Intr-un interviu acordat in exclusivitate postului de radio Deutsche Welle, Graham Watson, presedintele liberal-democratilor europeni a declarat ca este foarte important ca raportul Comisiei Europene din toamna acestui an sa fie pozitiv astfel incat Romania sa adere la Uniunea Europeana in termenul prevazut, 1 ianuarie 2007.

Graham Watson s-a aratat dezamagit de parerile exprimate de socialistii francezi care sustin amanarea aderarii Romaniei, alaturi de crestin-democratii germani.

Domnule Graham Watson, in prezent exista in Romania o anumita confuzie in ceea ce priveste modul in care sunt percepute pe de o parte doctrina liberal-democrata si pe de alta parte neo-liberalismul. Care sunt diferentele de doctrina intre cele doua curente ?

GW: Cred ca sunt multe diferente...

grupul liberal-democrat din Parlamentul European isi are originea in trei surse clasice ale liberalismului: prima este reprezentata de liberalismul clasic, definit prin respectul acordat demnitatii individului; cea de a doua sursa este liberalismul economic al lui Adam Smith si David Ricardo si sustine ca piata libera este in general cel mai bun mijloc de a

produce bunastarea oamenilor; a treia sursa, cea a liberalismului social promovat de ganditori precum John Rawls si John Kenneth Galbraith, sustine ca nu este suficient sa ai libertatea de a face anumite lucruri, de a te bucura de drepturile oferite fara o alta, aceea care rezolva aspecte sociale, cum ar fi saracia, un nivel scazut de

educatie sau de sanatate publica. In concluzie, liberalismul democrat este un ecumenism liberal mult mai cuprinzator decat curentul neo-liberal care se regaseste in partide aflate mai degraba la dreapta esicherului politic si care sustin ca piata are intotdeauna „dreptate”.

IT: Care sunt diferentele doctrinare intre liberal-democrat si Partidul Popular sau

crestin-democratii din Parlamentul European ?

GW: Liberal-democratii sunt un grup parlamentar important care inclina balanta politica intre dreapta si stanga, ceea ce inseamna ca influentam de o maniera decisiva rezultatul votului.

Este corect sa spunem ca atunci cand discutam chestiuni legate de politici de mediu, libertati civile sau relatii externe, liberal-democratii tind sa fie mai degraba apropiati de socialisti si de stanga, in general.

Cand sunt in discutie chestiuni legate de Constitutia Europeana sau politici economice tindem sa sprijinim pozitia dreptei.

Aceasta ne ofera o pozitie puternica in cadrul PE dar in acelasi timp solicita din partea noastra un grad sporit de responsabilitate, si anume de a fi mijlocitorii compromisurilor in sfera intelegerilor politice la nivel european.

IT: Cu alte cuvinte, sustineti un model social de economie de piata cu o pronuntata nuanta liberala...

GW. Ei bine, ceva mai putin decat o economie de piata libera, dar cu siguranta o recunoastere a faptului ca avem nevoie de un amestec de piata libera si protectie sociala, pentru a oferi cetatenilor nostri cele mai bune conditii trai.

IT: Este ALDE un grup politic omogen? Ma refer la partidele care sunt destul de diferite in privinta doctrinei, de exemplu, cele doua partide daneze, Venstra (Partidul Liberal) si Radikale Venstra (Partidul Liberal Radical, de centru-stanga, n.red).

GW: Este adevarat, la acest moment exista doua partide daneze care sunt membre ale ALDE si care sunt, ca sa spun asa, de o parte si de alta a unui zid despartitor. Unul este in opozitie, altul este in coalitia guvernamentala dar ambele parti recunosc ca impart un trecut ideologic comun.

Intr-adevar, ele erau un singur partid, cu cativa ani inainte. Cand au decis sa mearga in directii diferite, unul a devenit un partid social liberal iar celalalt este mai mult un partid liberal, din punct de vedere al economiei.

Pe de alta parte, nu exista dificultati de a sta impreuna in Parlamentul European sau in Internationala Liberala fiindca impart in comun ideile liberale. Grupul liberal-democrat din PE, este un grup coerent in comparatie cu socialistii, la stanga sau cu crestin-democratii si conservatorii, la dreapta.

Cand vine vorba de a vota in acelasi fel, membrii nostri o fac intr-o proportie mult mai mare decat in cazul socialistilor sau crestin-democratilor.

IT: Exista un curent la moda in Romania, mai multe partide incearca sa se reorienteze doctrinar catre dreapta, catre crestin-democrati si catre grupul popular european. V-as ruga sa precizati care este deosebirea de esenta intre grupul liberal si cel crestin-democrat.

GW: Daca privim grupul crestin-democrat din PE vom putea observa o influenta din ce in ce mai mare a Vaticanului in deciziile de ordin politic. Am in vedere, de exemplu insistenta de a face din Uniunea Europeana un fel de club crestin elitist. Acest lucru nu este un ideal impartasit de liberali.

Ma gandesc, de asemenea la pozitia pe care crestin-democratii o au in problema cercetarii in domeniul prelevarii celulelor embrionare in scopuri terapeutice, pozitie fata de care noi suntem in dezacord total.

Totodata exista diferente si in ceea ce priveste abordarea pe care o avem in privinta relatiilor dintre state si forurile europene.

Crestin-democratii incearca sa dea timpul inapoi intorcandu-se la perioada statelor nationale, dorind sa le ofere mai multe putere, in timp ce liberal-democratii sunt de parere ca UE este un succes care s-a repercutat in mod pozitiv asupra tarilor si cetatenilor nostri, oferindu-le mai multa securitate, mai multa prosperitate si mai multe

oportunitati in viata decat au beneficiat in trecut. Astfel, noi suntem foarte atasati de ideea de a continua constructia europeana

IT: Care este pozitia liberal-democratilor in ceea ce priveste programul propus de Tony Blair in calitatea sa de presedinte in exercitiu al Uniunii Europene? De curand, in Romania a aparut un interviu cu Pierre Moscovici, in care raportorul PE il acuza pe Blair ca ar distruge Uniunea Europeana, sustinand ca Presedintia britanica

are un plan pentru urmatorii 6 ani, insa cu siguranta nu are unul pentru 6 luni. Cum comentati?

GW: Socialistii sunt foarte divizati in legatura cu viitorul politicilor economice si sociale. Tony Blair, socialistii suedezi poate si altii doresc modernizarea Uniunii Europene. Pe de alta parte, socialistii greci si cei francezi se opun acestui proces de modernizare. Punctul de vedere al liberal-democratilor este acela ca Tony Blair are dreptate.

Intr-adevar, trebuie sa reanalizam bugetul Uniunii Europene si sa vedem cat trebuie sa alocam din acesta pentru fermieri asa incat sa nu subminam concurenta. Totodata, credem ca ideea lui Tony Blair de a avea o economie mai competitiva este valida.

De altfel, unul din primele lucruri curajoase pe care l-au facut liberalii din Romania in momentul in care au ajuns la guvernare a fost acela de a reduce taxele. Rationamentul lor... economia romaneasca va deveni mai competitiva si chiar asa s-a si intamplat.

IT: Sa ne intoarcem la situatia politica din Romania. In aceasta perioada de timp s-au ridicat multe acuzatii la adresa unor lideri PSD, invinuiti de coruptie. Totodata acest partid se opune sistematic incercarilor de reformare a justitiei.

In acest context liderul grupului socialist din Parlamentul European, Poul Nyrup Rasmussen a venit la Bucuresti si a sustinut cu tarie PSD, criticand totodata reformele din domeniul justitie care trebuie implementate. Ce ar putea intelege romanii din aceasta situatie ?

GW: Cred ca romanii insisi trebuie sa decida ce tip de reforme doresc. Ei nu vor ca domnul Rasmussen, in calitate de presedinte al socialistilor europeni sa le spuna ce trebuie sa faca. Romanii au ales un guvern sa adopte reforme si guvernul asta face.

Nu sunt surprins ca opozitia critica guvernul, asta este rolul ei insa cred ca PSD-ul, ca multe alte partide care au fost la guvernare o lunga perioada de timp si care se trezesc deodata in opozitie, va avea nevoie de o perioada de reflectie, de redefinire a orientarilor sale politice Este un lucru sanatos, democratia in

asta consta, iar eu nu pot decat sa le urez succes.

IT: Care sunt legaturile dintre liberal-democrati si PNL?

GW: Avem relatii foarte bune cu partidul domnului Calin Popescu Tariceanu, un membru activ al Internationalei Liberale si al grupului liberal-democrat european de mai multi ani. Am fost foarte multumiti ca au ajuns la guvernare si suntem interesati de reformele pe care le realizeaza in Romania.

Au foarte multi oameni capabili si este un lucru bun sa-i vezi pe acestia in posturile de conducere din ministere.

IT :Va intra Romania in Uniunea Europeana la 1 ianuarie.2007? Exista parerea ca, indiferent de reformele intreprinse, amanarea aderarii se va produce oricum si alta care sustine ca acest lucru depinde numai de Romania.

Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu a mostenit o situatie foarte dificila. Sunt inca multe reforme care trebuie realizate pentru a integra Romania in UE la 1 ianuarie 2007. Cred ca premierul face ceea ce trebuie pentru integrarea la aceasta data.

Sper ca Romania va intreprinde suficient de rapid reformele necesare pentru a obtine din partea Comisiei un raport favorabil in toamna acestui an si a se integra in 2007. Daca va fi nevoie de ceva mai mult timp pentru asta.... nu este sfarsitul lumii. Sper sa putem respecta data de aderare agreata initial.

Daca romanii, in viata de zi cu zi, vor sprijini actiunile intreprinse de guvern atunci acest lucru va fi posibil.

Pe de alta parte, am sesizat si eu mesajele din ce in ce mai puternice si mai stridente din partea crestin-democratilor europeni si in mod special a celor din Germania cu privirea la amanarea admiterii Romaniei in 2007. Imi pare foarte rau sa aud asemenea voci si din partea socialistilor francezi.

Sper ca, in cazul in care Romania face tot ceea ce trebuie pentru a rezolva minusurile constatate, atunci data admiterii va ramane la 1 ianuarie 2007.