Costurile de tranzactionare pe piata de capital

de Mihai Caruntu     Piata Financiara
Marţi, 5 iulie 2005, 0:00


In conditiile in care este putin probabil ca piata de capital sa mai asigure castigurile din ultimii ani, inflatia si dobanzile pasive au o singura cifra, iar profiturile nominale vor fi ajustate cu un impozit de 10%, o analiza a costurilor de tranzactionare pe piata de capital este oportuna si necesara.

Pana la inceputul acestui an, pentru prea putini dintre investitori comisionul de intermediere era un element important in decizia de a investi in actiuni sau in selectia unei case de brokeraj. Si nu este surprinzator ca lucrurile au stat in acest fel.

Cat timp bursa a adus randamente substantiale, cum a fost cazul in 2004 cand actiunile au crescut cu 100% in termeni reali, prea putin a contat pentru un client daca brokerul isi oprea un comision de tranzactionare de 3% in loc de 2%, cat ar fi oferit o alta societate de servicii de investitii financiare (SSIF).

Potrivit acestui exemplu, pentru un ciclu investitional de un an costurile de intermediere asociate unei investitii la bursa ar fi diminuat randamentul real cu 6%, iar castigul net ar fi ajuns la 94%. Si in aceste conditii nici un investitor nu ar avea de ce sa se simta frustat.

In general pe o piata in crestere, precum cea romaneasca in ultimii ani, majoritatea celor ce au investit au parut inteligenti si inspirati. Cum insa cariera de investitor la bursa, presupune inevitabil trecerea printr–o perioada mai lunga de scadere a pietei, calea de la satisfactie la nemultumire poate fi neasteptat de scurta.

Si atunci cand profiturile se ajusteaza sau cand pierderile sunt cuvantul de ordine, in mod natural apare o sensibilitate mai ridicata legata de procentul cu care comisioanele de tranzactionare contribuie la rezultatul negativ. Printr–o astfel de perioada trece in prezent bursa de Bucuresti.

Oricum insa trebuie acceptat faptul ca odata cu maturizarea sa, randamente precum cele din 2003 sau 2004 nu vor mai fi accesibile pentru marea majoritate a jucatorilor.
Pe langa iritarea fireasca pe care “bear market” o trezeste in randul investitorilor, o analiza atenta a costurilor de tranzactionare pe piata de capital este stimulata de inca doua elemente importante. Pe de o parte inflatia si randamentele nominale aduse de un depozit bancar vor fi incepand cu acest an mai mici de 10%.

In al doilea rand cei ce vor vinde un pachet de actiuni inainte de un an de la realizarea achizitiei vor plati un impozit de 10% pe castigul realizat.
Ca atare variabilele la care investitorii trebuie sa se raporteze incepand cu 2005 sunt cu un ordin de marime mai mic decat pana la inceputul acestui an.

Un calcul sumar ne arata ca daca la o inflatie de 7% in 2005, adaugam un comision de intermediere la vanzarea si cumpararea titlurilor de 1,5% rezulta ca din randamentul nominal al unui portofoliu trebuie sa scadem 10% pentru a vedea cat este de fapt castigul real. In plus, daca titlurile au fost detinute mai putin de un an, trebuie sa luam in calcul si impozitul pe castigul de capital.
In acest context fiecare jucator socoteste cat ar trebui sa castige la bursa astfel incat sa merite asumarea unui risc net superior fata de un plasament in titluri de stat sau intr–un depozit bancar. Din acest punct de vedere prima de risc urmarita de un investitor se situeaza intr–un interval foarte larg.

Un nivel minimal ar fi de 10%, ceea ce inseamna ca randamentul mediu al unui portofoliu in 2005 ar trebui sa fie de 20%. Or, foarte multi dintre cei familiarizati cu investitiile bursiere, socotesc ca un astfel de castig nu va putea fi obtinut de multi dintre jucatori.

Brokerii isi pazesc comisioanele

Exista astfel toate motivele pentru ca investitorii sa se uite mai atent la costurile de tranzactionare.
Nu intamplator in exemplul anterior am avut in vedere un comision de intermediere de 1,5%, acesta fiind cel mai mic ce poate fi obtinut de un investitor care se decide sa cumpere actiuni in valoare de pana la 5.000 euro.

Cum putini dintre cei care investesc pe piata de capital dispun de sume mai mari, nivelul comisionului de 1,5% este de referinta pentru ceea ce inseamna asa numitul segment de retail pe piata noastra.
Casele de brokeraj stabilesc comisioanele de tranzactionare in functie de valoarea transferurilor generate de clienti (de regula) lunar, acestea fiind ajustate periodic in functie de rulajele istorice efective.

Practic exista multiple abordari in privinta politicii de comisioane, astfel ca in functie de valoarea ordinelor de vanzare sau cumparare, costurile de intermediere pot sa varieze de la 0,5% pentru tranzactii in valoare de peste 200.000 de euro lunar, la mai mult de 3% daca sumele investite sunt mai mici de 1.000 euro.
Ar fi fost desigur interesant sa putem prezenta grilele cu comisioanele de tranzactionare pentru cele mai importante case de brokeraj. Insa, surprinzator, desi am adresat o astfel de solicitare celor mai activi operatori, reprezentantii acestora nu au fost foarte entuziasti sa comunice sistemul de comisioane practicat.
Aceasta atitudine a fost motivata prin faptul ca fixarea unui anumit nivel al comisionului de tranzactionare depinde de multe elemente ce nu pot fi stabilite la o prima interactiune cu un client. “Noi stabilim un anumit comision la deschiderea contului, insa ii explicam clientului ca el poate sa scada sau sa creasca in functie de volumul tranzactiilor derulate.

Pe de alta parte in prima etapa a colaborarii este dificil de estimat efortul pe care societatea trebuie sa il depuna cu un anumit client”, explica directorul unei companii de brokeraj. Un alt motiv pentru care unii brokeri spun ca o grila de comisioane nu este relevanta si deci nu o pot face publica, ar fi ca intr–o masura mai mare sau mai mica clientii primesc si consultanta de investitii.

Si, cum de obicei aceste servicii de consiliere nu se factureaza separat de cele de tranzactionare, singurul mod de a le cuantifica sunt prin intermediul comisioanelor de tranzactionare care strict din acest considerent pot fi mai mici sau mai mari. De aici si caracterul relativ pe care il pot avea comparatiile intre comisioanele practicate de o casa de brokeraj sau alta.

Mentionam ca exista societati de brokeraj care stabilesc un anumit comision de tranzactionare, dar investitorii platesc lunar o taxa fixa chiar daca nu efectueaza nici o vanzare sau cumparare de actiuni. Practic, in aceste cazuri, asemenea unor produse bancare, se platesc taxe de intretinere a conturilor.

Acestea au rolul de a acoperi diferite cheltuieli ale societatii de brokeraj precum comunicarea cu investitorii sau emiterea de extrase de cont.
Poate cea mai sugestiva explicatie pentru refuzul publicarii grilei de comisioane de tranzactionare a fost oferita de presedintele SSIF Broker, societate ce se situeaza intre primele cinci din punctul de vedere al cotei de piata. “Cautam sa promovam politica de comisioane numai in relatie cu clientii, fara a starni concurenta.

Nivelul comisionului perceput variaza in functie de marimea sumei investite, de concurenta dintr–o anumita zona, de frecventa operatiunilor in cont etc”, a comentat presedintele Petru Prunea.
Desi justificarile prezentate sunt pertinente, absenta unor informatii publice minimale despre cum sunt taxati investitorii duce la o situatie nefireasca pe piata serviciilor de intermediere de valori mobiliare. Insa poate cea mai importanta explicatie pentru intretinerea acestui mister in jurul comisioanelor de tranzactionare tine de lupta dura pentru supravietuire intre operatori.

Si totusi nu toate societatile contactate au fost reticente in a oferi informatii despre comisioane, iar companii precum Prime Transaction, Estinvest, Target Capital sau Intercapital Invest au fost de acord sa ne comunice politica lor in aceasta privinta.

In cazul Vanguard, societate intre primele zece din piata din punctul de vedere al valorii tranzactiilor intermediate, pe site–ul propriu este prezentata foarte clar strategia societatii in ceea ce priveste comisioanele platite de clienti.

Costurile nu se vor reduce

O parte dintre brokeri accepta afirmatia ca incepand cu 2005 serviciile de intermediere ar putea fi considerate scumpe in conditiile in care comisioanele platite de micii investitori vor ajunge sa reprezinte cam jumatate din nivelul inflatiei anuale.

