Ada-Kaleh - Orientul scufundat in Dunare

de     Jurnalul National
Sâmbătă, 16 iulie 2005, 0:00


Cine stapanea Insula Ada-Kaleh de langa Orsova controla si navigatia pe fluviu. De aceea, palma de pamant a fost indelung disputata ajungand cand pamant austriac, cand otoman. In final, insula, o oaza de Orient in mijlocul apei, a ajuns la romani, care au dinamitat-o si au scufundat-o.

Vocea cantata a imamului strabate, din minaret, fiecare cotlon al insulei, desenand minunatul contur de stea aruncata in apele Dunarii. Strabate strazile inguste, cu case care strang in ele o mie de nopti de povesti, bate in divanul scund, intins a dupa-amiezi lenese si se opreste pe mustiucul fiecareia din narghilele din care turcii trag cu sete.

Chemarea spre invatamintele lui Allah a lasat bazarul pustiu, iar matasurile cu fir de aur – nealintate de degete de turcoaica tanara. Si invartitul la cazanul de rahat s-a oprit la vocea imamului, iar zaharul aruncat acolo cu petale de trandafir s-a prins in forma care avea sa se topeasca in gura. E vremea pentru Allah, pentru una din cele cinci rugaciuni zilnice.

Covorul rosu al geamiei, un dar de la sultanul Abdul Hamid, primeste in moliciunea lui talpile goale ale musulmanilor veniti la rugaciune. Femeile, cu fata ascunsa in ferigea si cu trupul infasurat in grele matasuri negre, isi au locul lor, in partea din spate a geamiei.

BAZARUL
Dupa rugaciune, viata incepea din nou sa palpite. Din Ezarzia, strada principala, care se strecoara pe sub zidurile cetatii, se ridica iar mirosul de tutun aromat din narghilea si aroma de cafea la nisip.

"O bratara! Si o salba! Si matasea asta, cum vi se potriveste? Dar poate pana atunci ati dori o dulceata de trandafir? Nu e graba!", zambeste din mustati turcul batran care tine una din pravalii. Si petalele de trandafir strivite intr-o savanta amestecatura dulce si se topesc in gura te ametesc, de-ti vine sa cumperi toata pravalia turcului in salvari.

ADA SI KALEH
"Iasomie! Smirna! Si o pereche de papuci cusuti cu fir de aur!", isi canta urmatorul negustor de pe Ezarzia marfa. "Priviti, toate tocmai de la Stanbul!", intinde negustorul mainile incarcate de podoabe spre tine. Ca sa poti sa le admiri si sa te tocmesti cum isi sade bine, atunci cand faci afaceri cu un turc, musti din rahatul si cafeaua la nisip oferite.

La cafenea, numai oamenii mari au voie. N-ai sa pomenesti tanar pierzandu-si vremea asa. Ii auzi pe terenul de fotbal al insulei cum bat mingea si se striga in limba lor. "Meraba", te saluta un tinerel de sub un copac de Musmoale, un pom de clima mediteraneana.

Intr-un tarziu, cu bratele incarcate de cutii de rahat, tigari "Ada Kaleh", din cel mai parfumat tutun, matasuri grele si podoabe migalos mestesugite, pleci spre barca ce te va aduce pe tarm.

Iar turcul ce potriveste lotca dupa valurile Dunarii iti va spune inca o data povestea de care nu te mai saturi: a sultanului Kaleh si a preaiubitei lui sotii, Ada, pentru care le-a parasit pe toate celelalte neveste din harem. S-a mutat cu Ada pe insula de la Dunare, dar sultana, nefericita si izolata, a sfarsit prin a se arunca in Dunare, in timpul unei calatorii.

"Allah ekber!"… chemarea imamului joaca peste apele Dunarii, in intrecere cu ultimele raze ale soarelui.

POVESTE CU SFARSIT
Asa a fost si, probabil, asa ar fi ramas si acum Ada-Kaleh, daca nu i-ar fi sosit sfarsitul intr-o zi a anului 1971, cand comunistii au dinamitat-o pur si simplu si au scufundat-o in apele noului lac de acumulare creat de barajul de la Portile de Fier 1. "Ne-am dat seama ca avea sa ne mute imediat ce au venit si au facut masuratorile. Era prin ’64-’65.

Mai apoi ne-a spus ca se face barajul", ne spune Musref Durgut, unul din cei aproximativ 600 de stramutati de pe Ada-Kaleh.

Au sperat pana in ultimul moment ca nu va fi adevarat. Ca barajul avea, cumva, sa refuze sa inghita paradisul tutunului si locumului – rahatul turcesc.

