a permis echipei lui Ron Howard sa filmeze scene din „Codul lui Da Vinci" in interior.

Potrivit unui comunicat emis de oficialii catedralei, cartea ecranizata prezinta teorii false din punct de vedere religios. „Desi este o carte incitanta, „Codul lui Da Vinci" nu este fondata din punct de vedere religios... Ca urmare, nu ar fi potrivit sa se filmeze aici scene din carte", se precizeaza in comunicatul bisericii.

Producatorul a lansat deja teaserul

Desi filmarile se vor termina abia pe 19 octombrie in Marea Britanie, producatorul, studiourile Columbia-Sony, a realizat deja un film de prezentare care ruleaza in cinematografele americane. Pentru ca nu au putut include secvente din film, echipa de productie a reprodus pe computer cateva imagini.

Filmuletul incepe cu intrebarea „Ce secret care ar putea schimba pentru totdeauna istoria omenirii ascunde cea mai importanta opera de arta a lumii?", ilustrata cu imaginii de detaliu din tabloul „Mona Lisa". „Indiferent ce ai citit, indiferent ce crezi, calatoria este de-abia la inceput", se incheie prezentarea.

Teaserul este disponibil si online, pe site-ul oficial al filmului, si a fost deja vizionat de doua milioane de ori. Filmul „Codul lui Da Vinci" va avea premiera mondiala anul viitor, pe 19 mai, a anuntat Columbia-Sony.

La concurenta cu Biblia

Cel de-al patrulea roman al scriitorului american Dan Brown (40 de ani), „Codul lui Da Vinci", a fost publicat in martie 2003. Un thriller istoric care a starnit multa valva, o carte considerata o „blasfemie" de crestini, „Codul lui Da Vinci" a batut majoritatea recordurilor de vanzari din intreaga lume. Din 2003, cartea s-a vandut in 25 de milioane de exemplare, in 44 de limbi din toata lumea.

Biblia este singurul volum care a inregistrat vanzari similare in ultimii doi ani, sustin specialistii americani. Pornind de la „Codul" lui Dan Brown, s-au scris opt carti care neaga multe dintre informatiile incluse in roman si sapte ghiduri care sa ajute cititotii sa inteleaga „codul".

In prezent, pe postul NBC, se filmeaza un reality-show in care concurentii vor folosi istoria si folclorul pentru a rezolva puzzleuri oculte din cartea lui Brown. Ca urmare a succesului cartii, Dan Brown a fost inclus in topul „celor mai influenti 100 de oameni" de catre publicatia americana „Time Magazine". (Oana Botezatu)

Cea mai vanduta carte din Romania

In Romania, „Codul lui Da Vinci" s-a vandut in 55.000 de exemplare, a batut toate recordurile in domeniu si se afla pe primul loc in toate topurile de carte inca din luna noiembrie, potrivit reprezentantilor Rao, editura care a tradus bestsellerul lui Dan Brown.

Vanzarile internationale au scazut insa in ultima luna, dar ocupa inca pozitii fruntase in topurile americane de la sfarsitul lunii iulie. Astfel, in clasamentul „Wall Street Journal" cartea este pe locul trei, la fel ca in topul editorilor americani de carte, insa „USA Today" a clasat bestsellerul doar pe pozitiz a 13-a.

In topul „New York Times", „Codul lui Da Vinci" a tinut primele pozitii 114 saptamani, potrivit presei americane.















66 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi