“Inundatiile sunt o sansa pentru Alianta ca sa castige alegerile”, a declarat, joi, Sebastian Lazaroiu, directorul CURS, in cadrul emisiunii “Romania la raport”, realizata de Carol Sebastian la Radio MIX.

El si-a argumentat ideea spunand ca daca autoritatile vor reusi sa gestioneze bine criza inundatiilor (nu asa cum s-a intamplat in Banat), atunci perceptia oamenilor, atat a celor din zonele inundate cat si a celor din restul tarii, va fi una pozitiva.

Directorul CURS s-a aratat in dezacord cu idee vehiculata in ultimele zile conform careia “tara arde si baba se piaptana, avem inundatii si astia fac anticipate cu o procedura greoaie pe care nu o intelege nimeni”.

Sebastian Lazaroiu a afirmat ca “si in sanul Aliantei exista voci care spun ca nu e bine ca pe fundalul inundatiilor nu trebuie facute alegeri, dar eu cred ca inundatiile sunt o sansa pentru Alianta sa castige alegerile. O sa va spun si de ce: Sigur ca nu autoritatile au adus apele si nici nu puteau sa le opreasca.

Dar guvernul de abia acum incepe sa arate cat de capabil este sa administreze/gestioneze aceasta situatie care e o situatie de criza intr-adevar.

Or daca Guvernul si Alianta vor reusi in perioada imediat urmatoare sa arate ca sunt activi, ca sunt preocupati, ca vor sa ajute oamenii, ca sunt dispusi sa aloce fonduri si resurse umane, deci sa arate preocupare pentru aceasta problema (ceea ce nu s-a intamplat in Banat), atunci, cred ca perceptia oamenilor va fi pozitiva.

Atat a celor din zonele inundate cat si cei din restul tarii care sunt cu ochii pe aceste evenimente.”

“Daca ei nu sunt capabili si aici poti sa iti dai seama in ce masura poti sa controlezi acest urias mecanism al administratiei, daca nu te simti capabil sa gestionezi atunci mai bine nu faci anticipate, sigur din punctul lor de vedere, pentru ca altfel o sa le piarda” a explicat Lazaroiu.

Intrebat daca evenimentele care se petrec acum vor duce la scaderea in sondaje a Aliantei si a presedintelui Traian Basescu, directorul CURS a spus: “In mod sigur va fi o scadere, dar cred ca dinamica va fi oarecum naturala.”

“Alianta o sa scada usor dar pe urma o sa aiba sansa sa creasca in campania electorala”, a concluzionat Lazaroiu.