S-au rugat turcii la Allah, s-au dus cu petitie si la sefii de pe pamant… Nimic nu mai putea sa salveze soarta insulei. Ada-Kaleh, cu toate legendele ei, urma sa moara. Ca sa evite un scandal foarte mare, autoritatile au incercat sa inghita gura celor care protestau fata de inundarea insulei cu un proiect care ar fi salvat frumusetile de pe Ada-Kaleh.

Locuitorii si chiar copacii urmau sa fie mutati pe Simian, o insula de langa Drobeta Turnu-Severin, care urma sa fie noul Ada-Kaleh. Cetatea, cazematele de langa ea, cimitirul musulman urmau sa ia drumul Simianului. Moscheei de pe Ada-Kaleh nu i s-a dat nici macar aceasta sansa. A fost aruncata in aer, ca si restul cladirilor care mai ramasesera pe insula.
Ranile de dupa explozie le-a acoperit apa.

In ciuda efortului autoritatilor de a reinvia insula-cetate pe Simian, nici un turc nu s-a mutat pe, ceea ce proiectantii numeau, "noul Ada-Kaleh". "Lucrurile s-au petrecut prea repede pentru a ne duce pe Simian. Majoritatea au plecat la Constanta sau in Turcia, acolo unde aveau rude. Eu am plecat in Turcia, dar m-am intors la Drobeta Turnu-Severin dupa doi ani.

Un aer si o atmosfera ca pe insula aceea nu mai gaseai nicaieri. De aceea multi din batrani nu au mai rezistat si au murit pe la 50-60 de ani", marturiseste Durgut, un turc nascut pe insula.

SIMIAN
Pe Insula Simian faci pe Dunare cel mult 10 minute cu o barca motorizata din portul de la Drobeta Turnu-Severin. Cei care au proiectat mutarea Ada-Kaleh-ului nu au pus pe Simian si fostul debarcader la care ancorau seara barcile pescarilor turci, obositi de atata tras la rame pe apele Dunarii. Salupele intind o punte de lemn pe care cobori pe pe malul insulei.

Chiar daca nu te intampina smochinii si maslinii din clima mediteraneana de care se bucura Ada-Kaleh-ul, aerul de pe Simian e unul special, imbibat de aroma blondelor caise care cresc in copacii cine stie de ce plantati. Si peste toate mirosurile de fructe coapte si iarba de mult timp necosita, Dunarea arunca si ea curenti imbibati de navalnicia apelor abia invartite in cazane.

Vegetatia creste necontrolat pe insula, iar serpii se strecoara in voie prin iarba. Localnicii din satul Simian, care si-au incropit cate o gradina de zarzavat pe insula, spun ca e mare lucru daca intr-o zi scapi fara sa ti se incolaceasca de picioare sau de maini cate o mandrete de sarpe. Noroc ca nu sunt veninosi, sau cel putin asa se spune.

Oricat de "bland" ar fi veninul serpilor insa, cu greu ei pot reprezenta o atractie pentru eventualii turisti care ar veni pe insula.

"CETATEA" GRANICERILOR
In 1971, cand au vazut autoritatile ca n-au reusit sa populeze insula, au dat-o in grija granicerilor. Dovada sta si acum o cladire greoaie, cu etaj si pod mare, in care se adaposteau granicerii.

Cladirea e imprejmuita de un gard, dar poarta e deschisa si oricine poate vizita camerele goale, bine pastrate, in care – in mod ciudat, aproape – peretii au ramas intacti, fara mazgaleli si alte urme de "civilizatie" pe care le gasesti intr-un imobil abandonat. In apropierea cladirii granicerilor se afla cimitirul musulman mutat de pe Ada-Kaleh.

Sau ce a mai ramas din el – adica un mormant vandalizat, cu capacul spart, in care poti zari ramasitele de schelet ale musulmanilor ingropati acolo si cateva pietre funerare de pe care cu greu distingi ceva.

Cetatea luata de pe Ada-Kaleh a fost astfel remodelata incat sa se potriveasca pe conturul noii insule. Insa putine lucruri din aceasta cetate mai aduc cu "micul Orient" de pe Dunare. Caramida nu e cu siguranta cea originala, iar potrivirea elementelor aduse de pe insula-cetate a fost facuta, de cele mai multe ori, cu un ciment grosolan.

Singura amintire clara de pe Ada-Kaleh: piatra pusa in Ada-Kaleh de sultanul Mahmut Khan al II-lea, in anul 1739. Cazematele transferate de pe insula-cetate arata si ele jalnic, mai ales ca granicerii le-au folosit la un moment dat ca si grajduri pentru cai.