Ca atare intrebarea fireasca este daca acestea pot sa mai scada, astfel incat intr–un timp relativ rezonabil sa ajungem la grile de comisioane sub 1%, ca pe pietele din Europa Centrala.

Raspunsul ferm este ca in conditiile in care avem peste 60 de societati de brokeraj autorizate, iar media valorilor zilnice ale tranzactiilor se situeaza sub cinci milioane de euro nu sunt sanse sa asistam la reduceri semnificative ale costurilor. Pana la urma lucrurile sunt foarte simple. Cat timp nu va creste valoarea tranzactiilor, brokerii nu au de unde sa reduca comisioanele.

Daca, intr–o varianta optimista, avem in vedere un comision mediu de intermediere de 3% raportat la valoarea totala a tranzactiilor la BVB si pe piata Rasdaq in 2004, rezulta ca toate cele 67 de case de brokeraj au obtinut anul trecut venituri de circa 23 milioane de euro. Ceea ce inseamna ca in medie unui SSIF ii corespund venituri lunare din tranzactionare de aproximativ 28.500 euro.

Ori reprezentantii mai multor case de brokeraj spun ca oricat ar vrea sa–si “stranga” un SSIF cheltuielile, acestea nu se pot reduce sub 15.000 euro lunar. In acest fel avem masura faptului ca o buna parte dintre societatile de profil functioneaza la limita de avarie. Ca atare comisioanele nu prea au de unde sa scada.

Cu atat mai mult cu cat implementarea noii arhitecturi institutionale a pietei de capital, care intre altele presupune aparitia unor noi entitati precum Depozitarul Central sau Fondul de Compensare a Investitorilor va insemna costuri suplimentare pentru brokeri.

In aceste conditii pana la o crestere sensibila a lichiditatii pietei solutia pentru imbunatatirea calitatii serviciilor si a reducerii costurilor pentru investitori ar consta in fuziunea sau disparitia unui numar important de societati de intermediere.

O solutie: fondurile pe actiuni

Intrebarea care se pune este daca costurile inalte de tranzactionare sunt o bariera majora in calea atragerii investitorilor din categoria retail pe piata de capital.
Pe de o parte, pornind de la schemele reduse de personal si de la dimensiunea redusa a pietei, societatile de brokeraj nu au nici un interes sa forteze atragerea micilor clienti. Adevarata batalie intre brokeri in conditiile actuale se da pentru investitori importanti. In loc de 200 de investitori cu conturi de pana la 5.

000 euro, orice societate de brokeraj prefera cativa clienti cu rulaje de zeci de mii de euro lunar. Este evident ca intretinerea relatiei cu sute de clienti mici este mult mai costisitoare decat cea cu marii investitori care genereaza pentru SSIF majoritatea veniturilor.
Asadar nu exista in prezent un interes real mare pentru atragerea jucatorilor de retail, si din acest punct de vedere pentru clientii fara “greutate” nu poate fi vorba de comisioane mai reduse.

“Lichiditatea pe piata este in scadere, atmosfera in randul investitorilor este pesimista si daca am scadea comisioanele la 0,5% tot nu ar veni noi clienti de retail, acestia fiind atrasi doar de cresterea bursei”, spune Alin Brendea, directorul de operatiuni al Prime Transaction.

“De asemenea nu am putea sa reducem semnificativ comisioanele pentru micii investitori, pentru ca atunci nu am mai avea putere de negociere cu clientii mari”, explica Brendea.
In aceste conditii un mic investitor trebuie sa isi faca cateva calcule simple. Daca are bagajul minim de cunostinte necesare poate sa testeze mai multe case de brokeraj pentru optimizarea raportului dintre calitatea serviciilor prestate si nivelul comisioanelor de tranzactionare.

In cazul in care este nemultumit de rezultatele unui astfel de demers sau din diferite motive, socoteste ca nu poate reusi in cariera de investitor, este mai bine sa aleaga un fond pe actiuni care ii va asigura accesul cu costuri reduse la un portofoliu diversificat de active. Numai ca nici decizia de selectie a unui fond specializat nu este la indemana oricui.

Faptul ca in prezent avem mai putin de 7.000 de investitori in fondurile pe actiuni si circa 20.000 de jucatori la bursa, demonstreaza cat de incepatori sunt romanii in administrarea finantelor personale.















316 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri