O marturisire ocazionala (de Octavian Paler)

de Octavian Paler     Cotidianul
Marţi, 5 iulie 2005, 0:00


Faptul ca fac gazetarie e, oare, o forma de masochism? De ce nu ezit sa ma socotesc eu insumi un „anacronic“?

Mi-am „petrecut“ ziua de nastere asa cum se cuvenea. Coplesit de melancolii, de angoase si de intrebari. Ce sa sarbatoresti la 79 de ani? Trecutul? Din pacate, stiu ca la capatul oricarei amintiri ma asteapta un risc: sa ma simt un fel de strigoi. Prezentul? O buna parte din zi, al meu e reprezentat de baletul moliilor din biblioteca mea. Viitorul? Cred ca e mai prudent sa nu ma refer la viitor.
Dar nu tin sa vorbesc despre probleme care ma privesc doar pe mine. Am facut-o in „Autoportret intr-o oglinda sparta“. Si ce-as mai putea spune dincolo de faptul ca am inteles (mai bine decat as fi vrut!) vorbele Eclesiastului despre desertaciune? Poate, doar, sa repet fraza din jurnalul lui Pavese aleasa ca motto: „Exista o singura placere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie“.

Asa ca ma grabesc sa raspund altor intrebari: care privesc relatia mea cu lumea de azi.

1. Faptul ca fac gazetarie e, oare, o forma de masochism?

2. De ce nu ezit sa ma socotesc eu insumi un „anacronic“?

Detest, de fapt, politica. Si, nu o data, m-am detestat pe mine insumi ca, in loc sa recitesc „Razboi si pace“, ma intereseaza ce-a mai zis Basescu. Tin pe masa de vreo luna „Eroii“ lui Carlyle. Am citit cartea cu pasiune la o varsta (16 ani) cand nu cred ca am priceput mare lucru din ea. Si m-am gandit ca n-ar strica sa ma confrunt cu frumoasa ignoranta a adolescentei.

Dar n-am apucat sa recitesc decat capitolele care se refera la Dante, Shakespeare, Luther si Knox. In schimb, m-am ocupat de d-l Boc si de altii ca el. Unica justificare serioasa, a persoanelor lipsite de o vocatie certa care intra in politica, e cea valabila pentru prostituate: nu se poate fara ele.

Si, in repetate randuri, mi-am zis ca e o prostie sa-mi pierd vremea, acum cand orice risipa atarna greu, avand pareri despre un circ in care Hrebenciuc e „eminenta cenusie“, iar Boc e asemanat cu apostolul Pavel. Dar n-am renuntat.

De ce? Din vanitate? Mai am, inca, vanitati (e adevarat, din ce in ce mai putine), dar ele se leaga de alte lucruri. Nu ma numar printre cei care se lauda (sau isi imagineaza fara sa se laude) ca fac istorie. Tot ce vreau e s-o indur onorabil.

Iar cand am cedat unor reverii bovarice, mi-am dorit chiar sa pot uita, fie si partial, de istorie (care mi se pare o decadenta a starii mitologice, la fel cum viata de adult e o decadenta a copilariei).

Inseamna ca fac gazetarie din masochism? Nu. Cred ca explicatia pe care ar trebui s-o dau ar putea sa sune ca o afirmatie celebra a lui Luther: „Nu pot altfel“. Cu riscul de a parea patetic, voi spune ca nu-mi e indiferent ce se intampla cu tara mea.

Si, oricat de sceptic m-ar socoti unii, imi place sa cred ca grecii nu s-au inselat cand, dincolo de toate relele, au inchis in cutia Pandorei speranta.

Sa trec la sentimentul pe

care-l am, din ce in ce mai insistent, ca sunt un „anacronic“. Si nu e vorba de vreo cochetarie! Dimpotriva, declar foarte serios ca ma impac destul de bine cu acest gand. Din doua motive.

—Unul afectiv. Eu sunt legat sufleteste de o Romanie care nu mai este decat ca reminiscenta. Si nu am in vedere doar Romania rurala din care provin, ci si cea urbana, a adolescentei. Stiu bine ca Romania aceea nu era catusi de putin idilica; exista in ea mai mult Caragiale decat Eminescu.

Mai stiu ca avea, poate, prea mult „specific“, traficat de nationalisti si de un traditionalism miop, care impiedica asimilarea naturala a achizitiilor moderne. Dar, de cate ori ies pe strada sau ma uit la televizor, am senzatia ca romanii de azi au de la parintii lor doar limba, pe care au grija s-o urateasca.

Ma tem ca democratia dubioasa de azi, in loc sa repare, desavarseste ceea ce a stricat, in caractere mai ales, comunismul.

—Celalalt motiv e rational. Eu cred ca progresul tehnic, stiintific poate fi insotit uneori de un grav regres interior. E ceea ce se intampla, dupa parerea mea, in lumea contemporana. Civilizatia, avertiza Nietzsche, vrea altceva decat cultura. Iata-l confirmat; desi, in ce ne priveste, ar fi exagerat sa vorbim despre civilizatie.

Faptul ca si mitocanii de la noi au telefon mobil, ca semidoctii cu bani au televizor cu plasma e un fals semn de progres sub care se casca o infricosatoare criza a valorilor.

Cum sa nu-ti pui, deci, sperantele in sansa de a ramane un „anacronic“? Chiar daca asta nu-ti aduce decat esecuri (sunt vremuri in care un esec e mai semnificativ decat o reusita) pe care eu, unul, le compensez, relativ satisfacator, prin orgoliul credintei ca ele provin, logic, din iluzii prea mari.



















67 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică