Librariile Carturesti, Grupul Anador si Ordinul Arhitectilor din Romania anunta castigatorii primei faze a concursului "Proiecteaza tu urmatoarea librarie Carturesti". Vom premia 19 participanti la concurs, dintre care 6 merg mai departe, pentru ca in faza a doua sa-i anuntam pe cei trei finalisti.

Va asteptam marti, 5 iulie, la ora 18:00 in ceainaria Carturesti de pe strada Pictor Arthur Verona nr. 13 (langa Cinema Patria), unde vom servi un ceai si prajituri cu aceasta ocazie.

Vor fi prezenti pentru o discutie in jurul proiectelor predate si despre ideea de la care a pornit aceasta initiativa privata: arh. Marius Marcu Lapadat (Presedintele Juriului), arh. Mariana Celac, arh. Lou Gelehrter (Anador), arh. Stefan Lungu (OAR), Stefan Nita (Carturesti).

Acest concurs face parte din proiectul Carturesti de promovare a arhitecturii de buna calitate si de reconversie a unor spatii traditionale care, desi au reusit sa scape de sistematizarea comunista, sunt acum puse in pericol de expansiunea haotica a spatiilor comerciale si de birouri.

Ne propunem sa respectam orasul si pe locuitorii sai, atragand atentia asupra faptului ca aspectul functional nu trebuie sa elimine aspectul estetic.

Ne-am alaturat cu entuziasm initiativei Anador de a renova primul depozit cu cai din Bucuresti si de a-l transforma intr-un centru comercial cu magazine specializate, care te invita la un alt fel de a merge la cumparaturi. Aceasta reconversie nu afecteaza structura cladirilor, ci din contra, le pune in lumina pe care o merita.

In prezent, exista centre similare doar in Paris si Londra (Duke of York Center, inaugurat recent).

"Food & Fashion reprezinta un nou mod, mai uman si mai personal, de a face afaceri, opus celui de supermarket, o intoarcere la comertul traditional in care negustorul se afla intre marfa si client", declara Lou Gelehrter, directorul Centrului Comercial Anador.

Pe de alta parte, ne dorim ca fiecare librarie Carturesti sa insemne o experienta culturala unica. Ne-au interesat mai ales solutiile originale, inovative de a pune in valoare cartea, ceaiul, muzica, dichisul.

Vrem ca proiectarea unei librarii Carturesti sa poata deveni atat o chestiune de prestigiu pentru arhitectii deja consacrati, cat si o cale de afirmare a tinerilor arhitecti. Cei care au intrat alaturi de noi in acest joc, ramane sa vedem marti, 5 iulie, la ora 18:00.