Putine lucruri de pe Simian te duc cu gandul la Ada-Kaleh, insa insula are un farmec pe care nici un trecator prin zona Portilor de Fier nu ar trebui sa refuze sa-l incerce. De pe zidurile vechii cetati, de unde se vede atat de minunat Dunarea, cu o cafea pe care va puteti imagina ca a facut-o la nisip un turc priceput, puteti visa in voie la Ada-Kaleh.

Iar daca va aflati pe Dunare, la 3 kilometri in aval de Orsova, si vedeti naluca unei barci care dispare si apare din valuri, sa stiti ca sunteti exact deasupra insulei Ada-Kaleh.


Istoria Insulei Ada-Kaleh

Ada-Kaleh se gasea pe mijlocul Dunarii, la 3 kilometri de Orsova, in aval, si la 20 km de Turnu-Severin, in amonte. Climatul insulei era mediteranean si submediteranean.

S-a numit Yernis, in vremea faptelor eroice ale argonautilor. Era un loc atat de minunat, ca pana si Hercules s-a aruncat sa cucereasca acest pamant al uriasului Geryon. Grecii o botezasera, dupa numele pe care si-l merita, Cotinusa, adica insula maslinilor salbatici. La Herodot, insula apare cu numele de Cyraunis, iar Cornelius Nepos o numea Cerne.

Mare minune daca insula, cu vegetatia ei luxurianta, n-ar fi adapostit si vreun altar geto-dac.

Cine avea "micul Gibraltar" al Dunarii controla, practic, circulatia pe fluviu si pe uscat in zona, asa ca bucatica de pamant botezata Ada-Kaleh (adica, in turca, "Insula cetatii") a tot fost motiv de numeroase batalii.

Prima data ar fi fost fortificata pe la sfarsitul secolului al XIV-lea de Iancu de Hunedoara, pe atunci ban al Severinului. Din 1526 incepe dominatia otomana in zona "Portile de Fier", iar spre sfarsitul secolului al XVII-lea, in functie de cine iesea invingator din razboaiele turco-austriece, insula isi schimba stapanirea.

Fortificarea insulei au facut-o austriecii intre 1717-1739, care au ridicat cetatea solida din carmida, care avea sa se pastreze pana la decizia comunistilor de a scufunda insula. Carolina – acesta era numele cu care alintau austriecii insula fortificata.

N-au avut parte insa prea mult de minunata cetate ridicata, pentru ca, incepand cu 1739, cu doar o mica exceptie de cateva luni, in 1870, insula a trecut sub stapanire otomana.

Dupa primul razboi mondial, in urma unui referendum, Ada-Kaleh, considerata pana in acel moment teritoriu austro-ungar, ca urmare a Congresului de la Berlin, din 1878, a revenit Romaniei, dupa dorinta celor care locuiau pe insula.

de Carmen Plesa, Alex Nedea



















2528 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    carte (Luni, 12 mai 2008, 10:43)

    marian rotaru [anonim]

    Felicitari , dar cred ca subiectul ar putea fi dezvoltat intr - o carte . Eventual cu referire si la alte insule ale Rmaniei . Ex . Insula lui Ovidiu , Pacuiul lui Soare , Balta Brailei , Popina , Sahalin , Lupilor , Bisericuta , Gradistea , etc . Ar fi binevenita !
  • 0 (0 voturi)    
    Inundación Isla Ada kaleh (Joi, 29 ianuarie 2009, 10:20)

    Eloy Lima [anonim]

    Hola amigos .
    Soy ingeniero electricista y tambien hago articulos literarios. Me interesa conocer algo sobre la isla sepultada por el <Danubio, a causa de la construccion de la represa portile da fier. Algo como: extensión, actividades que se desarrollaban, quienes la ocupaban, posicion, Potencia de la hidroelectrica, capacidad del embalse. caudal del danubio en esa zona, etc
    Una amiga rumana, me ha hecho interesar en el tema.
    Atte:
    Eloy
  • 0 (0 voturi)    
    Ada-Kaleh (Duminică, 2 august 2009, 21:44)

    lidia popa [anonim]

    Sotul meu a vizitat insula cind era tinar si mi-a povestit o mie si una de povesti despre ea.Avea un var care locuia acolo.Avem si poze de pe insula.Regret pierderea acelui mic rai , chiar daca nu am avut sansa de a-l vedea.Multumim pentru fermecatorul si nostalgicul documentar.Good job!
    Lidia
  • 0 (0 voturi)    
    Ada-Kaleh (Duminică, 9 august 2009, 23:44)

    Ene Rodica [anonim]

    Eram eleva la liceu, cind am vizitat pentru prima si ultima data aceasta perla micuta a Dunarii; am mincat dulceata de smochine, rahat cu fistic, ne-am plimbat pe insula ca print-o poveste, sperind ca voi reveni sa o vad mai pe indelete!
    Nu am mai apucat!
    Mare pacat!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri