Opozitia manifestata fata de regimul comunist a avut o gama foarte variata. Oamenii carora brusc li s-a interzis sa fie liberi au gasit modalitati, de multe ori iesite din comun, de a-si manifesta dezacordul fata de noii stapani. Unii s-au retras in munti si s-au opus cu armele jugului comunist. Altii au protestat cu poezii sau manifeste aruncate in orasele aglomerate.

Multi dintre acesti omeni curajosi, deseori inconstienti de ceea ce vor pati, au riscat enorm. O alta categorie este cea a persoanelor care pur si simplu au parasit tara optand pentru una dintre societatile civilizate din vestul continentului sau chiar de peste ocean.

Aceasta categorie s-a divizat cu timpul, unii dintre ei au incercat sa-i sprijine pe cei ramasi si chinuiti in tara, altii si-au vazut de treaba lor, asteptand ca timpul sa rezolve suferinta Europei Orientale. Cei care au ales drumul exilului si i-au sprijinit pe cei din tara au gasit felurite modalitati de a-si manifesta dezacordul fata de regimul comunist.

Una dintre acestea a fost editarea unor marci postale. Definitia de marci postale este improprie pentru ca ele nu aveau putere de francare, iar Uniunea Postala Universala nu le-a recunoscut ca marci postale oficiale sau particulare.

Totusi, care era rostul acestor petice de hartie? Prin mesajul graficilor si al textelor care au fost tiparite pe ele, autorii lor au dorit sensibilizarea opiniei publice internationale, dar si transmiterea unor mesaje catre cei din tara, ca lumea sa stie ca le este greu si le pasa de soarta lor. Rezultatul propus a fost partial.

Opinia internationala a condamnat in repetate randuri excesele comunistilor, dar fara prea mare succes, cat despre mesajele catre cei din tara ele ajungeau sporadic datorita cenzurii administratiei postale romanesti.

Efectul cel mai sigur a fost enervarea la culme a unor ofiteri ai Sigurantei si mai tarziu ai Securitatii, care, vazand trimiteri postale "francate" cu timbrele exilului romanesc o luau razna la propriu si la figurat.

Cum functiona acest tip de protest anticomunist? Scrisorile trimise din Spania, Franta, Anglia, Germania si o serie de tari din America de Sud, pe langa marcile postale oficiale ale tarilor de unde au fost expediate, erau francate si cu aceste emisiuni cu caracter politic. Emisiuni postale ale exilului romanesc nu apar in cataloage filatelice si nici nu au calitatea de material de expozitie.

Cei mai prolifici editori de marci de acest gen au fost membrii exilului romanesc stabiliti in Spania. Aici trebuie sa remarcam ca cei care au avut asemenea initiative au fost persoane apropiate Miscarii Legionare. Asa se explica numarul mare de emisiuni tiparite in tiraje considerabile, precum si tematica unora dintre timbrele respective.

Un alt centru important al emisiunilor a fost comunitatea romanilor din Brazilia. Pana in prezent nu exista un studiu privind aceste emisiuni, ele fiind prezentate doar ca timbre de propaganda de catre o pagina de Internet specializata pe emisiunile filatelice din Romania.

Guvernul din Exil stabilit in Madrid - Spania, a emis peste 50 de serii de marci, iar Organizatia Exilului Romanesc "Mihai Viteazul" cu centrul in Rio de Janeiro - Brazilia a emis cel putin trei serii de timbre care au fost puse in circulatie in noua tari. (Laszlo KALLAI)

1. Al doilea congres mondial al Uniunii Latine - 10 mai 1954

Emisiunea are trei piese, avand valori nominale de 5, 10 si 15 bani. Aceasta emisiune a exilului romanesc a aparut intr-un tiraj considerabil, 25 de mii de exemplare dantelate, cinci mii de exemplare nedantelate si zece mii de carnete filatelice. Marcile reprezinta trei dintre personajele istorice ale romanilor - Decebal, Mihai Viteazul si Alexandru Ioan Cuza.

Cele trei marci au reaparut in lumea exilului romanesc cu ocazia implinirii a 38 de ani de la Unificarea Transilvaniei cu tarile Romanesti. De aceasta data timbrele au fost supratiparite cu urmatorul text de culoare neagra: UNIREA ROMANILOR/ALBA-IULIA/1 Decembrie 1918.

2. Conferinta de la Berna - 1 decembrie 1955

De aceasta data este vorba de o marca postala si un bloc fiecare avand varinata albastra respectiv rosu. Tirajul este de 25 de mii de marci si cate trei mii de colite din fiecare culoare.

3. UNESCO - 9 aprilie 1956

Are o singura valoare, de zece bani. Au fost tiparite sase mii de exemplare si 500 de carnete filatelice. Ilustratia marcii este harta Romaniei Mari intr-un cerc al carei linie este format din zale de lant, reprezentand starea romanilor la aceea vreme.

4. Biblioteca romana de la Freiburg - mai 1956

Marcile au fost emise pentru a comemora sapte ani de la infiintarea bibliotecii romanesti de la Freiburg. Este vorba de un supratipar al emisiunii UNESCO - 1956 avand culoarea albastra. Supratiparul contine urmatorul text: SAPTE ANI DE LA EXISTENTA/BIBLIOTECA ROMANA DIN FREIBURG/10 MAI 1956

5. Expozitia Mondiala a Agriculturii - editia a 3-a - 23 mai 1956

Seria are sase valori din care trei reprezinta animale, iar alte teri diferite flori. Din fiecare set au fost emise 20 de mii de serii dantelate si trei mii de serii "taiate" si ca o noutate au fost realizate in scop filatelic 800 de FDC.

6. 38 de ani de la Unificarea Transilvaniei cu Principatele Unite - 1 decembrie 1956

Este o emisiune supratiparita pe marcile "Al doilea congres mondial al Uniunii Latine - 10 mai 1954" cu urmatorul text de culoare neagra: UNIREA ROMANILOR/ALBA-IULIA/1 Decembrie 1918. Au fost realizate 5000 de serii, respectiv o mie de coli comemorative.

7. EUROPA 1956 - 13 ianuarie 1957

Emisiunea cuprinde trei valori a cate 15 bani. Au fost tiparite 50.000 de bucati dantelate, doua mii de serii nedantelate si o mie de exemplare de francaturi filatelice.

8. 40 de ani de la luptele de la Marasesti - 19 august 1957

Seria are doua piese, supratiparite timbrele din seria 38 de ani de la Unificarea Transilvaniei cu Principatele Unite - 1 decembrie 1956 avand ca text: Marasesti/simbol al vitejiei romanesti 1917-1957. A aparut in trei mii de exemplare.

9. 500 de ani de la nasterea lui Stefan cel Mare - 13 septembrie 1957

Emisiunea este un supratipar al marcilor din emisiunea EUROPA 1956. Marcile au fost supratiparite in perechi orizontale de cate doua timbre cu textul: Stefan cel Mare domn al Moldovei/atlet al lui Hristos si viteaz aparator al frontierei rasaritene a Europei 1457 - 1957. Au fost realizate cinci mii de marci din care 600 de FDC si 500 "Carte Maximum"

10. Centenarul primei marci postale din Moldova - 10 mai 1958

Marca are ca actor principal timbrul de valoare nominala de 81 parale aparuta vara anului 1858 si a fost imprimat la "Atelia Timbrului" din Iasi. S-au fost realizate 15.000 de exemplare dantelate, trei mii de marci nedantelate. Din acest tiraj au fost folosite un numar de 1300 pentru realizarea unor FDC si francaturi filatelice

11. EUROPA - a doua emisiune - 10 mai 1958

Seria este compusa din dou marci de 25 si 50 de bani. A fost emis intr-un tiraj considerabil de 20 de mii de serii. Au fost realizate sute de FDC-uri si francaturi filatelice.

12. EUROPA - a treia emisiune - 8 noiembrie 1958

Contine trei valori de 25 (verde), 50 (rosu) si 75 (albastru) bani. Grafica marcilor din aceasta emisiune au fost "inprumutate" de la o emisiune ale administratiei postale din Belgia aparuta in vara anului 1958.

13. Liga Anticomunista - 30 noiembrie 1958

Are doua valori si a fost tiparita in 40.000 serii.

14. 100 de ani de la unificarea Moldovei cu Muntenia - 24 ianuarie 1959

Are patru valori, a fost tiparit in policromie intr-un tiraj de 12 mi de serii, trei mii de colite si au fost realizate doua mii deproduse filatelice.

15. Europa care sufera - 10 mai 1959

Seria contine trei timbre realizat fiecare la randul lui in trei culori, rosu, verde si albastru fiind tiparite in coli cu cate noua marci.

Marca de 25 de bani reprezinta o scena prin care s-a dorit aratarea suprimarii celor care se opun regimului comunist - un individ ingenunchiat avand pus la ceafa un pistol cu inscriptia in limba franceza - "l'Europe qui soufre"; marca de 50 de bani are in imagine doua maini legate cu lanturi si cu inscriptia in limba ebgleza "The Suffering Europe", iar marca de 75 de bani are ca ilustratie

un sir de oameni - prizonieri ai regimului - care sunt biciuiti. Imaginea de pe ultima marca este insotita cu textul in limba romana - "Europa care sufera" Tirajul a fost de 15.000 coli cu cate noua marci

16. 23 august 1944-23 august 1959 - 15 ani de la crucificarea Romaniei - 23 august 1959

Au fost realizate prin supratiparirea marcilor "Europa care sufera" intr-un tiraj de 4500 de coli a cate noua marci.

