Trupele americane si britanice din Irak urmeaza sa fie reduse drastic anul viitor

de Romulus Caplescu     Adevarul
Marţi, 12 iulie 2005, 0:00


Marea Britanie si SUA intentioneaza sa reduca grosul fortelor lor din Irak in prima parte a anului viitor, conform unui document secret prezentat de ministrul britanic al Apararii, John Reid, unui comitet guvernamental prezidat de premierul Tony Blair.

Intitulat "Optiuni pentru viitoarea pozitionare a trupelor britanice din Irak", documentul, care poarta mentiunea "Secret - UK eyes only", fiind destinat, cu alte cuvinte, doar privirilor unor inalte oficialitati din Marea Britanie, a intrat in posesia saptamanalului Mail on Sunday, confirmand dezvaluirile in acest sens facute inca de saptamana trecuta de cotidianul londonez Guardian.

Potrivit planurilor schitate de ministerul de resort de la Londra, pana la mijlocul anului 2006, numarul trupelor britanice urmeaza a fi redus de la actualul nivel de 8.500 de oameni la 3.000. In acelasi timp, trupele americane isi vor reduce efectivele cu peste jumatate, inca de la inceputul anului viitor, de la 176.000 la 66.000.

Decizia finala va depinde de situatia militara, de gradul de pregatire a fortelor de securitate irakiene, care sa preia misiunea fortelor coalitiei internationale si de "presiunile interne din Irak". Comandamentul militar britanic ar intentiona sa transfere, inca in octombrie a.c.

, trupelor de securitate irakiene controlul asupra provinciilor al-Muthanna si Maysan, urmand ca, in aprilie viitor, sa fie transferat controlul asupra altor doua provincii, Basra si Dhi Qar. Implicit, aceasta va insemna si reducerea cheltuielilor militare cu un miliard de lire sterline.

Intentiile americane sunt si mai drastice, trupele SUA urmand sa cedeze, pana la inceputul anului viitor, fortelor de securitate irakiene controlul asupra 14 din cele 18 provincii irakiene, unde se afla in prezent.

Conform documentului, Pentagonul este favorabil unei reduceri "relativ indraznete", in vreme ce comandantii de la fata locului sunt mai precauti, precautie explicabila prin cresterea spectaculoasa, in ultimul timp, a actiunilor insurgentilor.

Italienii incep sa-si aduca militarii acasa

Subliniind avantajele unei retrageri substantiale a trupelor britanice si americane, documentul avertizeaza insa asupra consecintelor in privinta celorlalte forte ale coalitiei, in special contingentele australian si nipon.

Guardian aminteste, in aceeasi ordine de idei, ca, nu mai departe de saptamana trecuta, Silvio Berlusconi a confirmat ca trupele italiene vor incepe sa fie readuse in tara in urmatoarele doua luni - totalul efectivelor aflate in prezent in Irak ridicandu-se la 3.000 de oameni.

Ce se va intampla cu trupele romane?

In document, cel putin in forma data publicitatii de mass-media din Anglia, nu se fac referiri si la alte tari, cum ar fi cazul Romaniei, de pilda, care are in Irak 860 de militari. Luna trecuta, intr-un interviu acordat postului de radio Delta RFI, presedintele Basescu a precizat ca trupele romane vor ramane in Irak "pana la capat".

Intrebat ce inseamna acest lucru, el a declarat: "Pana cand guvernul irakian va spune: nu mai avem nevoie de trupe romane, suntem in situatia de a ne garanta singuri stabilitatea... De asemenea, o data cu eventuala solicitare a guvernului irakian, va trebui sa ne consultam si cu aliatii nostri din Irak asupra momentului optim pentru retragerea trupelor romanesti".

Poate ca in lumina preocuparilor principalilor aliati occidentali, asa cum sunt ele reflectate de amintitul document secret, "momentul optim" nu ar mai trebui sa intarzie prea mult, de vreme ce insisi acesti aliati se gandesc serios la retragere. Altminteri, riscam sa fim, cum se spune, "ultimii - care sting lumina".



















29 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică