Daca la fotbalul traditional nationala Romaniei nu se descurca prea bine, in fata calculatorului „jucatorii” nostri fac ravagii. Astfel, reprezentativa de fotbal a Romaniei, formata din roboti programati pe calculator, se pregateste sa plece la Campionatul Mondial de fotbal virtual (ROBOCUP), ce se va desfasura in perioada 13-17 iulie, la Osaka, in Japonia.

Daca anul trecut au reusit sa ocupe locul 11 si sa ramina cu regretul: „Daca reuseam sa obtinem locul opt, la urmatoarea editie eram cap de serie”, cum a declarat reprezentantul Sebastian Marian, obiectivul pentru aceasta editie este depasirea grupelor. „Participarea noastra la aceasta competitie devine traditionala. Dorim sa depasim faza grupelor.

Se estimeaza ca echipa din 2050 la fotbal virtual va juca la fel ca aceea care va cistiga Cupa Mondiala la fotbalul adevarat”, a precizat unul dintre cei implicati in proiect, Ciprian Candea. Legat de competitie si de performanta obtinuta anul tercut, Sebastian Marian a mai precizat: „Majoritatea echipelor reprezinta universitati prestigioase din lume sau firme puternice de soft.

Sincer, nu ne-am asteptat la un rezultat asa de bun”.