Jucatori in curtea Constitutiei (de Simona Popescu)

de Simona Popescu     Romania Libera
Luni, 11 iulie 2005, 0:00


Practica a dovedit ca, daca pesedistilor nu le convine o lege elaborata de actuala coalitie, o blocheaza pur si simplu. Orice plan ar face un prefect, el poate fi zadarnicit de presedintele Consiliului Judetean. Oricare corupt poate scapa nepedepsit daca "a lucrat" sub protectia oamenilor din Justitie plantati de PSD peste tot in pozitii-cheie.

In aceste conditii, probabil ca prietenii lui Nastase si Geoana s-au gandit batjocoritor: blocam reforma in Justitie si plecam linistiti in vacanta, iar fraierii de la putere sa-si bata capul o vara intreaga cum sa dreaga penibila situatie in care i-am aruncat! Calcul gresit.
Atunci cand fostul partid de guvernamant a plasat strategic - rezervandu-si majoritatea voturilor in Curtea Constitutionala - pesedisti de seama si rude apropiate ale liderilor, oferindu-le mandate foarte lungi, cei care au sesizat pericolul au fost relativ putini. A mai scris ceva presa, s-a mai discutat ceva prin Parlament...

A fost o mare greseala a actualei puteri ca a lasat atunci pe mana PSD o institutie extrem de importanta pentru democratia din Romania. Iar PSD, stiind ca se poate baza pe ajutorul judecatorilor fideli, a amenintat inca inaintea asumarii raspunderii de catre Guvern ca va sesiza Curtea Constitutionala pentru blocarea paragrafelor care nu le-au fost pe plac.

Pentru integrarea Romaniei in UE cea mai importanta problema de rezolvat este reforma Justitiei. Pentru PSD - dimpotriva. Multi lideri marcanti ai partidului sunt sau ar trebui cercetati penal pentru o multime de fapte sesizate de altfel de presa de-a lungul vremii.

Ei au tot interesul ca la conducerea instantelor si Parchetelor sa ramana oameni numiti de PSD care sa actioneze la fel ca fidelii de la Curte. De toti acestia PSD s-a folosit pentru a ne indeparta de UE.

Din pacate pentru ei, declansarea anticipatelor i-a surprins total nepregatiti, cu un procent foarte mic in sondaje, cu un presedinte de partid pe care nu-l asculta nimeni, cu un presedinte executiv de care s-a saturat toata lumea, fiind respins de electorat la alegerile trecute, si un Ion Iliescu compromis moral, cercetat de procurori pentru fapte deosebit de grave. Vor pierde si mai mult.
O solutie pentru iesirea din impas ar fi ca pesedistii care se joaca prin curtea Constitutiei cu destinele tarii sa-si dea demisia de onoare, cerand in schimb inapoi vechile carnete de partid. In acest fel, ar fi rezolvata o grava criza politica, integrarea Romaniei in 2007 n-ar mai fi pusa in pericol, iar imaginea tarii noastre s-ar imbunatati. Insa, fireste, ca n-o vor face.

Pe de o parte n-au cum, ei fiind la ordinul politic al celor care le-au asigurat fotolii caldute. Pe de alta parte, n-ar renunta nici unul dintre ei la privilegiile castigate prin fidelitatea aratata PSD. Culmea e ca se mai si prefac ca nu inteleg de unde atata tevatura... ca ei ar fi actionat, vezi, Doamne, ca niste veritabili profesionisti.

In timp ce jucatorii din curtea Constitutiei dau masura obedientei, pesedistii, maestri in arta conspiratiei, speculeaza din plin nemultumirile personale ale unora din Alianta, alimentandu-le prin tentaculele din presa.

Dar hotararea cu care liderii PNL si PD au decis sa nu lase ca destinele tarii sa fie calcate in picioare pune serios la indoiala credibilitatea intrigantilor lui Nastase si Geoana. In plus, fortarea de catre pesedisti a modificarii pachetului de reforma a Justitiei dupa cum doresc dumnealor demonstreaza ca i-a cuprins disperarea la gandul ca unii dintre ei se bucura de ultimele luni de libertate.

Detinand controlul asupra unor institutii fundamentale ale statului, PSD ar putea bloca oricand tot ce pofteste, iar istoria s-ar repeta. Numai "intoarcerea la popor" ar mai putea limpezi apele in politica romaneasca.



















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri