Srebrenita - o pata de sange pe istoria Europei

de Mihai Ionescu     Romania Libera
Marţi, 12 iulie 2005, 0:00


Dupa un mars de trei zile prin paduri si munti, timp in care au strabatut 70 de kilometri, o mie de oameni au ajuns ieri la Srebrenita, locul de unde fugisera in urma cu exact 10 ani, cand acest nume era sinonim cu moartea. Sunt musulmani bosniaci care au reusit sa scape din cel mai cumplit macel savarsit in Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial. Alti 8.

000 de conationali n-au avut norocul lor, iar astazi zac in gropile comune unde au fost aruncati de cei care i-au ucis in numele purificarii etnice.

La un deceniu distanta de acele evenimente, Srebrenita este tot in doliu. Victimele masacrului au fost comemorate ieri, in prezenta unei multimi de peste 50.000 de oameni. A fost ridicat un memorial, iar 610 victime identificate - exhumate din cele 60 de gropi comune descoperite in jurul orasului Srebrenita - au fost reinhumate acolo.

La ceremonia funerara au asistat oficiali europeni, intre care comisarul UE pentru Extindere, Olli Rehn, ministrii de Externe britanic, olandez si francez Ð Jack Straw, Ben Bot si, respectiv, Philippe Douste-Blazy. A venit si fostul negociator american Richard Holbrooke, arhitectul acordului de pace de la Dayton prin care s-a pus capat razboiului din Bosnia (1992-1995).

Nu a venit insa procurorul Tribunalului Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte, revoltata de faptul ca Radovan Karadjici si Ratko Mladici, cei doi lideri ai sarbilor din Bosnia considerati responsabili pentru masacru, nu au fost arestati.
O prezenta contestata de catre unii supravietuitori a fost cea a presedintelui Serbiei, Boris Tadici. "Am venit sa aduc un omagiu victimelor inocente", a spus presedintele sarb, citat de AFP. Tadici si-a exprimat speranta ca Ratko Mladici va fi arestat "in urmatoarele zile".

In Serbia, ca si in Republica Srpska din Bosnia, sunt numerosi cei care refuza sa infrunte adevarul in legatura cu masacrul de la Srebrenita. Mult timp, autoritatile de la Belgrad au minimalizat proportiile genocidului, insistand ca sarbii n-au facut decat sa se apere si ca, oricum, musulmanii bosniaci au comis, la randul lor, crime asemanatoare impotriva sarbilor.

Sub presiunea internationala, aceasta atitudine s-a schimbat treptat. Semnificativ, trei canale tv private din Serbia au transmis in direct comemorarea de la Srebre-nita. Sambata, la un miting in centrul Belgradului, 4.000 de persoane au asistat la un documentar despre civilii sarbi ucisi de croati, de bosniaci sau de albanezii din Kosovo.

"Un esec al NATO si al ONU"

Fostul negociator american Richard Holbrooke a deplans masacrul de la Srebrenita ca pe "un esec al NATO si al fortelor ONU de mentinere a pacii". La randul sau, ministrul britanic de Externe, Jack Straw, a declarat ca "este o rusine pentru comunitatea internationala ca o asemenea oroare s-a derulat sub ochii nostri, fara ca noi sa facem ceva pentru a o impiedica".
Declarata zona de securitate de catre ONU in 1993, enclava Srebrenita se afla oficial, in iulie 1995, sub protectia unui batalion olandez al Castilor Albastre.

Invocand faptul ca militarii nu le-au protejat rudele, doua familii din Bosnia ale unor victime ale genocidului de la Srebrenita au anuntat ca vor actiona in justitie statul olandez. Cele doua familii sustin ca rudele lor au fost ucise deoarece militarii olandezi au refuzat sa le evacueze, desi lucrau chiar pentru Castile Albastre.

Autoritatile de la Haga nu au cerut scuze rudelor victimelor, pentru ca "nu Olanda este vinovata de masacru, ci fortele sarbe din Bosnia ale lui Radovan Karadjici si Ratko Mladici", dupa cum a declarat un purtator de cuvant al guvernului olandez.

Pe de alta parte, comisarul Olli Rehn a pledat ca "ura etnica si nationalismul distructiv sa fie definitiv ingropate in Bosnia, in Balcani si in intreaga Europa, pentru a nu mai vedea alte Srebrenite".

Ceremoniile de la Srebrenita s-au desfasurat pe fondul unor ample masuri de securitate luate de politia bosniaca, dupa descoperirea, saptamana trecuta, a circa 35 de kilograme de explozibil la memorialul din oras. Trei persoane banuite ca au amplasat explozibilul au fost retinute, dar politia nu a oferit alte amanunte legate de apartenenta lor etnica.















70 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi