Tariceanu scoate de la naftalina pomenile PSD

de     Cotidianul
Vineri, 15 iulie 2005, 0:00


Locuintele sociale pentru tineri, ajutoarele pentru cei care se muta la tara, subventiile pentru calculatoare si accesul gratuit al pensionarilor la cultura au fost discutate ieri de Executiv.

La doua zile dupa ce guvernul a luat decizia de-a suspenda serviciul militar obligatoriu, ieri, Executivul a adoptat inca doua acte normative in favoarea acestora. Mai intii, va scoate de la naftalina programul constructiilor de locuinte cu caracter social.

Ministrul delegat pentru Lucrari Publice, Laszlo Borbely, a declarat ca ANL va trebui sa isi redefineasca statutul, in sensul punerii pe lista de prioritati a acestui program, precum si a unuia nou, acela al sprijinului ce se va acorda tinerilor care se muta in mediul rural.

Borbely a tinut sa precizeze ca programul „Locuinte pentru Tineri“ va continua, fondurile destinate acestuia fiind asigurate pentru urmatorii trei ani, ca urmare a unui credit in valoare de 140 de milioane de euro, contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Criterii

A doua decizie a guvernului este „eliminarea subiectivismelor“ prin care se acordau locuinte pentru tineri. Conform lu Borbely, nu se vor mai face discriminari intre locurile de munca ale solicitantilor de locuinte, asa cum s-a intimplat pina acum. De asemenea, vor fi acordate punctaje destul de substantiale tinerilor cu studii superioare, precum si celor casatoriti si cu copii.

Pe ordinea de zi a guvernului mai figura ieri un program, care ar urma sa asigure accesul gratuit la cultura al pensionarilor si unul referitor la subventiile acordate elevilor si studentilor care intentioneaza sa isi cumpere calculatoare. (C.M.) •

Radiocomunicatiile si Posta, privatizate

Guvernul a aprobat alte doua hotariri pentru declansarea procesului de privatizare la Compania Nationala Posta Romana SA si la SN Radiocomunicatii SA. In plus, cea mai mare parte din actiunile RomTelecom aflate in proprietatea statului vor fi listate la bursa, in mai multe etape succesive, a anuntat ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy.

Statul roman detine 46% din actiunile RomTelecom, o parte dintre acestea urmind sa mearga spre Fondul „Proprietatea“. Tot la acest fond vor ajunge 9,9% din actiunile CEC, dupa privatizare. In plus, AVAS va monitoriza mult mai strict respectarea obligatiilor prevazute in contractele de privatizare.


















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version