Textul supratiparului se intinde orizontal pe trei marci si a fost redactat in trei limbi: romana - 23 august 1944-23 august 1959/15 ani de la crucificarea Romaniei - 23 august 1959, franceza - 23 agosto 1944-23 agosto 1959/Quince anosdesde la crucifixion de Rumania si in engleza - 23 august 1944-23 august 1959/Fifteen years the cricifixion of Romania.

17. Drepturile omului - 30 septembrie 1959

Contine doua marci, - negru si violet, cu o valoare nominala de 75 de bani fiecare. Au fost tiparite 27.000 de serii perforate si 10.800 nedantelate. Marcile sunt ilustrate avand ca personaj principal un porumbel si imaginea unui mormant pe care este inscriptionata in franceza, engleza si romana textul "Drepturile omului".

18. Anul refugiatilor - 8 noiembrie 1959

O singura marca de 75 de bani, albastru. Au fost tiparite 15 mii de timbre si s-au realizat si FDC-uri si francaturi filatelice.

19. Europa - a patra emisiune - 1 decembrie 1959

Doua marci, verde si rosu avind ca valoare nominala 75 de bani fiecare.

20. Vizita lui Eisenhover la Madrid - 21 decembrie 1959

A fost supratiparita emisiunea "Anul refugiatilor" cu textul "PACE; PRIETINIE SI LIBERTATE PENTRU ROMANIA SI EUROPA DE EST - 21 XII 1959

21. Conferinta premierilor din 16 mai 1960

Are trei valori de 10 bani, 15 bani, 25 de bani toate tiparite in albastru. Textul a fost realizat in engleza, spaniola si romana

22. Europa - emisiunea a cincea - 19 septembrie 1960

Marca de 75 de bani a fost insotita de o vinieta cu un text intr-una din limbile: spaniola, franceza si engleza. Editia a fost tiparita in zece mii de exemplare.

23. Jocurile olimpice de la Roma 1960 - 13 ianuarie 1960

Marca de cinci bani are ca desen un sportiv care trage cu pistolul, flacara olimpica, cercurile olimpice textul in latina "Men sana in corpore sano" respectiv in una dintre limbile romana, spaniola sau engleza chemarea: Tineri refuzati doctrina comunista! Marca este insotita de o vinieta cu textul: Roma 1960

24. Pentru libertate! - 23 martie 1961

A fost supratiparita seria "Europa care sufera" cu textul: EUROPENI LIBERI/Aceasta este democratia comunista care vi se prepara!/Orice slabiciune o veti plati cu sangele vostru! Textele au fost redactate in trei limbi - romana, spaniola si engleza - ele se intind orizontal pe trei marci.

25. Europa - a sasea emisiune - 10 septembrie 1961

Este una dintre cele mai bine realizate emissiuni ale exilului romanesc. Seria este compusa din trei marci - 50 de bani - verde, 75 de bani rosu si un leu albastru - fiecare fiind tiparita si sub forma de colita. Au fost realizate si "Plicuri prima zi" de o calitate de invidiat de multe administratii postael.

Aceste plicuri au fost ilustrate cu un porumbel, culorile nationale ale tarilor din Europa si textul: Romania libera/Liberty for east Europe!.

26. 25 de ani de la moartea lui Ion Mota si Vasile Marin - 13 ianuarie 1962

Seia este compusa din trei timbre, maro, rosu si violet si reprezinta imaginea celor doi legionari de frunte.

27. Astronautul american John Glenn - 10 mai 1962

Seria este compusa din doua marci cu valoare nominala un leu fiecare si reprezinta pe astronautul american John Glenn. Plicurile realizate in prima zi de aparitie sunt inscriptionate cu "Liberty for Romania"

28. Centenarul emisiunii postale "Principatele Unite - 1962" - 1 iunie 1962

A aparut intr-un tiraj de 16.000 de serii. Cele trei marci au fost tiparite in conditii exceptionale in policromie si reproduc cele trei valori (3, 6 si 30 de parale) ale primei emisiuni postale ale Principatelor Unite aparute in 1862.

29. Campionatul Europei de Atletism - Belgrad 1962 - 15 septembrie 1962

Marca a fost realizata prin supratiparirea emisiunii "Jocurile olimpice de la Roma 1960" intr-un tiraj de 12 mii de exemplare.

30. Europa - a saptea emisiune - 17 septembrie 1962

Emisiunea contine o marca de 75 de bani - maro si un bloc cu valoare nominala un leu - verde.

31. Lupta mondiala impotriva foametei - 10 mai 1963

Opt mii de exemplare dantelate si doua mii de colite.

32. Centenarul Primei Conferinte Internationale a Postei - 3 iunie 1963

A aparut intr-un tiraj de zece mii de exemplare si doua mii de colite.

