ASUSTeK Computer a lansat placa video EN7800GTX, care incorporeaza cel mai recent GPU (Graphics Processing Unit) de la NVIDIA - GeForce 7800 GTX cu 256 MB memorie video DDR3.

ASUS EN7800GTX ruleaza la o frecventa de 470 MHz pentru core si 1,2 GHz pentru memoria DDR3. Dispune de o serie larga de conectori: dual VGA, dual DVI, iesire S-Video, iesire video RCA, iesire video HDTV, intrari video RCA si S-Video.

GeForce 7800 GTX, nume de cod G70, este noua generatie de cipuri grafice proiectate de NVIDIA. Arhitectura acestui GPU ofera de pana la doua ori mai multa putere ducand performanta in jocuri la nivele extreme. GeForce 7800 GTX suporta Microsoft DirectX 9.0, Shader Model 3.0 si OpenGL 2.0.

In plus, este implementat un procesor video prin intermediul caruia ofera o calitate si claritate video deosebite, PC-ul fiind transformat intr-un sistem home theatre.