Autoritatile transnistrene au solicitat recent Federatiei Ruse suplimentarea efectivelor prezente in regiune "in vederea mentinerii pacii", transmite Rompres.

Potrivit ministrului Securitatii de Stat al auto-proclamatei republici transnistrene, Vladimir Antiufeev, autoritatile de la Tiraspol doresc ca numarul militarilor rusi sa creasca de la 500 la 2400, invocand acordul din 1992 privind prezenta contingentului de pace al Rusiei in zona de conflict moldo-transnistrean.

Documentul in cauza prevede prezenta unui numar de aproximativ 2400 de militari rusi in regiunea transnistreana. Demersul autoritatilor de la Tiraspol contravine unei interventii recente a Parlamentului de la Chisinau, prin care Rusia a fost invitata sa isi retraga trupele din Transnistria pana la sfarsitul anului in curs.

Totodata, parlamentarii moldoveni au cerut OSCE sa puna la punct un mecanism international pentru evacuarea trupelor armate din zona de conflict, recomandand, in schimb, introducerea pe teritoriul republicii de observatori si experti din partea OSCE, UE, Consiliului Europei si SUA, care sa supravegheze procesul de demilitarizare a teritoriului transnistrean.

La randul sau, presedintele de la Chisinau Vladimir Voronin a declarat ca nu este necesara o prezenta militara in Republica Moldova, apreciind ca "locul oamenilor inarmati in zona de securitate trebuie ocupat de observatori care sa actioneze cu mandat international".

In replica, liderul transnistrean Igor Smirnov a afirmat ca Transnistria "nu va intra in componenta Moldovei si ca un asemenea scenariu de rezolvare a problemei transnistrene este exclus", argumentand ca o reglementare definitiva a problemei transnistrene poate fi obtinuta doar in momentul in care ambele parti - Moldova si Transnistria - vor discuta de pe pozitii egale.

Munitiile din Transnistria vs Romania si Ucraina

O eventuala explozie a depozitelor de munitii din satul transnistrean Cobasna ar putea avea consecinte dramatice pe un teritoriu intins, incluzand Ucraina si Romania transmite Agentia "Rusia la zi" .

Aceasta este concluzia formulata de expertii Academiei de stiinte a Republicii Moldova, si prezentata la sedinta Consiliului Suprem de Securitate a tarii, reuniune desfasurata pentru prima data in prezenta presei, remarca agentia Regnum.

Comparabila cu bomba de la Hiroshima

In opinia specialistilor, 20.000 de tone de proiectile, bombe si rachete ale armatei ruse, pastrate in depozitele de la Colbasna, contin peste 10.000 tone de explozibil, ceea ce poate fi comparat cu puterea bombei lansate asupra Hiroshimei.

O mare parte din aceste munitii au fost fabricate inca dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si sunt netransportabile, iar alta parte se afla sub cer deschis. Detonarea se poate produce fie la o simpla manevra neindemanatica cu focul, fie in urma unui atac terorist. In plus, o explozie ar putea arunca in aer gazoductul care trece nu departe de localitatea mentionata.

Problema a comunitatii europene

Dupa audierea raportului, Serghei Pirojkov, adjunctul sefului Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova a declarat ca "dimensiunea consecintele descrise de raport ne permit sa afirmam ca este o problema nu doar a Moldovei, ci a intregii comunitati europene".

Prezent la intalnire, Dmitri Tkaci, ambasador cu misiuni speciale al MAE de la Kiev, a propus ca raportul sa fie distribuit in timpul uneia dintre sedintele plenare ale OSCE, pentru a primi cea mai larga raspandire si pentru ca dezbaterea sa capete caracter international. In plus, el a declarat ca Ucraina isi va intensifica rolul in procesul de reglementare a crizei transnistrene.

In incheiere, presedintele Moldovei, Vladimir Voronin, a declarat: "Nu trebuie sa ne fie rusine sa recunoastem ca avem nevoie de ajutorul si atentia comunitatii mondiale, dand impresia ca nimic nu se intampla. Este ceva foarte serios si foarte important. Sunt convins ca sunt insuficiente discutiile despre independenta, suveranitate.

Sunt doua lucruri pentru care trebuie luptat cu toate metodele, caile si mijloacele, cel mai corect fiind informarea detaliata a comunitatii internationale in legatura cu ceea ce se intampla si care ar putea fi urmarile".

Arsenalele de la Cobasna, folosite ca elemente de santaj impotriva Chisinaului

Arsenalele de la Cobasna au menirea sa fie un fel de sabie a lui Damocles deasupra Chisinaului, care este pe cale sa cada, sustine Petru Bogatu, editorialistul singurului cotidian romanesc de la Chisinau, "Flux", comentand in editia de ieri a ziarului sedinta CSS, in care, desi "nu a fost adoptata nici o decizie, s-a dat de inteles ca Republicii Moldova i se pregateste ceva".

Bogatu afirma ca in cadrul sedintei savantii au descris pericolul pe care il prezinta munitiile stocate la Cobasna, pe care Moscova refuza sa le evacueze, insistand ca acest proces sa fie sincronizat cu procesul de reglementare politica a conflictului transnistrean, dupa cum informeaza Agentia FLUX.

"Arsenalele care, de altfel, pot fi lichidate sau retrase de pe teritoriul Republicii Moldova in curs de un an de zile, sunt folosite de Kremlin ca elemente de santaj la adresa Chisinaului. O mare parte a armelor si munitiilor de la depozitele militare rusesti din Transnistria este fabricata pana la cel de-al doilea razboi mondial si nu mai este utilizabila de multa vreme.

Munitiile pot fi insa aruncate in aer. Tocmai de aceea, Rusia refuza sa le evacueze", sustine editorialistul. In opinia lui Petru Bogatu, CSS "a batut saua sa priceapa calul, s-a dat de inteles ca ceva ni se pregateste si, totodata, s-a dat alarma".

"Daca Republica Moldova nu va fi ajutata azi de comunitatea internationala sa treaca primejdia ce se abate dinspre arsenalele din stanga Nistrului, maine ar putea fi tarziu", concluzioneaza Petru Bogatu, citat de AP FLUX.

Rusia, principalul aliat al Transnistriei

Locuitorii din Transnistria vad in Rusia principantul aliat, potrivit unui sondaj de opinie, transmis de Agentia "Rusia la zi". Studiul, realizat de Centrul de Analiza Ruso-Transnistrean inaintea mult doritelor "alegeril parlamentare din toamna anului 2005 si celor prezidentiale din 2006", arata ca 84,7% dintre respondenti cred ca Rusia este principalul sprijin si aliat al Transnistriei.

Alti 10% au numit Ucraina, 2,7% - Moldova, si 0,8% - Statele Unite.

Locuitorii din Transnistria au apreciat ca le place mai mult declaratia ca republica nerecunoscuta este parte a Rusiei (46,7%), decat parte a Moldovei (5,5%). Mai mult, 60,2% din locuitorii republicii ar vrea sa primeasca cetatenie rusa, 27,3% - ucraineana, 9,9% - moldoveana, 1,7% - romana, iar 0,9% - cetatenie poloneza.

Sondajul a mai aratat ca 53% din cei chestionati cred ca problemele republicii provin de la faptul ca statul nu este recunoscut de comunitatea internationala. Alti 29% sustin ca elita conducatoare si legile trebuie schimbate pentru a a rezolva cele mai urgente probleme, transmite RIA Novosti.

Cei din Transnistria au apreciat ca, mai presus de toate, ei sunt ingrijorati de criza economica (40,1%), instabilitatea politica (29,7%), si de amenintarile la adresa sistemului de stat (20,3%). Astfel, 57% dintre intervievati au afirmat ca, la viitoarele alegeri parlamentare, vor vota pentru a schimba situatia.

(Luciana POP, Anne Marie LUPASCU)