33. Centenarul Crucii Rosii - 15 august 1963

34. Europa - a opta emisiune - 18 september 1963

35. 25 de ani de la moartea lui Zelea Codreanu - 30 noiembrie 1963

Realizat prin supratiparirea emisiunii "Liga Anticomunista" cu textul: XXV/ANI/DE LA/MOARTE/1938-1963

36. Craciun in Estul Europei - 23 decembrie 1963

Tiparit in policromie, in coli de cate opt marci nedantelate cu valoare nominala de 50, respectvi de 75 de bani cu inscriptionare in patru limbi - spaniola, franceza, germana si romana.

37. Ranger 7 - 31 iulie 1964

Literatura de specialitate nu cunoaste o descriere amanuntita. Despre aceasta emisiune se stie doar ca a fost tiparita in cinci mii de exemplare.

38. Europa - a noua emisiune - 25 septembrie 1964

A aparut in 25 de mii de exemplare din care cinci mii de colite.

39. Craciun - 23 decembrie 1964

O emisiune reusita, atat din punct de vedere grafic cat si in privinta calitatii tiparului.

40. Europa - emisiunea a zecea - 25 septembrie 1965

Grafica marcii reprezinta globul pamantesc ca un rod al unei crengi de maslin in coltul inferior drept cu simbolurile comunismului, secera si ciocanul. A fost tiparit in 12 mii de exemplare din care doua de colite. Au fost realizate si o serie de produse filatelice.

41. Pentru Basarabia - Granita Europei de Est - 30 octobrie 1965

Marca a aparut atat dantelat cat si nedantelat. Grafica are ca ilustratie un desen preprezentand o femeie cazuta in fata unei troite si biciuta de reprezentantul regimului comunist. Colita are aceeasi grafica in centru, iar ca fundal apare harta Romaniei Mari.

42. Craciun - 20 decembrie 1965

Seria aparuta intr-un tiraj record de 50 de mii de marci. Ilustratia emisiunii a fost inspirata din scenele biblice.

43. Europa - a 11-a emisiune - 30 noiembrie 1966

Marca realizata in conditii tipografice improprii (alb-negru).

44. Zece ani de propaganda prin filatelia - 30 noiembrie 1966

Seria a fost ilustrata cu marcile emise de exilul romanesc.

45. Craciun - 20 decembrie 1966

Tiparit in 12.000 de exemplare cu o valoare nominala de un leu. Colita nedantelata are inscriptia "Romania libera" respectiv "Mantueieste Doamne, poporul Tau".

46. Europa - a 12-a emisiune - 10 mai 1967

47. Craciun - 20 decembrie 1967

Emisiunea are grafica similara cel aparut cu an inainte. Pe colita ruga a fost completata si suna astfel: "Mantueieste Doamne, poporul Tau/si binecuvinteaza mostenirea Ta".

48. Europa - a 13-a emisiune- 10 mai 1968

49. 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu Patria Mama, Romania - 1 decembrie 1968

50. Craciun - 1 decembrie 1968

Seria are trei marci.

51. Europa a 14-a emisiune - 10 mai 1969

52. Primul om pe Luna - 21 iulie 1969

A aparut in doua mii de serii.

53. Impotriva incalcarii drepturilor omului - 8 noiembrie 1969

Emisiune realizata prin supratiparirea emisiunii "Drepturile omului" din 1959.

54. Craciun 1969 - 20 decembrie 1969

Dictionar

dantelat = taietura in forma de dinti obtinuta prin perforare cu ajutorul unei masini speciale de perforat, destinata usurarii desprinderii marcilor din coala de hartie pe care au fost tiparite, fara interventia unui obiect taios

nedantelat = marci postale realizate fara dantelura

supratipar = inscriptie (cuvinte, litere, cifre, semne, imagini grafice) tiparite in negru sau in alta culoare pe o marca postala, pe o colita etc., cu scopul de a-i modifica valoarea, destinatia sau alte elemente

colita = coala de hartie de dimensiuni mici pe care sunt tiparite una sau mai multe marci postale, identice sau diferite, dantelate sau nedantelate, pe marginile careia se gasesc imprimate ornamente si inscriptii legate de tema sau scopul emisiunii

FDC (First Day Cover) - Plic "Prima zi" = Plic special confectionat, destinat a fi francat cu o anumita emisie de marci in vederea expedierii prin posta chiar in ziua punerii in circulatie a emisiunii respective

Carte Maximum = carte postala ilustrata ce au aplicate pe fata o marca postala si o stampila

produse filatelice = FDC, Carte Maximum

coala comemorative = coala de marci postale a caror aparitie este legata de o anume comemorare

francaturi filatelice = francatura compusa dintr-un grup de marci postale din aceeasi emisiune aplicate pe un plic si stampilata cu o stampila realizata special